TheologosAnalele Universității de Vest din Timișoara · Seria Teologie

Numărul 31 / 2025 · Cronica Teologiei

Cronica Teologiei


Deschiderea noului an universitar la Facultatea de Teologie din Timișoara

În data de luni, 30 septembrie, la sediul Facultății de Teologie din Timișoara a avut loc deschiderea noului an universitar 2024-2025. De dimineață, în capela cu hramul Sfinții Trei Ierarhi a fost săvârșită slujba Acatistului Mântuitorului de către părinții profesori Rafael Povârnaru și Alin Scridon, apoi în prezența prof. univ. dr. Dana Percec, decanul Facultății de Litere, Istorie, Filozofie și Teologie și a pr. Nichifor Tănase, consilier eparhial, a avut loc un moment festiv.

„Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan este preocupat de bunul mers al învățământului teologic din Timișoara și de formarea viitorilor preoți ai Bisericii noastre. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa, ca teolog și arhipăstor, ne pune la dispoziție un material substanțial pentru profesori și studenți, prin volumele pe care le-a editat recent: Omul, comoară a lui Dumnezeu și Crede. Dumnezeu se ține de cuvânt. V-aș îndemna să cercetați aceste cărți, deoarece una este de substanță antropologică, iar cealaltă de substanță hristologică, chiar pnevmatologică”, a precizat pr. Nichifor Tănase, consilier eparhial.

În cuvântul adresat studenților prof. univ.dr. Dana Percec a spus: „Începând din acest an, facultatea noastră poartă numele de Facultatea de Litere, Istorie, Filozofie și Teologie, iar specializarea Teologie face parte dintr-un nou departament. Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marinel Gabriel Pirtea, vă urează tuturor studenților bun venit și succes în noul an universitar. Studenților le recomandă să urmeze cu înțelepciune cursurile și sfaturile profesorilor pentru o pregătire temeinică în cariera aleasă”.

Moderatorul evenimentului a fost pr. conf. univ. dr. Constantin Jinga, coordonatorul Facultății de Teologie din Timișoara.

„Ne rugăm bunului Dumnezeu pentru ca noul an să fie binecuvântat și, pe de altă parte, ne bucurăm pentru prezența voastră aici. Îi primim cu drag pe cei care au venit în anul întâi și au avut curajul să pășească spre studiul Teologiei, un studiu pe care îl veți descoperi de acum înainte, timp de patru ani, poate șase, poate chiar mai mult, ca fiind un studiu care implică atât mintea, cugetul, cât și duhul. De aceea am început cu o rugăciune, amintindu-l aici pe Sfântul Isaac Sirul, care spune foarte frumos că: mințile noastre iau forma lumii în care trăim, a mediului în care ne aflăm. Este important ca, atunci când studiem Teologia, mediul în care trăiește mintea noastră să fie unul al rugăciunii și să aibă cel puțin două repere, care au fost și ele pomenite în rugăciune: David și Solomon. Frumusețea și puterea cuvântului, precum și frumusețea și puterea înțelepciunii sunt daruri pe care suntem chemați să le împărtășim lumii în care trăim.”, a precizat părintele profesor Constantin Jinga.

Colinde la Facultatea de Teologie și la Memorial Revoluției

Luni, 16 decembrie 2024, corul studenților teologi de la Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, dirijat de preotul asist. univ. drd. Laurian Popa, a susținut un concert de colinde în sala Rotonda a facultății.

Bucuria colindelor a fost trăită de cadrele didactice, angajații acestei instituții și studenții de la facultățile de istorie, filosofie, drept, Teologie. La sfârșitul concertului, părintele asist. drd. Laurian Popa a mulțumit studenților, precum și celor prezenți pentru bucuria de a fi împreună și implicarea în toate activitățile facultății, urându-le sărbători binecuvântate cu pace și bucurie alături de familie și cei dragi: ,,Este foarte important să ne gândim, nu doar la ce cadouri vom face celor dragi, ori ce vom primi noi, ci și ce cadou ne gândim să facem Pruncului Iisus Care se naște în ieslea Betleemului”, a spus părintele Laurian.

În aceeași zi, corul studenților teologi i-a colindat și pe angajații și vizitatorii aflați în sediul Memorialului Revoluției din 1989. Domnul Gino Rado, președintele asociației Memorialul Revoluției 16-22 decembrie 1989 din Timișoara, a mulțumit tuturor celor de față, profesorilor și studenților de la Teologie, arătând cu bucurie vădită că: ,,Am putea să ascultăm colindele studenților teologi chiar până vine seara și tot nu ne-am sătura. Întotdeauna colindele ne răscolesc sufletele și ne fac să ne oprim puțin, pentru a medita și la faptul că omul are și suflet. Ne bucurăm mult că sunteți din nou în mijlocul nostru și vă readucem aminte că sunteți oricând bineveniți. Totodată, dacă mai este cazul vă reamintesc că aveți cu toții datoria de face lumină în propriile vieți, ca mai apoi să puteți aduce un pic de ordine și lumină în haosul și întunericul care ne înconjoară”.

Momentele emoționante pe care studenții teologi le crează, colindând și vestind Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, vor continua prin poposirea lor și la alte gazde care vor voi să îi primească.

Conferința „Sfinții Trei Ierarhi - modele clasice pentru tineri”, la Facultatea de Teologie din Timișoara

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în ajunul sărbătoririi Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii instituțiilor de învățământ teologic, Facultatea de Litere, Istorie, Filozofie și Teologie din cadrul Universității de Vest, a organizat, miercuri, 29 ianuarie 2025, în sala Rotonda (Strada Oituz nr.4), conferința „Sfinții Trei Ierarhi - modele clasice pentru tineri”, ediția a II-a.

La eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, însoțit de părintele vicar Ionel Popescu. Înaltpreasfinția Sa a apreciat efortul de cercetare al studenților și profesorilor implicați în acest demers duhovnicesc și a subliniat contribuția inestimabilă a Sfinților Părinți la cristalizarea și apărarea dreptei credințe în fața ereziilor din acele vremuri..

În cadrul simpozionului, au fost susținute referate de către profesori ai Facultății de Teologie, precum și de studenți teologi, preocupați de aprofundarea vieților și operelor Sfinților Trei Ierarhi.

Din partea facultății a vorbit lect. univ. dr. Daniel Enea, care a prezentat referatul: „Părinții Bisericii și valorificarea gândirii antice în educație”. De asemenea, studenții din anul II, dar și absolvenți de Teologie, au abordat teme specifice gândirii acestor corifei ai Teologiei creștine, precum: „Mariologia la Sfinții Trei Ierarhi”, „Limbajul poetic al Sfântului Grigorie Teologul, ca inspirație pentru învățătura triadologică a Bisericii”, „Chipul femeii creștine în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur”, ș.a.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, la sediul Facultății de Teologie din Timișoara, s-a săvârșit o slujbă de Priveghere și sfânta Liturghie în ziua praznicului, întru cinstea Sfinților Trei Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi. Această rânduială liturgică a fost urmată de un simpozion dedicat praznicului, organizat și coordonat de părintele consilier Nichifor Tănase și de pr. lect. univ. Daniel Enea.

Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu, ajuns la cea de-a doua ediție, ce urmărește aprofundarea și prezentarea acestor repere ale credinței, Sfinții Trei Ierarhi, ca modele clasice pentru tineri. Acest demers este deosebit de important, mai ales aici, la Timișoara, unde, trăind într-un context post-modern, suntem asaltați de multiple influențe și idei ale societății contemporane. De aceea, avem nevoie de repere duhovnicești solide, care să ne călăuzească în viața spirituală”, a precizat pr. Constantin Jinga, coordonatorul Facultății de Teologie din Timișoara.

În cadrul evenimentului au avut loc și momente muzicale bisericești interpretate de Corul Facultății de Teologie din Timișoara, dirijat de pr. lect. drd. Laurian Popa.

În semn de apreciere pentru cele peste două decenii de activitate teologică-științifică, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, i-a conferit părintelui conf. univ. dr. Constantin Jinga ordinul eparhial „Crucea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”.

Manifestarea este organizată de Arhiepiscopia Timișoarei, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Facultatea de Litere, Istorie, Filozofie și Teologie și Liga Studenților din Timișoara.

„Eortodromionul Sfântului Nicodim Aghioritul, călăuză în mistagogia Praznicelor Împărătești”: prima conferință prepascală organizată de către Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în data de 13 martie 2025, începând cu ora 18,00, a debutat ciclul de Conferințe Prepascale organizat de către Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, consacrat Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Prima conferință, intitulată „Eortodromionul Sfântului Nicodim Aghioritul, călăuză în mistagogia Praznicelor Împărătești”, a fost susținută de teologul și filologul Ilie Stănuș, și ea s-a desfășurat în Sala Rotonda a instituției mai sus-amintite.

Distinsul teolog a evidențiat și accentuat substratul teologic și duhovnicesc al imnografiei bisericești din slujbele desfășurate în timpul Sărbătorilor Împărătești, precum și cerința de a interioriza acest substrat spre înnoirea minții și străpungerii inimii. Din această perspectivă, participarea credincioșilor la slujbele bisericești, departe de a fi una sentimentală, estetică sau legalist-tipiconală, implică, mai degrabă, înțelegerea și asimilarea lăuntrică a învățăturilor biblice și patristice prin intermediul cărora se realizează și împlinește creșterea noastră duhovnicească. De aceea, nu întâmplător s-a remarcat că Eortodromionul Sfântului Nicodim Aghioritul constituie un bun prilej de a „rumega”, adică de a asimila lăuntric hrana tare a Sfintei Scripturi și, implicit, de a o transpune în propria noastră viață.

Conferința a suscitat un real interes în rândul participanților, motiv pentru care atmosfera evenimentului a fost marcată de un dialog extrem de viu și animat, dar și de momente aparte de bucurie și înălțare duhovnicească.

De asemenea, după o perioadă îndelungată, părintele Dionisie Ignat, de la Schitul Sf. Ilie (Albac), revine la Timișoara pentru a susține o conferință așteptată cu interes. Întâlnirea va avea loc luni, 17 martie 2025, de la ora 18:00, în sala Rotonda a Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (sediul de pe strada Oituz, în spatele Facultății de Arte).

Tema conferinței, „Între sfințenie și mărturisire. Un medalion cu portretul noilor sfinți canonizați”, aduce în prim-plan personalitățile celor 16 sfinți canonizați în acest an.

Părintele Dionisie a avut prilejul să-i cunoască personal pe câțiva dintre cei 16 sfinți canonizați anul acesta, astfel încât vom putea dobândi cu toții mult folos duhovnicesc, participând la întâlnirea de luni seara.

Noii sfinți ai Bisericii - mărturisire și sfințenie în vremuri de încercare

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, luni, 17 martie, începând cu ora 18:00, a avut loc cea de-a doua conferință prepascală organizată de Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, dedicată Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Conferința, intitulată „Între sfințenie și mărturisire. Un medalion cu portretul noilor sfinți canonizați”, a fost susținută de părintele arhimandrit Dionisie Ignat, duhovnicul mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Albac, județul Alba și s-a desfășurat în Sala “Rotonda” a instituției amintite.

Părintele arhimandrit a arătat că esența credinței este dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și învierea Lui din morți, precum zice Sf. Ap. Pavel în Epistola către Romani 10,9: „De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui.” Fără această credință și mărturisire nu poate exista sfințirea vieții. Acest adevăr a fost dovedit de toți martirii și mărturisitorii creștini de-a lungul veacurilor, inclusiv de cei 16 sfinți mărturisitori nou canonizați de Biserica Ortodoxă Română, care au afirmat că „prin Hristos au biruit lumea” și au arătat că cel în care Hristos a înviat nu se mai teme de moarte. De aceea, reeducarea de la Pitești și din toate închisorile comuniste nu le-a putut zdruncina credința, care a fost încununată prin jertfa și mărturisirea lor cu sfințirea vieții.

Conferința s-a bucurat de multă atenție din partea participanților, care au adresat, de asemenea, întrebări părintelui arhimandrit. Manifestarea s-a încheiat, astfel, într-o atmosferă de bucurie și înălțare duhovnicească.

Conferință prepascală și prezentare de carte la Facultatea de Teologie

În seara zilei de joi, 27 martie 2025, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara a găzduit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, cea de a treia întâlnire din cadrul ciclului de conferințe prepascale, consacrat Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Această conferință a fost dedicată mărturisirii dreptei credințe în contextul proclamării sfinților care au slujit în părțile Banatului si ale Crișanei, în secolul al XX-lea. În acest cadru, pr. dr. Ionel Popescu, în colaborare cu pr. prof. dr. Alexandru Dan- Adam, diac. prof. dr. Răzvan- Emanuel Fibișan și diac. prof. drd. Cătălin- Adrian Moisescu au participat la o masă rotundă cu medalioane dedicate Sfinților Dumitru Stăniloae, Calistrat Bobu de la mănăstirile Timișeni, Săraca și Vasiova și Ilarion Felea de la Arad, urmată de prezentarea cărții „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor – Decembrie ’89”, alcătuită de către Pr. Dr. Ionel Popescu.

Manifestarea, la care au participat studenții teologi dar și mireni, a debutat cu prezentarea celor trei medalioane hagiografice dedicate celor trei sfinți: Sf. Dumitru Stăniloae, Sf. Calistrat de la Timișeni, Săraca și Vasiova și Sf. Ilarion Felea.

Pr. prof. dr. Alexandru Dan Adam a vorbit despre viața și opera Sfântului Dumitru Stăniloae, subliniind importanța sa ca teolog și profesor, precum și contribuția sa la traducerea Filocaliei în limba română. Sf. Dumitru Stăniloae a fost unul dintre cei mai cunoscuți teologi ortodocși ai secolului al XX-lea, apreciat pentru lucrările sale de Teologie dogmatică și pentru rolul său în cunoașterea spiritualității ortodoxe.

Diac. prof. drd. Cătălin Adrian Moisescu a evocat figura Sfântului preot Ilarion Felea, subliniindu-i jertfa și credința neclintită în fața persecuțiilor comuniste. Ilarion Felea a fost un preot și profesor de teologie care a suferit și a murit în închisoarea comunistă de la Aiud. El a rămas un model de credință și curaj pentru generațiile viitoare.

Diac. prof. dr . Răzvan Emanuel Fibișan a prezentat viața și activitatea Sfântului Calistrat de la Timișeni, Săraca și Vasiova, evidențiindu-i smerenia și darurile duhovnicești. Sf. Calistrat Bobu a fost un călugăr care a revitalizat viața duhovnicească în Banat, fiind cunoscut pentru blândețea și pentru smerenia sa. Prezentarea celor trei medalioane a fost urmată de o scurtă dezbatere pe tema mărturisirii de credință.

În continuare, Dl. Gino Rado, președintele Asociației Memorialul Revoluției 1989 din Timișoara, a prezentat cartea “Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor – Decembrie ’89”, scrisă de către pr. dr . Ionel Popescu. dl. Gino Rado a evidențiat modul în care autorul a reușit să umple prin această lucrare un gol important în cercetarea și literatura de specialitate consacrată Revoluției din Decembrie 1989, evidențiind rolul preoților ortodocși bănățeni în acele momente cruciale ale istoriei României. El a arătat că Revoluția de la Timișoara a fost marcată de momente de rugăciune către Dumnezeu, iar preoții au fost alături de popor în acele zile grele, având credința în Dumnezeu ca singur scut împotriva gloanțelor.

În încheiere, părintele vicar a evocat în fața studenților crâmpeie din lucrarea Bisericii în timpul dictaturii comuniste, schițând câteva portrete de preoți mărturisitori și amintind o serie de evenimente din viața mitropolitului Vasile Lazarescu. Curajul mărturisirii, asumarea cu jertfelnicie a Cuvântului lui Dumnezeu și împlinirea chiar și în condiții de prigoană a slujirii preoțești au ținut vie candela credinței, care s-a transmis tainic și către inimile generațiilor de tineri care în Decembrie 1989 au răsturnat în cele din urmă dictatura comunistă-atee din România.

Pe urmele noilor Sfinți români

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, în perioada 9-10 mai a.c., studenți ai Facultății de Teologie din Timișoara, anul IV, însoțiți de părintele profesor Gavril Trifa, au efectuat un pelerinaj pe urmele sfinților români canonizați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române.

Prima oprire a fost la Mănăstirea Tismana, unde se află sfintele moaște ale Sfântului Nicodim și ale Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cel care, cunoscând mai dinainte ziua morții sale și fiind pe patul de spital, a cerut să fie dus lângă patul torționarului său, Vasilescu, pe care l-a spovedit și împărtășit – semn al adevăratei iubiri creștinești. Tot aici, pelerinii s-au închinat și la mormântul îndrăgitului Cuvios Gherontie, unde au cântat Troparul Învierii.

Parcursul duhovnicesc a continuat către Mănăstirea Lainici, locul de nevoință și bucurie întru veșnicie al Sfântului Irodion și al Sfântului Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici.

Următorul popas a fost la Mănăstirea Prislop, unde studenții teologi s-au închinat cu evlavie și dragoste în străvechea biserică a așezământului monahal si la mormântul Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie. Tot de aici, pelerinii au luat prescuri și vin, care au fost aduse ca daruri pentru sfințire la sfânta Liturghie săvârșită sâmbătă dimineață, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Albac.

În drumul spre Albac, studenții pelerini s-au oprit pentru câteva momente de rugăciune la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Apoi au vizitat Facultatea de Teologie din Alba Iulia, unde s-au rugat în capela instituției. Prima zi a pelerinajului s-a încheiat la Albac, unde au fost găzduiți prin grija părintelui Trifa și a familiei sale.

În zorii zilei de sâmbătă, 10 mai – ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Calistrat de la Vasiova și Timișeni –, studenții au participat la sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Albac, județul Alba, săvârșită de către părintele paroh Gavril Trifa. Răspunsurile liturgice au fost date de teologii timișeni. După sfânta Liturghie, părintele profesor le-a reamintit studenților crâmpeie din istoria moților, evocând personalitatea lui Horea și relatând evenimentele petrecute în perioada Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan (1784). Cu această ocazie a fost vizitat și așezământul Altarului lui Horea, unde se regăsesc clopotul său și icoane din vechea biserică ridicată de acesta la Albac.

Ziua a continuat cu o întâlnire de suflet cu părintele arhimandrit Dionisie Ignat, de la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Albac. Studenții au avut bucuria unui îndelung dialog cu îndrăgitul duhovnic, primind răspunsuri la întrebările care îi preocupă.

În drum spre următorul popas duhovnicesc, grupul de pelerini s-a închinat la Brâul Maicii Domnului, adus de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, aflat la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Câmpeni.

Bucuria duhovnicească a acestui pelerinaj a fost desăvârșită printr-un popas la Mănăstirea Lupșa, așezământ monahal existent încă din anul 1429. Studenții au vizitat vechea biserică de lemn a mănăstirii, prima de acest fel din Transilvania. În noua biserică a așezământului s-au închinat la sfintele moaște și au ascultat cântările Vecerniei.

Întregul pelerinaj a fost spre bucurie și folos duhovnicesc și poate reprezenta începutul unei frumoase tradiții pentru studenții teologi aflați în pragul absolvirii facultății.

Curs festiv la Facultatea de Teologie din Timișoara

Marți, 27 mai, de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Ioan Rusul, la Facultatea de Teologie a avut loc ceremonia de absolvire a studenților promoției 2021-2025.

De dimineață, preoții profesori au fost săvârșit sfânta Liturghie în capela facultății, cu hramul Sfinții Trei Ierarhi, răspunsurile la strană fiind date de studenții absolvenți. La final, părintele lect. dr. Adrian Covan a ținut un scurt cuvânt de învățătură.

În continuare, în sala “Rotonda” a facultății s-a desfășurat cursul festiv, în prezența cadrelor didactice, a studenților și a invitaților. Părintele conf. dr. Constantin Jinga a moderat întâlnirea.

Mai întâi a luat cuvântul doamna decan, prof. univ. dr. Dana Percec, apoi domnul prof. univ. dr. Claudiu Mesaroș, director de departament, care a făcut o paralelă între Teologie și filosofie.

Părintele lect. dr. Marius Florescu, în calitate de tutore de an, a susținut cursul festiv despre lupta duhovnicească la care pornesc studenții absolvenți de acum încolo.

Au mai luat cuvântul studenții Lucian Coșnete (anul IV) și Beniamin Doctor (anul III), între care s-a făcut și predarea simbolică a cheii instituției de învățământ.

În după-amiaza zilei, profesorii și studenții au fost primiți de către Chiriarhul eparhiei noastre, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan. Aici, fiecare student s-a prezentat și a expus tema lucrării de licență care urmează a fi susținută.

Părintele Mitropolit Ioan i-a binecuvântat pe absolvenți, le-a adresat un cuvânt părintesc și a exprimat convingerea că vor fi slujitori de nădejde ai Bisericii și ai școlii.

Astfel, cu emoție adâncă și bucurie sinceră, s-au derulat momentele prilejuite de absolvirea promoției 2021-2025 a studenților de la Facultatea de Teologie din Timișoara.Urmează acum pentru ei ultimele examene din sesiunea de vară și susținerea licenței în luna iulie.

Promovarea specializării Teologie Ortodoxă la Jimbolia

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, Departamentul de Istorie, Teologie și Filosofie din cadrul Universității de Vest din Timișoara a desfășurat o acțiune de promovare a specializării Teologie Ortodoxă, la parohia „Buna Vestire” din Jimbolia.

Astfel, duminică, 1 iunie 2025, după Sfânta Liturghie oficiată de părintele paroh Petru Alexa, părintele lector univ. dr. Nichifor Tănase și părintele Grigore Marița, domnul conf. univ. dr. Daniel Lemeni și părintele lect. univ. dr. Nichifor Tănase au prezentat, în fața credincioșilor, oferta educațională a Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie. Oferta este, în prezent, structurată pe două programe de studiu (licență și master), profesorii timișoreni evidențiind totodată faptul că, începând de anul viitor, va fi înființată o Școală Doctorală, menită să atragă doctoranzi atât din Banat, cât și din celelalte zone ale țării.

De asemenea, domnul Daniel Lemeni și părintele Nichifor Tănase au subliniat, la unison, că o școală de Teologie nu se reduce doar la un cumul de informații științifice, ci presupune, mai ales, asumarea unui mod de viață duhovnicească, care să conducă la împlinirea autentică a omului. În acest context, a fost invocat cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, potrivit căruia a urma o facultate de Teologie înseamnă a te înscrie la „Școala lui Hristos” — adică la o școală unde fiecare student învață cum să se maturizeze lăuntric și să crească din punct de vedere duhovnicesc; într-un cuvânt, o școală în care se poate dobândi cu adevărat „starea bărbatului desăvârșit, măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4,13).

Din această perspectivă, cei doi oaspeți au subliniat că o facultate de Teologie le conferă studenților acele repere duhovnicești prin care omul își poate împlini vocația veșnică: aceea de a-L cunoaște pe Dumnezeu - „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17,3).

Atmosfera acestei duminici a fost marcată de o reală bucurie duhovnicească, atât în rândul credincioșilor, cât și al părinților coliturghisitori, aspect subliniat cu multă căldură și bunăvoință de părintele paroh Petru Alexa.

Oferta educațională a Facultății de Teologie prezentată la Lugoj

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, duminica închinată Sfinților Români a devenit prilej de bucurie pentru credincioșii lugojeni ai bisericii „Învierea Domnului” din urbea timișeană. Cu acest prilej, sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de 4 preoți, din care au făcut parte părintele protopop Ionuț Furdean, precum și părintele ieromonah Rafael Povîrnaru, lector al teologiei timișorene, însoțit totodată de dl. conf. univ. dr. Remus Feraru, cadru didactic al Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie.

În acest context, cuvântul de învățătură a fost adresat celor prezenți de către părintele ieromonah Rafael Povîrnaru, care a evidențiat întâi de toate chemarea la apostolat pe care Mântuitorul Hristos o adresează fiecăruia dinte noi, într-un context în care prezentul istoric revendică tot mai mult ecoul cuvântului lui Dumnezeu în lume. Cadrul apostolic pe care textul evanghelic îl pune în lumină, determină atât o raportare personală la chemarea Creatorului, cât și una extinsă ca reper imediat de manifestare hristică a neamului românesc.

În condițiile în care anul 2025 reprezintă reperul înnoirii sinaxarului românesc prin canonizarea oficială a 16 noi sfinți, Duminica Sfinților Români aduce cu sine certificarea imediată a faptului că spațiul românesc își revendică originea creștină și asigură climatul unei perpetue înnoiri a panopliei sfinților noștri.

Totodată a fost evidențiat faptul că „școala lui Hristos” de pe malurile Begăi, căreia titulatura oficială îi recunoaște calitatea de Facultate de Teologie contextualizează bucuria manifestării apostolice a celor care Îl iubesc și slujesc pe Dumnezeu. În fapt, fiecare student teolog reprezintă palpabilul unui apostolat în potență pe care Preasfânta Treime îl prilejuiește prin intermediul Univerității de Vest, spre desăvârșirea poporului lui Dumnezeu.

La finalul sfintei Liturghii, dl. conf. Remus Feraru a prezentat celor de față oferta educațională a Teologiei din Timișoara, evidențiind posibilitatea celor interesați de a se înscrie atât la programul de licență – centrat pe spectrul pastoral al domeniului teologic, cât și în cadrul programului masteral focusat pe demantelarea aprofundată a învățăturii teologice, în deplin acord cu mesajul misionar și pastoral creionat în consonanță cu cerințele actuale ale unei societăți pline de provocări. Un prilej de mare bucurie a reprezentat anunțul privitor la crearea în imediatul temporal a școlii doctorale teologice la Timișoara, eveniment care va pune în valoarea desăvârșirea studiilor universitare în domeniu.

Cuvântul de final a aparținut părintelui protopop Ionuț Furdean, care a mulțumit părintelui mitropolit Ioan pentru înlesnirea acestui eveniment, îndemnându-i totodată pe cei prezenți în a fructifica această ocazie de devenire apostolică prin înscrierea la programele universitare puse la dispoziție de Teologia din Timișoara.

Dialog intre mediul universitar-teologic și comunitățile parohiale, la Făget

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, praznicul Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a fost cinstit în mod deosebit la cele două parohii ale orașului Făget: „Înălțarea Domnului” și „Adormirea Maicii Domnului”.

La biserica „Înălțarea Domnului”, sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele lect. univ. dr. Adrian Covan, împreună cu pr. Ioan Jurj, parohul bisericii. La biserica „Adormirea Maicii Domnului”, slujba a fost săvârșită de părintele conf. univ. dr. Alin-Cristian Scridon, împreună cu parohul comunității, preotul Cristian Farcaș.

Cei doi profesori de Teologie au fost însoțiți de studenții Adrian Iliescu (anul III) și Florin Lera (anul I), care au participat cu evlavie la Sfânta Liturghie și au luat parte activ la momentele de dialog cu credincioșii. Oaspeții timișoreni au fost primiți cu multă căldură și bucurie de preoții parohi și de credincioșii celor două parohii.

După slujbă, cadrele didactice și studenții au împărtășit celor interesați informații despre oportunitățile de formare teologică oferite de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara. Părinții profesori au vorbit despre programele de licență și master, precum și despre planurile privind înființarea unei școli doctorale la Timișoara. Prin această întâlnire s-a creat un dialog deschis între mediul universitar și cel parohial, într-un cadru firesc și binecuvântat.

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a devenit, astfel, nu doar un prilej binecuvântat de cinstire liturgică, ci și un moment de apropiere între Biserică și Școala teologică, între profesori, studenți și credincioșii din Făget – semn al unei lucrări misionare vii și înnoitoare.

Profesori și studenți teologi în vizită de prezentare la Sânnicolau Mare

Duminică 6 iulie, a patra după Rusalii, la biserica din Sânnicolau Mare a avut loc o prezentare a programelor de studiu ale Facultății de Teologie din Timișoara.

De dimineață, părinții profesori și slujitorii parohiei au săvârșit sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele lect. dr. Daniel Enea și a fost axat pe pilda de viețuire creștinească a unor sfinți români canonizați anul acesta. Răspunsurile liturgice au fost date de corala mixtă a bisericii ce poartă hramul “Nașterea Maicii Domnului”.

La finalul slujbei, au vorbit părintele protopop Marius Podereu și părintele coslujitor Călin Cioban, care au adresat un cuvânt de bun venit oaspeților. Părintele lect. dr. Marius Florescu a prezentat oferta educațională a facultății, iar studenții Adrian Iliescu și David Vișan le-au vorbit credincioșilor despre experiențele proprii în ce privește studierea Teologiei.

Aceasta a fost ultima vizită a profesorilor și studenților Facultății de Teologie din Timișoara la protopopiate și parohii din eparhie, potrivit hotărârii Inaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, ocazionată de admiterea pentru anul universitar 2025-2026. Perioada de înscriere se finalizează pe 8 iulie, iar admiterea va fi pe 14 iulie. La Facultatea de Teologie din Timișoara sunt disponibile 16 locuri la buget și 34 locuri cu taxă la Teologie ortodoxă pastorală.

În anul universitar care urmează vor continua programele de studiu pentru ciclul de licență și pentru ciclul de master intitulat “Teologie ortodoxă și misiune creștină” (cu perioada de înscriere până pe 15 iulie).

Pelerinaj duhovnicesc al studenților teologi timișoreni la Mănăstirea Râmeț

Un grup de studenți de la Facultatea de Teologie din Timișoara, însoțiți de părintele profesor Ioan Mihoc, a efectuat, sâmbătă, 5 iulie, un pelerinaj la Mănăstirea Râmeț din județul Alba, cu ocazia primei sărbători dedicate Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv. Pelerinajul a îmbinat rugăciunea, reflecția teologică și comuniunea, evidențiind legătura profundă dintre studiul teologic și trăirea spirituală, așa cum subliniază apoftegma filocalică: „Dacă te rogi cu adevărat, ești teolog!”

Ziua a început cu sfânta Liturghie la biserica Parohiei Lazaret II din Sibiu, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, unde slujește părintele Mihoc. Apoi, pelerinii au pornit spre Mănăstirea Râmeț, unde s-au închinat la sfintele icoane și moaște, într-o atmosferă de liniște și evlavie, marcată de frumusețea naturală a locului.

Un moment semnificativ al zilei a fost sesiunea de reflecții teologice din mijlocul naturii, centrată pe textul din Epistola către Romani 6,11-17. Discuțiile, ghidate de părintele profesor, au scos în evidență tâlcuirea Sfântului Teodor Studitul, care leagă poruncile pauline din I Tesaloniceni 5,16-18 - „Bucurați-vă pururea, rugați-vă neîncetat, dați mulțumire pentru toate” - de îndemnul la lucrarea mântuirii „cu frică și cutremur” (Filipeni 2,12). „A fost o zi în care am simțit prezența lui Dumnezeu în rugăciune și fraternitate”, a declarat un student.

Pelerinajul s-a încheiat cu o notă de pace și bucurie, studenții întorcându-se la Timișoara cu sufletele îmbogățite. Astfel de momente subliniază importanța îmbinării studiului academic cu trăirea duhovnicească și consolidează vocația teologică a tinerilor.

Examene de licență și master în Teologie

În data de 9 iulie a.c., la Facultatea de Teologie din Timișoara a avut loc examenul scris la Teologie dogmatică și simbolică, prima probă a examenului de licență pentru o parte a absolvenților promoției anului 2025, dar și pentru absolvenți ai promoțiilor anterioare. Subiectul acestei probe a fost Crearea lumii nevăzute, absolvenții având obligația de a-l trata în două ore.

Următoarea zi, 10 iulie, a fost rândul absolvenților de master din cadrul programului Teologie ortodoxă și misiune creștină să își prezinte disertațiile în fața comisiei profesorale prezidate de părintele conf. dr. Constantin Jinga.

Vineri, 11 iulie, la sediul facultății de pe strada Oituz nr. 4, a avut loc susținerea lucrării de licență din sesiunea iulie 2025, întocmită sub îndrumarea unui profesor coordonator. De data aceasta, comisia de examinare a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului.

După acest moment, în paraclisul facultății a fost oficiată slujba de Te Deum de către părintele lect. dr. Rafael Povîrnaru, în cadrul căreia absolvenții au citit și semnat jurământul de credință față de Biserică și instituția de învățământ absolvită, cu mâna pe Sfânta Evanghelie și pe Sfânta Cruce.

O altă sesiune de licență este programată pentru luna septembrie a acestui an, la care vor participa absolvenți ai promoției 2024-2025 și absolvenți ai promoțiilor anterioare.