*Dana M. Harris, Hebrews (Exegetical Guide to the Greek New Testament), (ed.) Andreas J. Köstenberger, Robert W. Yarbrough, B&H Academic, Nashville, Tennessee, 2019, XLII + 452 p.*
Fiecare dintre volumele colecției Exegetical Guide to the Greek New Testament își propune să ofere cititorilor, pe lângă toate informațiile necesare în vederea înțelegerii textului grec, atât propuneri de dezvoltări omiletice pornind de la pildele evanghelice sau marile teme din Epistole, cât și sugestii bibliografice în vederea aprofundării anumitor teme sau episoade biblice. La fel ca celelalte volume publicate, ghidul exegetic la Epistola către Evrei, semnat de profesoara de Noul Testament Dana M. Harris, se deschide cu o scurtă introducere care tratează elemente de isagogie (autor, data scrierii, destinatari etc), un plan concis al Epistolei și o listă de comentarii recomandate ca lecturi paralele. Partea principală a volumului e constituită de exegeza fiecărui paragraf al textului, pentru ca în încheiere să găsim un plan exegetic in extenso al Epistolei.
Dincolo de analiza gramaticală în original a fiecărui verset din Epistolă, în urma exegezei verset cu verset a textului grecesc se degajă o serie de observații și concluzii de ordin filologic și teologic, de multe ori surprinzătoare și cu deschideri spre o tâlcuire duhovnicescă.
Autoarea comentariului observă că, în vreme ce restul epistolelor pauline se concentrează pe Învierea Domnului, Epistola către Evrei accentuează momentul Înălțării. De asemenea, față de celelalte Epistole, care subliniază raportul creștinilor cu prescripțiile Legii și actuala lor validitate, Evrei se focalizează mai degrabă pe semnificația cultică și arhierească a jertfei lui Iisus. Aceste accente diferite nu sunt contradictorii, ci dimpotrivă, complementare.
Folosirea Vechiului Testament în Epistolă, inclusiv verbele care fac referire la el, arată că, pentru autor, cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi este grăitor și în prezent.
Versetele introductive (1-4) sunt cheia înțelegerii întregii Epistole, marile teme tratate în cursul ei fiind anticipate în exordium. Vechea rânduială și ordine a lucrurilor din Vechiul Testament este asociată cu multiplicitatea și cu repetiția, în vreme ce noua așezare a Noului Legământ e asociată cu Singurul și Unicul Fiu al lui Dumnezeu. Contrastul dintre cele două tipuri de revelație (multiplicitate versus singlaritate) reprezintă cheia hermeneutică principală a Epistolei și indică faptul că revelația anterioară a lui Iahwe poate fi pe deplin înțeleasă doar în Iisus Hristos (p. 14).
Modul semitic de gândire al Apostolului, care abordează un anumit subiect în spirală, prin cercuri concentrice, este vizibil încă din versetele 1-3. Aici, cele șapte afirmații hristologice anticipează cele șapte pasaje vechitestamentare citate în versetele 5-14, acestea din urmă având rolul de a explicita sintagmele condensate din vv. 1-3 (p. 14).
Pornind de la exegeza în detaliu a textului grec, exegeta americană subliniază și anumite aspecte stilistice ale Epistolei, invizibile în orice traducere. Astfel, seria de aliterații pornind de la litera π (πολυμερῶς πολυτρόπως, πάλαι, πατράσιν, προφήταις) vădesc calitățile retorice ale autorului (p. 13) și produce o muzicalitate la care cu siguranță auditorii de odinioară ai lecturilor liturgice ale Epistolei nu rămâneau insensibili.
Cercetarea textului în literalitatea lui dezvăluie adeseori înțelesuri uimitoare ale textului, cum este și cazul versetelor 3 și 4 din primul capitol. Dispunerea anumitor termeni cheie sub formă de chiasm (κεκληρονόμηκεν - κληρονόμον, ἐποίησεν - ποιησάμενος) direcționează cititorul spre înțelegerea faptului că Cel prin care a fost făcută lumea este Același cu Cel care a săvârșit curățirea de păcate prin jertfa Sa (pp. 15-16). Astfel, construcția literară a versetelor, face să transpară genialitatea divino-umană a textului inspirat al Epistolei.
Pentru a evidenția anumite sensuri pe care autorul s-ar putea să le fi avut în vedere, Dana Harris folosește și texte din literatura rabinică, precum Viața lui Adam și a Evei, dar și manuscrise de la Qumran ori literatura iudaică din epoca celui de-al doilea Templu (p. 25 ș.a.).
Sfântul Pavel stabilește o traiectorie tipologică în interiorul Vechiului Testament care țintește dincolo de el, spre împlinirea lui Hristos. Una dintre cele mai importante afirmații hristologice ale Epistolei către Evrei este de fapt folosirea unei citări din Psalmi (109, 1) cu referire la Hristos: „Zis-a Domnul Domnului meu, șezi de-a dreapta Mea, până ce-i voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.” Mesianitatea clară a citatului este tâlcuită de autorul biblic prin simpla ei aplicare la Hristos (pp. 32-33).
De-a lungul întregii Epistole avem parte, practic, de o exegeză a Vechiului Testament printr-o inspirată alăturare de citate care se completează unul pe altul într-un crescendo al densității teologice a ideilor. Epistola trece, în capitolul 2, de exemplu, de la prezentarea Fiului slăvit (v. 1) la necesitatea întrupării și pătimirii Lui pentru a mântui poporul lui Dumnezeu (v. 2). Versetul 10 reprezintă tranziția de la citarea Psalmului 8, 5-7 la lămurirea acestuia în lumina întrupării și pătimirii lui Iisus - pătimire care Îl califică în mod unic drept Mare Preot (p. 53).
După cum pretinde orice exegeză care are la bază textul original, și Dana Harris prezintă, acolo unde este cazul, posibilitatea de a interpreta textul în mai multe direcții, în funcție de cum înțelegem sintaxa anumitor versete. Opțiunea pentru una sau alta dintre variante este făcută în funcție de teologia contextului (vezi, de exemplu, Evr. 1, 7-9, pp. 26-29 sau 2, 17, pp. 64-65). Putem menționa totodată și faptul că, deși provine din mediul teologic neoprotestant, autoarea comentariului nu se sfiește să utilizeze în scop exegetic chiar și hotătârile sau definițiile Sinoadelor Ecumenice (p. 64), dând astfel dovadă de o promițătoare deschidere față de tradiția Bisericii din primul mileniu.
Explicațiile concise și elegante ale limbii grecești a Epistolei către Evrei lămuresc multe dintre dificultățile textului, autoarea subliniind întotdeauna legătura dintre versetele individuale și ansamblul temelor ori stilul literar al întregii Epistole, așa încât cititorul să aibă o perspectivă cuprinzătoare, îmboldindu-l astfel să intre într-o legătură directă cu textul însuși.