Culegerea de sfaturi a diaconului Agapet

Abstract.The paraenesis written by Deacon Agapetus, around 530 A.D., along with other specific works of Byzantine Literature, is part of a larger historical and cultural process. This sort of writing that belongs to advice literature, is liable to different ways of interpretation. The present work aims to bring to the public attention again a new Romanian (partial) translation of the byzantine text. The work itself pleads for such an undertaking, because Agapetus’ „Advice to the Emperor Justinian” belongs to a distinct rhetorical tradition where the text has became a vehicle of political ideology.

Keywords: paraenesis, advice literature, translation

Tratatul Diaconulului Agapet, Ἔκθεσις Κεφαλαίων Παραινετικῶν, σχεδιασθεῖσα παρὰ ΑΓΑΠΗΤΟΥ Διακόνου τῆς ἁγιωτάτης τοῦ Θεοῦ Μεγάλης Ἐκκλησίας, Πρὸς Βασιλέα ΙΟΥΣΤΙΝΙΑΝΟΝ”¹, este alcătuit dintr-o serie de șaptezeci și două de capitole de sfaturi adresate împăratului Iustinian (ca. 527) în care sunt prezentate îndatoririle morale, politice și religioase pe care trebuie să le împlinească un conducător. Ca în majoritatea scrierilor didactice, și în acest text, Agapet urmărește expunerea unui model și, simultan, a unui antimodel monarhic pe care împăratul trebuie să-l imite și, respectiv, să-l evite. Dintre cele două tipuri de literatură de sfătuire², cea de tip practic, vizând problemele interne sau externe ale statului și cea alcătuită din κεφαλαιαι, adică dintro suită de paragrafe în care sunt expuse teme morale și religioase, celui de-al doilea tip îi este circumscris textul lui Agapet, acesta fiind structurat în fragmente alcătuite din doar câteva rânduri. Deși e scrisă întro manieră retorică din care nu lipsește emfaza, lucrarea are o structură iscusit elaborată.

„Fără a fi o mare literatură, își păstrează semnificația sa ca oglindă a civilizației bizantine. Nu trebuie judecată după criterii pur estetice sau literare. Scriitorul bizantin știe că el este moștenitorul unui trecut care a creat modele literare, la care el trebuie să adere în modul cel mai loial și ingenios"³. Acest tip de literatură de sfătuire, alcătuită dintr-un set de precepte, își are izvorul în felurite surse⁴, pe care le amintim doar în treacăt: surse precreștine: Isocrate cu discursul Ad Nicocles (II)⁵, adresat regelui Ciprului, surse elenistice: Platon, „motivul împăratului filozof”⁶, surse păgâne: Philo din Alexandria, surse biblice, din Vechiul Testament, Înțelepciunea lui Solomon și Proverbele lui Solomon dar și „gnomologia creștină Patericul sau Limonariul⁷, Proverbe, 21,1., surse creștine: Dio Chrisostomul, cu patru discursuri adresate împăratului Traian despre îndatoririle unui monarh și Synesios din Cyrene cu discursul adresat împăratului Arcadie, Despre Împărăție. În secolele următoare, în tradiția amintită, numeroși autori bizantini vor cultiva acest tip de literatură de sfătuire sau de povățuire: Vasile I Macedoneanul (867-886), autorul unei importante pareneze bizantine⁸, Katakalon Kekaumenos (sec. al XI-lea), autorul unei culegeri de sfaturi și povestiri adresate urmașilor săi, incluzând o parte intitulată Sfaturi către împărat⁹, Teofilact, arhiepiscopul Ohridei (1090-1108) care, în timp ce era tutor al lui Constantin Dukas, fiul împăratului Mihail al VII-lea Dukas, scrie tratatul „Educația prinților” Paideia basilike¹⁰, Nichifor Blemmydes (1197-1272), reprezentant al umanismului niceean de după căderea Constantinopolului sub latini, autorul unei lucrări¹¹ cuprinzând sfaturi adresate viitorului împărat Teodor al II-lea Laskaris, Toma Magistrul (cca 1270-1325) care adresează o culegere de povețe lui Constantin Paleologul, discipolul său, și Împăratul Manuel al II-lea Paleologul (1391-1425), autorul unei îndrumar împărătesc, Βασιλέως ἀρετή, adresat fiului său, viitorulului împărat Ioan al VIII-lea Paleologul.

Textul parenetic scris de către Agapet Diaconul în jurul anului 530 reprezintă, alături de alte tipuri de texte predilecte în literatura bizantină, o componentă a unui proces istoric și cultural mai amplu. Capitolele de sfaturi aparțin unei tradiții retorice clare în care textul a devenit un vehicul al ideilor politice. Alcătuită ca discurs hortativ-persuasiv, pareneza bizantină trebuie percepută ca un instrument de transmitere a unei ideologii dar, în același timp, și ca o posibilă piedică în calea prezentării aspectelor reale ale societății. Destinată publicării, cu un pronunțat caracter propagandistic, pareneza lui Agapet nu iese din sfera abstracțiilor retorice, însă stilul accesibil al redactării textului justifică, în bună măsură, popularitatea de care s-a bucurat secole de-a rândul.

Orice traducere nu este decât una dintre versiuni, ca atare și cea prezentată (parțial) mai jos nu reprezintă o versiune unică și definitivă, ci încercarea de a transforma textul original, în bun al limbii române¹².

Capitolele de sfaturi ale Diaconului Agapet

1. Împărate, deși ai un rang mai înalt decât oricare altul, cinstește, mai presus de toate, pe Dumnezeu care te-a învrednicit cu acest rang, căci ți-a dăruit sceptrul puterii pământești după asemănarea Împărăției cerești, ca tu să-i deprinzi pe oameni păzirea dreptății și să înfrânezi insultele celor care o vrăjmășesc, stăpânit de legile dreptății și domnind, după lege, și asupra supușilor tăi.

1. Ca un cârmaci veghează pretutindeni mintea atotcuprinzătoare a împăratului, ținând fără șovăială cârma ordinii și respingând cu putere torentele fărădelegii, așa încât corabia guvernării întregii lumi să nu fie zdrobită de valurile nedreptății.

1. Noi, oamenii, deprindem cea dintâi și dumnezeiască lege, pentru a ne cunoaște pe noi înșine. Căci, cel care s-a cunoscut pe sine îl va cunoaște pe Dumnezeu și, cel care L-a cunoscut pe Dumnezeu va ajunge să fie asemenea Lui. Asemenea lui Dumnezeu va ajunge să fie acela care a ajuns demn de Dumnezeu. Demn de Dumnezeu este acela care nu săvârșește nimic nedemn de Dumnezeu, acela care cugetă la cele ale Domnului, care spune ceea ce cugetă și care săvârșește ceea ce spune.

1. Să nu se mândrească nimeni cu vița nobilă a strămoșilor, căci doar lutul este strămoșul fiecărui neam: și al celor care se laudă cu purpura și vizonul, și al celor care sunt doborâți de sărăcie și boală, și al celor care se încoronează cu diademe, și al celor care zac [spre miluire] pe lângă casele acestora. Nu cu neamul din lut să ne mândrim, ci cu omenia firii.

1. Să știi, o, podoabă a evlaviei făurită de Dumnezeu, că ești datoare a unei răsplăți cu atât mai mari, cu cât ai fost învrednicit de Dumnezeu cu daruri atât de mărețe. Restituie, așadar, Binefăcătorului tău datoria mulțumirii, El primește datoria ca pe un dar și-ți dăruiește în schimbul darului tău, alt dar. Căci Dumnezeu stăpânește veșnic dăruind și, ca pe o datorie, îți va recompensa binefacerile. De la noi așteaptă drept mulțumire, nu cuvinte binevoitoare, ci fapte evlavioase.

1. Nimic nu-l face pe om mai demn de cinstire ca puterea de a săvârși ceea ce voiește, pe de-o parte, și de a vrea și a săvârși mereu fapte mărinimoase. Dat fiind că ți-a fost dăruită de Dumnezeu puterea de care bunăvoința ta față de noi avea nevoie, voiește și săvârșește toate, așa încât să fie pe placul Celui care ți-a dăruit această putere.

1. Bogăția nestatornică a avuțiilor pământești este asemenea cursului apelor curgătoare: se revarsă, pentru puțin timp asupra unora care își închipuie că o stăpânesc, la scurt timp se retrage, revărsându-se peste alții. Statornică celor care au dobândit-o este doar comoara binefacerii, căci răsplata faptelor bune se întoarce la aceia care le săvârșesc.

1. Având în vedere că, datorită înălțimii împărăției pământești ești inaccesibil oamenilor, fii totuși apropiat de cei care au nevoie în puterii împărăției cerești. Apleacă-ți urechea la cei care, din pricina sărăciei trăiesc în nevoi, pentru a găsi ascultare de la Dumnezeu. Căci, așa cum suntem pentru tovarășii noștri de robie, tot așa îl vom afla pe Domnul față de noi.

1. Trebuie ca dreptatea să curețe ca pe-o oglindă, sufletul împovărat de griji al împăratului, așa încât acesta să scapere neîncetat de razele dumnezeiești și, de acolo să deprindă judecarea lucrurilor. Căci nimic nu te face să vezi mai lămurit cele cuvenite, decât păzirea, fără încetare, a acelei curățenii [a sufletului].

1. La corăbieri, dacă greșește vreunul dintre aceștia, pricinuiește o mică pagubă celor care călătoresc laolaltă cu el, însă, dacă greșește cârmaciul, pricinuiește pieirea întregii corăbii. Tot așa se petrec lucrurile și în ce privește statele: dacă vreunul dintre supuși greșește, își face rău, mai degrabă sieși, decât semenilor săi, dacă însă greșește însuși domnitorul, atunci pricinuiește nenorocire întregii țări. Ca unul care vei da socoteală mare, dacă vei neglija ceva dintre îndatoriri, grăiește și săvârșește totul cu multă grijă.

1. O roată învârtește lucrurile omenești, acum punându-le în mișcare, acum răsturnându-le. Există schimbare în ele până-ntr-atât, încât nu rămâne nimic din identitatea celor ce sunt în momentul acela. De aceea, trebuie ca tu, preaputernice împărate, să ai mintea cucernică și neabătută în această rapidă prefacere a lucrurilor.

1. Ferește-te de vorbele viclene ale lingușitorilor, cum te-ai feri de comportamentul hrăpăreț al corbilor. Unii scot ochii trupului, ceilalți însă, tocesc judecata minții, ca să nu vezi adevărul lucrurilor cu care ai de-a face. Aceștia fie laudă uneori lucruri vrednice de ocară, fie defăimează, adesea, lucruri mai vrednice de laudă ca oricând, ca urmare, dintre două căi, să greșească una: fie lăudând răul, fie batjocorind binele.

1. Judecata împăratului trebuie să rămână mereu cumpănită. Schimbarea acesteia odată cu schimbarea lucrurilor este dovada unui cuget nestatornic. Însă, ceea ce este trainic înrădăcinat în bine, așa cum este instaurată și cucernica voastră autoritate și, nici nu se înalță spre trufie, nici nu se coboară la lașitate, acela este sufletul neclintit înaintea celor ce vin și netulburat înaintea celor ce sunt.

1. Cine are cugetul neîntinat de înșelăciunea omenească și vede neînsemnătatea firii sale, scurtimea și vremelnicia vieții de aici și josnicia ce însoțește carnea, nu se va prăbuși în prăpastia trufiei, chiar dacă s-ar găsi pe o treaptă deosebit de înaltă.

1. Mai presus decât toate onorurilor împărătești, împăratul are drept podoabă, diadema cucerniciei. Bogăția trece și faima o urmează, însă slava Cetății dumnezeiești dăinuiește peste veacuri, nepieritoare, și-l așează pe cel care o stăpânește, dincolo de uitare.

1. Mi se pare cât se poate de neobișnuit că atât oamenii bogați, cât și cei săraci îndură aceeași suferință, însă din pricini diferite. Unii pleznesc din pricina ghiftuielii, alții se prăpădesc din pricina foamei. Unii stăpânesc hotarele lumii, alții nu au unde să-și pună talpa piciorului. Pentru a dobândi salvarea, și unii, și alții, trebuie să le porți de grijă, luând de la unii, dând la alții, și astfel să prefaci inegalitatea în egalitate.

1. Vremea vieții fericite ți-a fost dezvăluită ție, vreme despre care unul dintre cei de demult a prezis că va fi atunci când, fie vor domni filosofii, fie vor filosofa domnitorii. Căci, tu, cel care ești filosof, ești demn de câmuire și tu, cel care câmuiești, nu te îndepărtezi de filosofie. Dacă filosofia înseamnă iubire de înțelepciune, iar începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu, pe care o păstrezi în inima ta, atunci ceea ce am spus este limpede.

1. Pe tine te numesc împărat, după adevăr, ca unul care poate să cârmuiască și să-și pună frâu poftelor, ca unul care s-a încununat cu diadema cumpătării și s-a înveșmântat cu purpura dreptății. Orice altă autoritate are moartea drept urmare, însă o asemenea cârmuire are nemurirea drept lăcaș; una piere în acest veac, alta este salvată de la pedeapsa veșnică.

1. Dacă vrei să te bucuri de prețuire din partea tuturor, fă-te binefăcătorul lor, căci nimic nu aduce după sine bunăvoința, ca darul binefacerii, oferit celor care au nevoie. Lauda izvorâtă din teamă înseamnă lingușire care, alcătuindu-se cu numele cinstei plăsmuite, îi înșală pe cei care-o prețuiesc.

1. Împărăția noastră este vrednică de cinstire, pe drept, căci vădește autoritate față de vrăjmași, rămâne binevoitoare față de supuși, câștigându-i pe unii prin puterea armelor, și este înfrântă de cei care fac parte din ea, printr-o neînarmată iubire. Prin urmare, pe cât de mare este deosebirea dintre o fiară și o oaie, tot așa de mare este deosebirea dintre cele două.

1. În privința trupului, împăratul este asemenea tuturor oamenilor, în privința puterii autorității sale este asemănător lui Dumnezeu, căci nu există cineva mai presus decât împăratul. Trebuie așadar, ca muritor, să nu fie trufaș și, ca Dumnezeu, să nu se mânie. Cu toate că a fost cinstit cu chip dumnezeiesc, totuși a fost amestecat cu lutul pământesc, pentru care motiv să învețe că este la fel cu toți ceilalți.

1. Primește-i pe cei care vor să te îndemne să faci bine, dar nu pe cei care se grăbesc să te lingușească cu orice ocazie. Unii caută, cu adevărat, ceea ce e folositor, alții însă urmăresc opiniile celor puternici și imitând umbrele trupurilor acestora, îngână doar cuvintele lor.

1. Fii în așa fel pentru supușii tăi, după cum te rogi să fie Domunul față de tine. Căci așa cum ascultăm, așa vom fi ascultați și, așa cum privim, așa vom fi priviți de ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu. Să răsplătim așadar, mila cu milă, ca să primim ceva asemănător cu cee ce am dat.

1. Așa cum limpezimea oglinzilor dezvăluie răsfrângerile chipurilor, fermecătoare pe ale celor fermecători, încruntate pe ale celor încruntați, așa și dreapta judecată a lui Dumnezeu este pe măsura faptelor noastre.

1. Reflectează îndelung asupra faptelor, dar săvârșește repede cele ce le-ai decis, căci e foarte periculos să fii nesăbuit în fapte. Cel care va reflecta la relele izvorâte din lipsa de judecată, va aprecia foloasele cumpătării, așa cum cineva apreciază darul sănătății, după încercările bolii. Trebuie, prin urmare, împărate preaînțelept, să cauți cu grijă cele folositoare lumii, prin rugăciune ardentă și prin cumpănire prudentă.

1. Vei administra foarte bine de-a lungul bunei tale cârmuiri,dacă te vei strădui să veghezi asupra tuturor lucrurilor și dacă nu vei permite să neglijezi nimic. Căci ceea ce pare să fie mărunt în comparație cu tine, nu este mărunt pentru tine, deoarece și o vorbă neînsemnată de-a împăratului, are o însemnătate mare pentru toți.

1. Impune-ți obligația de a păzi legile, deoarece nu este pe pământ unul capabil să te oblige. Căci, în acest fel, vei arăta respect față de legi, tu însuți respectându-le înaintea celorlalți și se va arăta supușilor că nu este în afara primejdiei să faci abstracție de lege.

1. Consideră că a păcătui este egal cu a nu îi împiedeca pe cei ce păcătuiesc. Căci, dacă cineva guvernează după lege, însă permite altora să-și trăiască viața în fărădelege, e judecat în fața lui Dumnezeu ca părtaș la rele. Dacă vrei să fii prețuit îndoit, cinstește-i și pe ce săvârșesc lucruri minunate, și pedepsește-i pe care care săvârșesc lucruri foarte rele.

1. Socotesc că e foarte de folos să eviți să trăiești laolaltă cu cei răi, căci cel care își petrece tot timpul între oamenii netrebnici, neîndoielnic, fie suferă, fie învață ceva rău. Însă, cel care își petrece viața alături de cei buni, este învățat fie să imite lucrurile bune, fie este educat să facă mai neînsemnate lucrurile rele.

1. De vreme ce ți s-a încredințat de către Dumnezeu împărăția lumească, nu te folosi, în niciun chip, de nelegiuiți pentru administrarea treburilor. Căci, dacă unii ar acționa în mod ticălos, va da socoteală lui Dumnezeu cel care le-a dat lor puterea. Prin urmare, înălțarea în rang să fie făcută după minuțioasă cercetare.

1. Consider că e la fel de rău și să te lași pradă mâniei din pricina răutăților vrăjmașilor și captivat de lingușirile prietenilor. Căci trebuie să te opui ferm și unora și altora și să nu stai deoparte niciodată de ceea ce se cuvine, nici apărând ușuratica rea voință a unora, nici răsplătind bunăvoința necinstită a altora.

1. Consideră că prietenii cei mai adevărați nu sunt cei care aplaudă toate cele zise de tine, ci cei care se întrec să facă toate potrivit corectei judecăți, pe de-o parte bucurându-se laolaltă cu tine de cele folositoare, pe de altă parte, întristându-se de cele potrivnice. Aceștia, într-adevăr, dau dovadă de cea mai sinceră prietenie.

1. Importanța unei asemenea autorități lumești să nu-ți schimbe cugetul generos, ci, de vreme ce dispui de o putere trecătoare, menține-ți cugetul neschimbat în mijlocul lucrurilor schimbătoare, nici de bucurii exaltat, nici de mâhniri deznădăjduit.

1. După cum aurul, preschimbat în mod diferit prin meșteșug, de fiecare dată, și prefăcut în diferite feluri de podoabe, rămâne ceea ce este și nu suferă transformare, tot astfel și tu, prea gloriosule împărat, schimbând un rang cu altul și ajungând la cel mai înalt rang, rămâi tu însuți, păstrându-ți cugetul curat și la bine și la rău.

1. În mod cert, consideră atunci că domnești doar asupra oamenilor care vor [acest lucru]. Căci cel supus împotriva voinței lui, se va răzvrăti, profitând de orice ocazie, însă cel care este condus prin legile bunăvoinței, are statornică bunăcredință față de stăpânire.

1. Ca să faci faimoasă puterea cârmuirii tale, câtă mânie ai față de supușii care greșesc, tot atâta să ai față de tine însuți când greșești. Căci nimeni cu atât de înaltă autoritate nu e în stare să-l pedepsească pe [cel care greșește], doar dacă propria judecată [a aceluia] ar fi tulburată, din pricina propriei greșeli.

1. Cel care a obținut o putere mare, să imite, după puteri, pe Cel care i-a dat puterea. Căci, dacă poartă chipul lui Dumnezeu, Cel mai presus de toate, și de la El deține stăpânirea asupra tuturor lucrurilor, îl va imita pe Dumnezeu, mai cu seamă în privința acelui lucru în care nimic nu va fi socotit mai vrednic de cinstire decât mărinimia.