Abstract: Through the Sacrament of Baptism, instituted by the Saviour, the human being who believes in Christ is reborn from water and the Holy Spirit, to the true life in Christ and becomes a member of the Church. The baptism of John, as he himself confessed, was not the Christian baptism (John 1, 33), but the preparation for baptism, as it is a preparatory ritual for the receiving of Messiah by the Hebrews and His confirmation brought forward to the world (Matthew 3: 11). It was only a baptism of repentance for the forgiveness of sins (Matthew 3: 11; Luke 3.3). The canonical and liturgical Orthodox tradition underlines the importance of the external ritual of the Sacrament of Baptism, because the Church cannot separate itself from its sacramental significance. These canonical and liturgical provisions which appear in the writings of the Holy Fathers as well as the Ecumenical Councils and local judgments, were meant to avoid any deviation from the canonical and liturgical doctrine of the Church, ensuring that the religious practices have the same unitary and regulatory character for the entire Christianity.
Keywords: Sacrament, Liturgy, Baptism, Holy Fathers, Church
Prin Taina Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos renaște din apă și din Duh la viața cea adevarată în Hristos și devine membru al Bisericii. Taina Botezului este “baia nașterii celei de a doua” (Tit,3,5), actul nașterii în Dumnezeu (Ioan 3,3-5), semnul iluminării spirituale și îmbrăcării în Hristos (Galateni 3, 27), ritul de inițiere în istoria mântuirii (Matei 3,11); de intrare în Biserică (Efeseni 5, 26) și de “primire în dar, a harului dumnezeiesc cu totul desăvârșit”1. El a fost prefigurat încă din Vechiul Testament prin: circumciziunea fiilor lui Israel, ca semn al legamăntului lor cu Dumnezeu (Deut, 30, 6 ; Col., 2, 11; Rom., 2, 28-29). Botezul lui Ioan, așa cum el însuși mărturisea, nu este botezul creștin (Ioan, 1, 33), ci preânchipuirea botezul, fiind un ritual pregătitor pentru primirea lui Mesia de către evrei și adeverirea Lui fată de lume (Matei 3, 11). Botezul lui Ioan, deși era de la Dumnezeu (Ioan 1, 33; Luca, 3, 2-3) și se săvârșea prin cufundare în apă, asemeni celui creștin, instituit de Hristos, îi este totuși inferior fiindcă nu se conferea prin el harul dumnezeiesc. El era doar un botez al pocăinței spre iertarea păcatelor (Matei 3, 11; Luca 3,3).
În jurul botezului s-a dezvoltat o teologie sacramentală timpurie, la Părinții Apostolici, așa cum se poate observa, de pildă, în Scrisorile Sfântului Ignatie al Antiohiei2
Umanitatea este solidară în păcatul lui Adam, ca “părinte comun”. Păcatul strămoșesc a produs o alienare temporară, care nu aparține naturii ontologice autentice a firii umane. Depășirea aceastei stări a fost posibilă prin jertfa răscumpărătoare, moartea și învierea lui Hristos. Pentru regenerarea umanității, în care să pulseze viața veșnică, în actul botezului, credinciosul trebuie să moară și să învieze cu Hristos, în mod liturgic, sacramental (Romani 6, 4-6), sau cum învață Sf. Grigorie de Nyssa, să imite îngroparea lui Hristos:”Noi nu ne-am îngropat cu adevărat prin botez, dar apropiindu-ne de apa care, ca și pământul, este un element, noi ne acoperim cu ea, cum s-a acoperit Domnul în pământ”3. Ritualul botezului demonstrează dimensiunea ecclesială și liturgică fundamentală a Tainei Botezului, întrucât cel botezat devine în mod ireversibil, membrul comunității locale euharistice, care se îndreaptă spre împărăția lui Dumnezeu, scopul ei ultim.
Tradiția canonică și liturgică ortodoxă susține importanața ritualului extern al Tainei Botezului, pentru că Biserica nu se poate dispensa de semnificația lui sacramentală. Aceste dispoziții canonice și liturgice care apar în scrierile Sfinților Părinți, precum și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și locale, aveau scopul de a evita orice abateri de la doctrina canonică și liturgică a Bisericii, asigurând rânduielilor cultice un caracter unitar și normativ pentru întreaga creștinătate.
Săvârșitorul consacrat al botezului este episcopul sau preotul, adică o persoană care deține puterea sacerdotală în Biserică, conform canoanelor apostolice: 46, 47, 49 și 504. Avându-se însă în vedere necesitatea absolută a botezului pentru mântuire, canoanele dispun că în caz de necesitate, lipsind una din aceste persoane, poate boteza și diaconul sau călugãrul (canon. 44 a lui Nichifor Mãrturisitorul) sau chiar orice credincios creștin. În această privință, canon. 45 al lui Nichifor Mãrturisitorul prevede: „Dacă nu este de față preot, se cuvine ca pe pruncii nebotezați, să-i boteze oricine s-ar găsi acolo. Dacă îi botează chiar însuși tatăl lor, sau oricare altul, numai să fie creștini, nu este păcat"5. În aceste cazuri, dacă pruncul supraviețuiește, el va trebui să fie înfãțișat preotului, care îi va completa botezul, considerând actul botezului săvârșit, și-i va administra Taina Mirungerii și a Sfintei Euharistii. Tradiția ortodoxă a practicat totdeauna botezul copiilor. Ei sunt botezați “spre iertarea păcatelor” (canon. 21 Cartagina). Se are în vedere, deci, faptul acceptat de întreaga Biserică, că nu trebuie închisă nimănui ușa mântuirii.
Botezul din necesitate sau prin iconomie, constituie o excepție, așa precum rezultă și din unele mențiuni canonice potrivit cărora cel botezat, în caz de boală, nu va primi botezul până nu va dovedi că și-a însușit credința Bisericii (canon. 46 Laodiceea) și să viețuiască după modelul Hristos, „ Dacă cineva bolnav fiind, s-a luminat prin botez, nu se poate înainta la presbiterie; căci credința lui nu este din convingere, ci din nevoie; fără numai poate în urma zelului și credinței sale și de mai apoi " (canon. 12 Neocezareea)6.
Este exclusă săvârșirea botezului de un cleric sau credincios căzut în erezie, fiindcă erezia aduce cu sine căderea din har și pierderea calității de membru al Bisericii: „Dacă un episcop sau presbiter sau diacon va primi a doua hirotonie de la altcineva, să se caterisească și el și cel care l-a hirotonit, afară de cazul că ar dovedi că are hirotonia (întâia) de la eretici. Că cei ce sunt botezați sau hirotoniți ca unii ca aceștia, nu este cu putință să fie nici credincioși, nici eretici" (canon. 68 apostolic) și „poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul cu jertfa (euharistică) ereticilor" (canon. 46 apostolic7).
Primitorul botezului poate fi orice persoanã (matură sau prunc) care n-a primit botezul valid. Cei maturi trebuie catehizați înaintea primirii lor la botez, spre a fi introduși în tainele credinței creștine: „Orânduim că se cuvine că cei ce sunt a se lumina (a se boteza catehumeni), să învețe credința și în a cincea zi a săptămânii (joia), să dea seama (răspundă) episcopului sau presbiterilor" (can. 78 Trulan și 46 Laodiceea )8 .
Indispensabilitatea Tainei Botezului pentru mântuire constituie unul dintre temeiurile de bazã ale botezului pruncilor. Prin botez, pruncii primesc iertarea de păcatul strãmoșesc, care se transmite urmașilor lui Adam și se nasc la o viață nouă:„S-a hotărât ca oricine tăgăduiește, ori zice cã pruncii cei mici și de curând născuți din pântecele maicilor, botezându-se, nu se botează întru lăsarea păcatelor și nici nu-și atrag nimic, din păcatul strămoșesc al lui Adam, care trebuie să se curețe prin baia renașterii, să fie anatema ... Deci, pentru canonul acesta al credinței și pruncii care nici unul din păcate n-au putut săvârși, cu adevărat întru lăsarea păcatelor se botează, ca să se curățească întru dânșii prin renaștere a ceea ce și-au atras din nașterea cea veche", precizeazã canonul 110 al sinodului din Cartagina.
În cazul în care nu există informații sigure dacă un prunc a fost sau nu botezat, acesta trebuie botezat:„Urmând așezămintelor canonice ale Părinților, orânduim și despre prunci: Ori de câte ori nu se găsesc martori deplin încredințați care să spună că aceștia sunt fără îndoială botezați și nici aceștia (pruncii), nu ar fi în stare din cauza vârstei să răspundă anumit asupra sfintei lucrări care li s-a dat lor, aceștia trebuie să fie botezați fără nici o poticnire, ca nu cumva o astfel de îndoială sã-i lipsească pe ei de această curățire a sfințirii” (canon. 84 Trulan; canon. 72 Cartagina)9.
Canonul 37 al Sfântului Ioan Ajunătorul scoate în evidență obligația părinților de a-și boteza copiii, pentru a nu-i lipsi, în caz de moarte, de împărăția lui Dumnezeu:„Murind copilul nebotezat din cauza neglijenței părinților săi, părinții se exlud pe trei ani de la Împărtășanie, mâncând ei în acești ani mâncăruri uscate și îmblânzind pe Dumnezeu cu plecări de genunchi, cu plângere și cu putere să se roage de Dumnezeu cu milostivire. Iar fiind copilul de șapte zile și moare nebotezat, părinții se înltură pe șapte ani din comuniune și se condamnă ca în acești ani să mănânce mâncăruri uscate și să facă în fiecare zi patruzeci de metanii "10.
La botezul unui prunc, credința creștină este mărturisită în locul acestora de către nași, cel care îndeplinește rolul de părinte sufletesc, de garant al noului botezat11. Între nași și fini și între rudeniile de sânge ale acestora se stabilește o înrudire religioasă (canon. 53 Trulan). Nașul, de preferință să fie de același gen cu cel care se boteazã, trebuie sã fie un bun credincios, spre a exercita o bună influiență asupra fiului său duhovnicesc. Nu pot deveni nași cei nebotezați, cei eretici sau de alte confesiuni, fiindcă nașul trebuie să ofere garanția că mărturisește la botez dreapta credință.
O altă categorie de primitori ai botezului, menționată în canoane, o constituie ereticii. Ei sunt împărțiți în cei care au primit botezul valid și cei care n-au primit botezul Bisericii. În cazul ereticilor care au primit botezul valid și care revin la ortodoxie, nu trebuie rebotezați, ci, după lepădarea ereziei și anatematizarea ei, vor fi unși numai cu Sfântul Mir.: „Pe aceea dintre eretici care revin la Ortodoxie, . . . îi primim dacă au zapis (scrisori de mãrturisire de credință) și dacă dau anatemei toată erezia care nu cugetă cum cugetă sfânta a lui Dumnezeu Biserică sobornicească și apostolească și îi pecetluim, adică îi ungem mai întâi cu sfântul Mir, adică fruntea și ochii și nările și gura și urechile și pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea darului Duhului Sfânt..."12 (canon. 7 sinodul II ecum.; canon. 95 sinodul VI ecum.). Cei care nu au botezul valid, vor fi primiți în Biserică prin botez (canon. 46, 47 și 48 apostolic; canon. 1 Cartagina; canon. 1 al Sf. Vasile cel Mare).
Biserica, însă, a ținut cont și de faptul că nu toate ereziile sunt la fel de grave. Pentru aprecierea gravității și pentru alegerea celor mai potrivite mijloace pentru primirea acestora în Biserică, canoanele împart pe eretici în trei categorii:
- cei care trebuie botezați, tainele lor fiind nevalide;
- cei care trebuie numai unși cu Sfântul Mir, recunoscându-li-se prin validare tainele;
- cei cărora li se acordã Sfânta Împãrtășanie, ca semn de reconciliere a lor cu Biserica lui Hristos (canon. 8 și 19 sinod. 1 ecum.; canon. 7 sinod. 2 ecum. ; canon. 95 sinod. 7 ecum.): „Cei ce se întorc din eresuri... ori catehumeni, ori credincioși de ai lor, să nu se primească înainte de a anatematiza tot eresul și mai ales pe cel de care se țineau; și apoi pe cei ce se ziceau (cu dânșii credincioși), învățându-i simboalele credinței și ungându-i cu Sfânta Ungere, așa să se împărțășească cu Sfintele Taine" (canon. 7 Laodiceea). Iar canonul 8 Laodiceea prevedea: „Cei ce se întorc de la eres..., de or fi și în clerul cel de la dânșii socotit și s-ar zice cei mai mari, unii ca aceștia să se caterisească cu toată sârguința și să se boteze de episcopii și presbiterii Bisericii "13.
În privința schismaticilor, Biserica face distincția între cei care s-au îndepărtat de Biserică prin indisciplină sau prin încălcarea unor rânduieli neînsemnate și cei care s-au separat și datorită unor învățături greșite despre Biserică. Pentru primirea lor în Biserică s-a prevăzut numai renunțarea la această neascultare față de autoritatea bisericească, mărturisirea credinței și angajarea respectării integrale a învățăturii de credință (canon. 8, sinod. 1 ecum.). Biserica a fãcut o distincție între eretici și schismatici, aplicându-se în ambele cazuri principiul iconomiei.
Iconomia este deci, un mod excepțional, întrebuințat în cazuri speciale. În înțelesul său special, iconomia este folosirea harului sfințitor de către Biserică, în scopul mântuirii. Biserica a făcut caz de iconomie, recunoscând ca valide Tainele numai acelora care vin în sânul ei.
Pe baza normelor canonice, prin secolul al V-lea s-a stabilit ca regulă generală pentru primirea ereticilor și schismaticilor în Biserică, rânduiala păstratã sub numele preotului Timotei de Constantinopol. Ea cuprinde trei slujbe pentru cele trei categorii de eretici și schismatici.
- Pentru cei care sunt primiți prin botez;
- Pentru cei care sunt primiți prin ungere cu Sf. Mir;
- Pentru cei care sunt primiți numai prin lepãdare de erezie sau schismã. Pentru toate cazurile se prevede anatematizarea rătăcirii, mărturisirea credinței și angajamentul față de Biserică: „Femeia gravidă trebuie să se lumineze (să se boteze) când va vrea, căci cea care naște nu este părtașă cu cel născut, pentru ca să se arate voința proprie a fiecăruia la mărturisire " (canon. 6 Neocezareea). Este interzisă cu desăvârșire botezarea celor morți, ca și împărtșirea acestora: „Tot așa s-a hotãrât să nu se dea Euharistia trupurilor celor morți. Căci s-a scris: Luați mâncați ", dar trupurile morților nu pot nici lua nici mânca și ca presbiterii să nu boteze din neștiință pe cei care au murit deja" (canon. 18 Cartagina)14.
În privința sãvârșirii Sfântului Botez, dispozițiile canonice întăresc rânduiala apostolică. Botezul trebuie săvârșit în numele Sfintei Treimi, după porunca Mântuitorului (Matei 28, 19). Respectarea credinței trinitare la administrarea botezului este confirmată și de canon. 49 apostolic, care supune pedepsei caterisirii pe cei care vor folosi altã formulă:„Dacă un episcop sau un preot nu ar boteza după rânduiala Domnului: în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt, ci în trei fără de început, sau în trei firi, sau în trei mâgâietori, să se caterisească "15.
Normele canonice și liturgice au statornicit practica existentă a botezãrii prin întreită afundare în numele celor Trei persoane ale Sfintei Treimi. Pentru cei care nu vor administra botezul prin întreită afundare, canonul 50 apostolic prevede sã se caterisească: „Dacă un episcop sau un preot nu ar sãvârși cele trei afundări ale unei singure sfințiri, ci numai o afundare, aceea care se dă întru moartea Domnului, să se caterisească” (canon. 7 al sinod. II ecum. ; canon. 91 al Sf. Vasile cel Mare). Deci, practicarea turnării sau stropirii în locul afundării, este cu totul neadmisă, decât numai în cazul botezului clinicilor. Biserica a urmărit săvârșirea botezului prin afundare, interzicând chiar primirea în cler a celor care au primit botezul de necesitate (canon. 12 Neocezareea).
În privința slujbei botezului, canon. 91 al Sf. Vasile cel Mare consemnează principalele acte și rugăciuni ale acestuia, a căror ordine, mod de administrare și cuprins ne sunt transmise prin tradiția Bisericii: „Și din care scrisori binecuvântăm apa botezului și untdelemnul harismei și chiar pe cel ce se botează? Acum din predanisirea tacită și tainică ? Dar apoi, care cuvânt scris ne îndeamnă să ungem cu untdelemn ? Dar de unde a se afunda de trei ori omul la botez! Dar din care Scriptură sunt și cele câte sunt la botez a se lepăda de satana și îngerii lui?... ”16. În cadrul rânduielii baptismale trebuie să se binecuvinteze mai întâi apa și untdelemnul prin rugãciuni de invocare a Duhului Sfânt. Apoi este binecuvântat și candidatul la botez. Urmează lepădarea de satana, ungerea prebaptismală cu untdelemn sfințit și săvârșirea botezului prin întreita afundare cu rostirea formulei trinitare. Îndată dupã afundare, cel nou botezat trebuie sã primească ungerea cu Sf. Mir:„Se cuvine ca cei care se luminează, dupã botez să se ungă cu harismă cerească și să fie părtași împărăției lui Hristos" (canon. 48 Laodiceea).
Sfintele canoane interzic sub amenințarea cu caterisirea, repetarea botezului valid, deoarece ștergerea păcatului strãmoșesc, dobândită prin botez nu se pierde nici prin căderea în erezie: „Episcopul sau preotul dacă ar boteza din nou pe cel ce are botezul cu adevărat, sau dacă nu ar boteza pe cel spurcat de către eretici, sã se cateriseacă, ca unul care i-a în râs crucea șți moartea Domnului și nu deosebește preoții adevărați de preoții mincinoși” (canon. 47 apostolic); “Căci este cu neputință ca cei odată născuți să mai intre în pântecele celor care i-au născut”17. Locul săvârșirii Sfântului Botez este sfânta biserică, pentru că prin această taină credinciosul devine membru al Trupului Domnului. Săvârșirea obișnuită a botezului în paraclise sau case particulare, fãră aprobarea ierarhului locului, este interzisă prin canonul 31 și 59 al Sin. Trulan:"Orânduim ca, clericii care liturghisesc sau botează în paraclise care se găsesc înăuntrul caselor, să facă aceasta cu aprobarea episopului din locul acela, așa că dacă un cleric nu va păzi lucrul în felul acesta să se caterisească „ (canon. 31). "În nici un chip să nu se facă botezul în interiorul unei case, ci acei care doresc să se învrednicească de lumina cea neprihănitp (de Sf. Botez), acela să meargă la bisericile cele obștești și acolo să se facă părtași de acest dar. Iar de se va prinde cineva nepăzind cele orânduite de noi, dacă este cleric să se caterisească, iar dacă ar fi laic sã se afurisească" (canon. 59)18.
În privința timpului săvârșirii botezului, canoanele prevăd ca pruncii, dacă sunt sãnãtoși, să nu se boteze înainte de 40 de zile de la naștere: „De va naște femeia și pruncul este în primejdie de moarte, dupã trei sau cinci zile, să se boteze acel prunc " (canon. 38 al Sf. Nichifor Mãrturisitorul). În caz de necesitate, botezul se poate săvârși în orice zi și în orice moment din zi:„De va fi găsit cineva bolnav și va cere Sfântul Botez..., trebuie sã i se dea fără întârziere" (canon. 26 al Sf. Nichifor Mãrturisitorul și can. 38)19.
În timpul catehumenatului, botezul se administra îndeosebi în Sâmbăta Mare. Botezul se săvârșea înaintea Sfintei Liturghii, pentru ca neofiții să poată primi Sfânta Euharistie. În prezent, ca regulă generală, botezul pruncilor se face după Sfânta Liturghie. Ca efecte ale Tainei Sf. Botez, canoanele amintesc ștergerea păcatului strămoșesc (canon. 110 Cartagina) și îmbrăcarea în Hristos: „Cei ce L-au îmbrãcat pe Hristos, prin botez, au mărturisit sã urmeze viețuirea lui cea după trup..." (canon. 96 Trulan)20.
Rânduiala actuală a botezului în Ortodoxie este o continuare firească a ritului primar, atestat încă în Noul Testament, care s-a dezvoltat în epoca postapostolică și cea patristică. În Ortodoxie s-a păstrat, de asemenea, întreaga semnificație teologică și mistagogică a Botezului, exprimată în Sfânta Scriptură și în operele patristice. De aceea, rânduiala baptismală ortodoxă poate fi luată ca termen de referință, atât în ceea ce privește teologia Botezului, cât și în privința săvârșirii lui și a semnificațiilor mistagogice ale actelor baptismale. La menținerea unității Botezului a contribuit și Simbolul niceo-constantinopolitan, care după Sinodul al II–lea ecumenic, a înlocuit vechile simboalele baptismale, având și el un profund caracter baptismal.
Actele rânduielii ortodoxe și semnificațiile lor relevă caracterul teandric al înnoirii pe care o realizează Botezul în viața persoanei, exprimând atât lucrarea harului, cât și angajarea liberă a primitorului spre o viață de credință și fapte bune. În epicleza botezului, Duhul Sfânt este cel care operează înnoirea, iar nu săvârșitorul uman al slujbei.