TheologosAnalele Universității de Vest din Timișoara · Seria Teologie

Numărul 29 / 2023 · Mesaje aniversare

Cu emoție scriu


Cu emoție scriu despre perioada de formare a mea – între anii 1996-2000 - ca om și teolog la Secția de Teologie Pastorală a Facultății de Litere, Filosofie și Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Cu emoție pentru că a fost vremea când am pus bazele pregătirii mele profesionale, prin profesori competenți și dedicați, care au depus eforturi susținute pentru a ne pregăti ca viitori slujitori ai lui Dumnezeu în lume. Fiecare dintre ei și-a pus pecetea sa asupra noastră, deschizându-ne în inimi dorul de a cunoaște mai mult, de a ne apropia mai mult de Dumnezeu, fie că ne predau Dogmatică, Muzică, Noul și Vechiul Testament, Limbi clasice, Morală sau Liturgică. Nu voi uita niciodată cursurile de Istoria Filosofiei, Istoria B.O.R. sau Istoria Bisericească Universală, precum și repetițiile și concertele naționale și internaționale avute cu corul Facultății!

A fost însă și o perioadă în care am legat frumoase prietenii, în care am descoperit aptitudini și resurse nebănuite, dar și vremea în care mi-am întemeiat familia, drept pentru care o pot numi una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții mele!

Veșnică recunoștință tuturor profesorilor și ostenitorilor Facultății de Teologie din Timișoara care au pus tot ce au avut ei mai bun în noi și care s-au lăsat a fi instrumente în mâna lui Dumnezeu, pentru a ne modela caracterul și personalitatea!