Cu ajutor de Sus, am trimis și anul acesta spre tipar un nou număr al revistei Analele U.V.T. seria Teologie - nr. 27 /2021.
Ca și până acum, cadre didactice titulare sau asociate Catedrei de Teologie ortodoxă din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie aparținând U.V.T. din Timișoara, semnează studii, articole, recenzii, care privesc diferite sfere ale cercetării teologice contemporane.
Începând cu acest număr, am încercat diversificarea autorilor, prin atragerea și a altor contribuții din domeniul Teologiei, dar și a unui număr de studenți de la ciclul de licență, de master și de doctorat, care au alcătuit lucrări pentru diferite simpozioane și manifestări științifice, sau chiar pentru seminariile de la materii predate în cadrul Teologiei.
Deși toate publicațiile de gen gonesc într-un ritm alarmant exclusiv către on line, în ce privește revista noastră, pe lângă postarea ei pe pagina web, am considerat potrivit să o și tipărim în formatul consacrat, pentru a putea fi difuzată profesorilor, autorilor, studenților și tuturor celor interesați.
REDACȚIA