Abstract: This study examines the indestructible relationship between two great Romanian theologians which have become points of reference in Romanian theology and universal theology. In this regard, the study shows that Romanian theology, thanks to these theologians, didn’t remained captive in the ideologies of the time, foreign to the genuine spirit of Christian spirituality, but it was fruitful, being also propagated throughout the world. Also, it shows, on one side, the influence of Father Stăniloae on theological thought and ecumenical and missionary activity of Fr Ion Bria and on the other hand, Father Bria’s contribution to the recovery and the continuation of his theological method.
Keywords: neo-patristic synthesis, mission, theological method, ecumenical vision
1. Cadrul întâlnirii cu Părintele Stăniloae
Tânărul Ion Bria se întâlnește pentru prima dată cu Părintele Stăniloae în anul 1950, când se înscrie la Facultatea de Teologie din București. Spre sfârșitul aceluiași an, prin sora sa Zenovbia, care fusese aleasă la un curs de pictură bisericească, la Mănăstirea Antim, îl cunoaște pe renumitul pictor George Rusu, care era nepotul Patriarhului Miron Cristea, dar și prieten foarte bun cu Pr. Stăniloae. Prin acesta, tânărul Bria este invitat, în diverse ocazii, în familia marelui teolog român. Auzind, adeseori, de personalitatea Pr. Stăniloae, dar fiind însetat și de dorința de a-i asculta meditațiile teologice, mergea pe la bisericile din București, la care Stăniloae predica1. La sfârșitul anului patru, în iunie 1954, după ce ținuse un cuvânt de mulțumire și recunoștință Pr. Stăniloae, acesta îl îmbrățișează, sărutându-l. Acest moment îi marchează întreaga existență, fiind omniprezent în viața sa. Iată ce spunea Pr. Bria, în acest sens: ,,Priza lui fizică asupra mea a început în acel moment. Am <inspirat> în această îmbrățișare o aromă inedită care nu m-a părăsit niciodată. L-am visat în anul 1958 în aceeași scenă de îmbrățișare, am inspirat același suflu parfumat emanând din trupul său alb ca porumbelul, murmurând: <Împacă-te cu Hristos!>”2.
În 1954, după finalizarea cursurilor Institutului Teologic din București, ducându-se pentru ridicarea diplomei de licență, îl întâlnește pe Pr. Ioan Coman care îl îndeamnă să se înscrie la cursurile de magisteriu. Entuziasmat, îl caută pe Pr. Prof. Stăniloae și-i împărtășește bucuria, iar acesta îl îndemnă să se înscrie la secția Teologie Sistematică, pe care el o conducea. Fiind declarat admis, teologul Bria a avut privilegiul să-l însoțească pe Pr. Stăniloae în toate împrejurările: la cursuri, seminarii, conferințe pentru doctoranzi, pentru preoți, acompaniindu-l în toată activitatea sa didactică și reprezentativă. De asemenea, Bria, fiind asistentul Pr. Stăniloae, făcea, adeseori, seminarile la Dogmatică, inclusiv oferea sfaturi la elaborarea tezelor de licență, care urmau a fi avizate de Stăniloae. Totodată, a făcut un rezumat al cursului de Dogmatică pentru uzul studenților și a supravegheat și corectat dactilografierea și tipărirea studiilor sale în redacție și în revistele Patriarhiei Române. Aceste beneficii i-au acordat oportunitatea de a analiza mai amănunțit vasta gândire a marelui teolog român.
Un alt moment care l-a apropiat pe teologul Bria de Pr. Stăniloae a fost acela când, după mai multe nereușite în ocuparea unui post de preot într-o parohie urbană, deși avea posibilitatea să aleagă o parohie urbană sau un post de cadru didactic la seminarul teologic, întrucât era la doctorat, îl întâlnește pe păr. Stăniloae care îl determină să intre în învățământ. În acel timp, ocuparea unui post de profesor avea multe piedici, ceea ce îl determină pe Pr. Stăniloae să meargă împreună cu Bria la Cancelaria Sfântului Sinod, de la mănăstirea Antim pentru a vorbi cu Pr. Dumitru Soare, care avea pe atunci răspunderea profesorilor. Astfel, cei doi reușesc, printr-o intervenție telefonică cu Preasfințitul Antim Anghelescu, Episcopul Buzăului, să-i medieze lui Bria accesul la Seminarul Teologic din Buzău. Nu în ultimul rând, Stăniloae îi dă tânărului doctorand și o scrisoare de recomandare în vederea ocupării unui post de profesor3.
Fiind adeseori în proximitatea povățuitorului său, Bria a avut deosebita șansă să interacționeze și să introspecteze trăirile profunde și diverse ale acestuia, atât cele de ,,extaz”, când vorbea de la catedră sau de pe amvon, cât și acele trăiri din timpul asupririi. De asemenea, sumedenia conversațiilor sale peripatetice avute cu Pr. Stăniloae, analizarea și aprofundarea marilor sale teme teologice, prezența la prelegerile sale propuse la doctorat și la toate lucrările doctoranzilor, au fost oportune pentru Bria, întrucât au fecundat în mod creator gândirea sa teologică, misionară și ecumenică.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit faptul că Părintele Bria, asemenea unui ucenic fidel, își urmează povățuitorul și în inefabilele taine ale veșniciei, fiind înmormântat în proximitatea sfetnicului său, în cimitirul Mănăstirii Cernica, ca, alături de acesta, să fie într-o neîntreruptă epectază comunională cu Hristos, Cel propovăduit de ei la toată lumea.
2. Valorificarea gândirii teologice a Părintelui Stăniloae prin activitatea Părintelui Ion Bria
Conștient fiind de originalitatea teologiei marelui teolog român, Părintele Bria vorbește ori de câte ori are prilejul despre comoara Ortodoxiei românești, reprezentată de Pr. Stăniloae4, atribuindu-i acestuia scoaterea Teologiei Ortodoxe române din orbita sistemelor și a vocabularului scolastic, precum și dezbrăcarea ei de forma învechită și de didacticismul în care se cantonase5. De asemenea, mărturisește că Stăniloae, știind că teologhisirea teleghidată care vrea să justifice ideologia dominantă, devine ea însăși ideologie, a creat o teologie autentică, mărturisitoare cu reverberații puternice, care a scos pe mulți teologi dintr-o atitudine defetistă, de compromis6. În opinia lui Bria, Părintele Stăniloae, prin retractarea conformismului politic și a servituții, a salvat teologia română înecată în retorica unui naționalism despotic, repunând în circulație concepțiile originale ale Ortodoxiei: îndumnezeirea - ca eternizare a umanului în Dumnezeu, omul - ca inel de legătură a lumii cu Dumnezeu, lumea - ca arenă a sfințeniei, transfigurarea materiei, etc. Totodată, ca teolog creator, extinde reflexia personală până la frontiera extremă, acolo unde intervine Duhul Sfânt pentru a o transforma în extaz al infinitului7.
Analizând contribuția teologică a Părintelui Stăniloae și constatând valoarea sa inestimabilă pentru Ortodoxie, Părintele Profesor Ion Bria, prin întreaga sa activitate, o valorifică și o continuă atât pe plan local, cât și pe plan ecumenic. De fiecare dată când vorbește despre teologia românească sau despre istoria și cultura Bisericii Ortodoxe Române, nu există să nu amintească atât de aportul dogmatic al Pr. Stăniloae, datorită teologiei sale dogmatice8, cât și de aportul duhovnicesc excepțional, prin revelarea spiritualității filocalice9.
Colaborarea cu Pr. Stăniloae s-a menținut și când Părintele Profesor Ion Bria a fost angajat la Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Geneva în 1973. Fiind în cadrul Comisiei Misiune și Evanghelizare, Părintele Bria a înființat un program numit ,,Studii și relații cu ortodocșii”, prin care dorea ca împreună cu alți teologi ortodocși din întreaga lume să fie realizate o serie de studii de teologie și practică misionară ortodoxă care să fie, apoi, comunicate pe plan panortodox și ecumenic. Astfel, în 1974, știind că Adunarea Generală a CEB de la Nairobi (1975) avea ca temă misionară ,,Confessing Christ Today”, a dorit să se realizeze un document numit ,,Orthodox Contribution to Nairobi”. Pentru realizarea acestui document, a convocat Consultația Ortodoxă de la Mănăstirea Cernica10, unde, printre mai mulți teologi renumiți în întreaga lume, precum Anastasios Yannulatos, Emilianos Timiadis, Boris Bobrinskoy, Zizioulas, a fost și Pr. Dumitru Stăniloae. Acesta a ținut o conferință remarcabilă despre ,,Centralitatea lui Hristos în teologie, în spiritualitate și în misiunea ortodoxă” care a devenit un text de referință pentru teologia și misiunea ortodoxă în general11.
Părintele Bria, apreciind contribuția Părintelui Stăniloae atât la teologia românească, cât și la teologia ortodoxă universală, a încercat ca în volumele editate de el, un loc de cinste să-i fie rezervat Părintelui Stăniloae. Astfel, pentru Conferința Misionară de la Melbourne din 198012, Pr. Bria a cerut delegaților ortodocși, deci și Părintelui Stăniloae, să realizeze un profil misionar al Bisericilor lor, de la început și până la momentul respectiv. Din redactarea acestor materiale a editat un volum13, în care, printre alți mari teologi (Mitropolitul Chrysostomos Konstantinidis, Episcopul Anastasios Yannoulatos, Panayotis Nellas, Patriarhul Ignatie al IV-lea, Mitropolitul Antonie de Leningrad și Novgorod, Thomas Hopko, Olivier Clément, etc.), un articol îi aparține Părintelui Stăniloae14.
Tot așa se întâmplă și în 1983, când Părintele Bria, știind că Philip Potter dorea ca tema Adunării Generale a CEB de la Vancouver (Canada) din 1983 să fie introdusă de un teolog ortodox, a insistat să fie invitat Părintele Dumitru Stăniloae, ca să țină meditații referitoare la tema adunării: Iisus Hristos, viața lumii15. Și de această dată opinia Părintelui Stăniloae a adus o contribuție esențială la tema acestei Adunări Generale, fiind capturată în publicarea unui volum intitulat The Feast of Life, editat de Canon John Poulton, titlu inspirat, de altfel, de lucrarea Pr. Stăniloae16.
Părintele Profesor Ion Bria în orice loc era încerca să valorifice și să transmită mai departe teologia creatoare a mentorului său, Părintele Dumitru Stăniloae. Și atunci când a venit la Sibiu în 1995 ca și cadru asociat, Pr. Bria vroia, pe lângă introducerea unui curs de Teologie Dogmatică și Ecumenică - care să fie o imagine coerentă a doctrinei creștine; care să pună teologia simbolică într-o perspectivă ecumenică; care să fie un stimul pentru generația tânără în cercetarea teologică academică și critică17 - să recapituleze opera și metoda Părintelui Stăniloae, întrucât tipologia teologiei sale era ignorată, chiar inexistentă și să facă din ele un capitol din istoria teologiei române și universale18. Referitor la aceasta, iată ce spunea: ,,descrierea cronologică a operei sale, amploarea viziunii teologice, semnificația și influența tezelor originale, toate acestea trebuie să fie de acum înainte studiate în mod sistematic. (...) Va trebui să răspundem fără întârziere la întrebarea: în ce constă excelența teologiei lui? Căci acest gen de teologi-mistagogi este unic”19.
Părintele Ion Bria consideră că apariția tezelor de doctorat referitoare la opera Pr. Stăniloae reprezintă punctul în care teologia românească începe să se redreseze, după un deceniu de paranoia anti-ecumenică, în care teologia a fost sub mirajul traducerilor din Ortodoxia occidentală și greacă. Cunoscând relevanța operei lui Stăniloae, Bria consideră că atât Facultățile de Teologie, cât și noua generație de teologi au obligația să continue, în mai multe direcții, decrisparea teologiei române începută de Stăniloae: eliberarea ei din paternalismul Ortodoxiei emanate de teologi slavofili și grecofili, care au avut ca punct de referință o Biserică Ortodoxă de tip imperial; recuperarea universalității Ortodoxiei române (pusă sub obroc din cauza supraestimării clivajelor confesionale); intervenția ei activă în restaurarea morală și spirituală, economică și politică a societății române20.
Părintele Bria este inundat de bucurie că, spre sfârșitul sec. XX, se începe regenerarea, valorificarea și receptarea teologiei române, mai ales a teologiei dinamice, creatoare a Părintelui Stăniloae prin simpozioane și lucrări de doctorat. Dar, cu toate acestea, pentru o mai mare valorificare a acestuia propune ca asemenea personalitate să aibă un loc de dezbateri și reflecție care să-i poarte numele și să fecundeze generații de-a rândul21, aceasta fiind și marea dorință a lui Stăniloae: ,,Mă bucur că se scrie despre teologia mea, dar mă voi bucura și mai mult pentru reflexiunile altora care vor spori această teologie, căci doresc să văd că gândurile mele fecundează gândirea altora, ducând mai departe teologia noastră, care ar fi necesar să răspundă trebuințelor omenirii contemporane și de mâine”22.
3. Receptarea și continuarea teologiei Părintelui Stăniloae
Influențat de metoda teologică a Părintelui Stăniloae, dar și sub coordonarea acestuia, tânărul Bria, încă din 1956, pe când se afla la doctorat, abordează, din perspectiva Sfinților Părinți, teme majore, precum: Simțirea tainică a prezenței harului după Sf. Simeon Noul Teolog, în 1956; Cunoașterea lui Dumnezeu după Sf. Maxim Mărturisitorul, în 1957; Epistemologia lui Maxim Mărturisitorul, în 196123. Prin mai multe studii, tratează evenimentele importante ale iconomiei lui Hristos24 și importanța doctrinei trinitare25 în actul mântuirii, căutând o îmbinare între teologia biblică și teologia patristică.
Influențat de sinteza neopatristică a îndrumătorului său, Bria, face numeroase referiri la Sfinții Părinți, nu doar citându-i, ci chiar actualizând teologia lor pentru vremurile de astăzi. Există o mare asemănare între cei doi teologi. La fel că și Părintele Stăniloae26, păr. Bria s-a silit să înțeleagă și să transmită învățătura Bisericii în spiritul Părinților, nefăcând abstracție de contextul actual, așa cum nici Părinții nu au făcut abstracție de timpul lor. La fel ca și mentorul său ,,care a arătat că teologia ortodoxă nu înseamnă transcriere sau codificare sistematică a doctrinelor de credință extrase printr-o operație deductivă din Revelația divină”27, Bria considera că Tradiția ortodoxă nu e o colecție de formule abstracte, ci e un spațiu de libertate, în care lex orandi se manifestă în mod dinamic și creator28. Continuitatea Tradiției fiind inseparabilă de receptarea eclesială, harismatică, de transmiterea ei contextuală și de concretizarea ei culturală și istorică29.
Părintele Bria laudă eficiența metodei teologice a Pr. Stăniloae, întrucât acesta, avându-l model pe Maxim Mărturisitorul care explică unele locuri grele din Scriptură, realizează note explicative la mai mulți Părinți ai Bisericii (Sf. Maxim, Sf. Atanasie cel Mare, Sf Chiril al Alexandriei, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Grigorie Palama), creând, astfel, o exegeză dogmatică, capabilă de a le face înțelese și de a le pune în valoare sensul lor pentru creștinii de azi30.
De asemenea, scholiile realizate de Stăniloae la traducerea Filocaliei, pentru a stabili o legătură între reflecția teologică istorică și experiența contemporană, l-au inspirat pe Bria în realizarea unei hermeneutici teologice capabilă de a comunica Ortodoxia lumii întregi: ,,Noi am folosit modul Stăniloae de a defini și a comunica Tradiția Ortodoxă într-un context ecumenic. Ortodoxia așteaptă o dinamică a modernității pe care o poate aduce o nouă hermeneutică a Tradiției, care presupune înnoirea liturgică și a limbajului teologic”31.
Bria pune mare accent pe valoarea tradiției patristice pentru teologia ortodoxă contemporană. Într-un studiu intitulat Interpretarea teologiei patristice, el atrage atenția asupra modului în care este interpretat Origen și este îngrijorat de inexistența unui aparat critic referitor la operele origeniste. Nu trebuie să se înțeleagă că Bria nu este de acord cu traducerea Părinților Bisericii – din contră, el laudă publicarea colecției Părinți și scriitori bisericești32, întrucât știe că editarea și traducerea textelor părinților ajută foarte mult la cunoașterea tuturor dimensiunilor tradiției patristice, la recunoașterea metodei folosite de părinți în exprimarea credinței – ci el dorește ca toate traducerile să aibă comentarii critice așa cum realizează Părintele Dumitru Stăniloae la Ambigua Sfântului Maxim Mărturisitorul, cu atât mai mult cu cât este știut faptul că într-o lume pluriconfesională și secularizată, o atitudine necritică față de tradiția origenistă poate să aibă consecințe negative pentru teologia ortodoxă de astăzi33.
Părintele Profesor Ion Bria, aflându-se în lumea occidentală și fiind în dialog cu mai multe confesiuni, consideră că unitatea dintre Scriptură, tradiția patristică și expunerea dogmatică este foarte importantă pentru dialogul cu alte Biserici creștine. Știind că o apropiere mai mare între reflecția dogmatică și teologia patristică, care la rândul ei era o exegeză biblică, ar pune în valoare autoritatea doctrinei34, realizează câteva scrieri importante: un dicționar de teologie (prefațat de însăși Părintele Stăniloae), în care tratează fiecare subiect sub trei aspecte: sensul dogmatic, interpretarea patristică și indicații bibliografice actuale și care oferă criterii pentru aplicarea teologiei ortodoxe în diverse domenii: spiritualitate, etică socială, pastorație, misiune, ecumenism35.
Tot în această direcție, constatând atât existența unei tendințe de a celebra slujbele într-un mod formalist, cât și pericolul adus de unele mișcări religioase la sfârșitul sec. XX de înlocuire a speranței eshatologice cu frica apocaliptică, Bria realizează o explicare pedagogică a credinței creștine36, rezumată în Crezul niceo-constantinopolitan, arătând că spiritualitatea creștină nu e statică, ci e o creștere tainică continuă în adevărul credinței, bucuria speranței și faptele dragostei.
Toate acestea reflectă, pe de-o parte, dorința Pr. Bria de a ,,apăra” credința care se lichefia tot mai mult datorită autoritarismului regimului care făcea din teologie o teologie reducționistă, și, de asemenea, intenția sa de a reorienta pe preoții care renunțau la apologia Ortodoxiei, iar pe de altă parte, de a arăta că valorile Ortodoxiei sunt perene, putând fi actualizate în orice context social.
Părintele Bria, fiind în dialog cu mai multe confesiuni, dar și conștientizând riscul de a instituționaliza ecumenismul (fapt ce ar duce la o eclesiologie neevoluată, anacronică), realizează studii de excepție în domeniul eclesiologiei37. Încă de la începutul activității sale teologice, a fost preocupat, în teza sa de doctorat, pe de-o parte, de a oferi Dogmaticii și Ecumenismului o paradigmă nouă, care poate răspunde nevoilor spirituale și culturale ale omului contemporan, iar pe de altă parte, de a aprofunda o Teologie Dogmatică în perspectivă ecumenică, evidențiind, prin aceasta, posibilitatea depășirii confesionalismului negativ (care vede confesiunile creștine ca niște poli opuși), a relativismului teologic (care nu ia în seamă aspectul doctrinar al realităților bisericești) și implicarea în teologia refacerii unității creștine vizibile38.
Asemenea Părintelui Stăniloae care a reușit să restabilească raportul dintre teologie și viața Bisericii prin scoaterea teologiei dogmatice din simplitatea catehismului de școală, dând sens și perspectivă vieții bisericești prin interpretarea vie și dinamică a mărturisirii de credință39, la fel Părintele Bria a reușit prin alcătuirea Tratatului de Teologie Dogmatică și Ecumenică să expună teologia ortodoxă dincolo de curtea Bisericii, făcându-o accesibilă lumii întregi. Nu de puține ori, Bria vorbește despre locul și importanța Ortodoxiei pentru comunitatea ecumenică40, arătând valorile perene ale acesteia.
Viziunea ecumenică a Pr. Stăniloae și-a pus amprenta asupra lui Bria și prin acea sobornicitate deschisă41, esențială pentru identitatea și locul confesiunilor creștine în cadrul Bisericii universale42, făcându-l să fie împotriva celor care afirmă că raportarea la exterior se face mai bine prin conturarea identității proprii, prin întoarcerea la sine și nu prin ieșirea in afară43.
Într-un studiu ce analizează mai multe curente eclesiologice (Eclesiologia ortodoxă ca eclesiologie a comuniunii – Olivier Clément; eclesiologia de tip sobornost – Homiakov; eclesiologia euharistică) care au produs multiple controverse, Bria spune că principiul comuniunii trebuie aplicat Bisericii nu numai structurii ei sacramentale, ci și din punct de vedere al deschiderii ei ecumenice, al relației ei existențiale cu lumea. Este de părere că ecumenismul, văzut din prisma eclesiologiei comuniunii, primește o nouă dimensiune. Ecumenismul, având ca model viața în deplină comuniune a Bisericii primare (Fapte Apostolilor II, 42-44), nu are în vedere să creeze o simplă formă de relație interconfesională sau o modalitate de a coexista unități separate, ci tinde să restabilească un circuit de energii, de harisme și de valori creștine între toate Bisericile locale pentru a ajunge nu numai la o unitate spirituală, ci și la o plenitudine ontologică și la o slujire comună. Plenitudinea ontologică a comuniunii privește mai multe aspecte: consensul dogmatic, comuniunea sacramentală, colegialitatea episcopatului, sinodalitatea, dar și aspectul moral și social. Prin toate acestea, atât ecumenismul, cât și umanismul creștin contemporan primesc o nouă și autentică dimensiune44.
Pe lângă constatarea unei deficiențe metodologice a Teologiei Ortodoxe dintre anii 1989-1999, în sensul că ea, neobservând dimensiunea evanghelică, misionară și ecumenică a Ortodoxiei, a generat ,,exces de dogmatism în materie de doctrină, prudență exagerată față de tezele ecumenice, argumentul simfoniei necritice în raportul dintre Stat și Biserică, amestec de teologie și politică în tratarea multor subiecte de etică, istoria Bisericii locale ca singur criteriu de dezvoltare și înnoire a Tradiției”45, Părintele Bria este conștient de necesitatea unei metode care să nu relativizeze terminologia teologică, dar care nici să nu nege natura istorică și flexibilitatea formelor de exprimare. Consideră că este nevoie de un consens dogmatic care păstrează întreg conținutul Ortodoxiei apostolice și patristice, dar și de o viziune a întregului, conștientă de varietatea de expresie a vieții spirituale în care poate fi actualizată credința46.
De asemenea, Bria, prin însușirea metodei patristice a Părintelui Stăniloae de a face teologie47 și prin îmbinarea doctrinei cu spiritualitatea, a credinței cu Liturghia, a rugăciunii cu etica, realizează studii de excepție în expunerea valorilor Ortodoxiei universale, prezentându-o ca fiind de substanță patristică cu deschidere ecumenică.
Referitor la viziunea ecumenică a Părintelui Dumitru Stăniloae, Bria spune că acesta a antrenat teologia română mai ales după Conciliul II Vatican într-o dezbatere de fond, creatoare, a temelor ecumenice, contra unor facilități parateologice și opțiuni convenționale, fără convingere, fiind totuși sever cu improvizația exegetică și cu sincretissmul48. Pentru el, Dogmatica Părintelui Stăniloae are consecințe importante și pentru înțelegerea raportului dintre particular și universal, între ceea ce este indigen și ceea ce este ecumenic în Tradiția ortodoxă. Totodată, spune că sinteza acestuia este viabilă dacă va schimba metoda simbolicii ortodoxe actuale, plină de truisme49.
Gândirea eclesiologică a Părintelui Stăniloae, în care cultura și Biserica locală nu e străină de valorile autentice ale poporului respectiv, ele hrănind și inspirând viața lor spirituală și socială50, l-a influențat pe teologul Bria, în efortul său, de a lupta împotriva hegemoniei elenismului și slavofilismului, ca monopolizare a ecumenicității Ortodoxiei. Alături de alți teologi români (Vasile Ispir, Teodor M. Popescu, Șerban Ionescu), Bria arată că Ortodoxia nu poate face abstracție de etosul locului și de cultura din arealul respectiv. Totodată, teologia trebuie să fie fidelă atât Tradiției comune imuabile, cât și spiritului și etosului locului, rezistând astfel unei ortodoxii oficiale dominante și uniforme, impusă de centre bisericești, precum Bizanț sau Moscova sau de culturi superioare: latină sau slavă sau de un primat jurisdicțional. Bria este indignat de faptul că modernitatea a fost ocultată de faptul că unele facultăți și centre ortodoxe înființate în Occident de către emigranții ruși, cu misiunea de a facilita trecerea tradiției orientale la creștinismul occidental, și-au focusat acțiunea lor pe opinia conform căreia Ortodoxia modernă nu poate fi decât o extindere și o dezvoltare a teologiei bizantine, grecești și rusești51 sau că celelalte ,,fețe” ale Ortodoxiei sunt anexe sau copii ale acestor culturi dominante, de unde și denumirea unor orașe ca a doua sau a treia Romă. Bria militează pentru scoaterea Ortodoxiei din captivitatea panelenismului și panslavismului, arătând că universalitatea Ortodoxiei nu e dependentă de vreo regiune:,,Ortodoxia este o polifonie, căci Bisericile locale la plural înseamnă culturi la plural. Orice cultură locală are valoare în sine însăși, este exemplară, este paradigmatică, căci inculturația credinței și liturghiei într-o cultură și civilizație locală înseamnă o preluare creatoare a Tradiției diacronice și nu este o simplă adaptare socială din motive filo-etnice sau geo-politice”52.
Părintele Stăniloae, prin abordarea unui orizont vertical, nu doar a unei teologii orizontale, la influențat pe Părintele Bria și în activitatea misionară53. Astfel, cunoscând că teologia este o liturghie, centrată pe revelarea Sfintei Treimi și pe comuniunea experimentală cu Dumnezeu, Bria tratează o temă relativ nouă54: aceea de Liturghie după Liturghie, căreia îi dedică numeroase pagini în română și în engleză55, cu scopul de a redescoperi semnificația primordială a Liturghiei ortodoxe, respectiv forța ei evanghelizatoare și mărturisitoare, care se extinde în toate sferele vieții creștinului, în comunitatea Bisericii și dincolo de curtea Bisericii, adică în societate. În opinia sa, Biserica nu e un refugiu, un muzeu al memoriei istorice, ci o prelungire a Cincizecimii56. Prin acest nou concept, părintele Bria arată că misiunea Bisericii își trage seva și vigoarea ei mărturisitoare din dinamismul vieții ei liturgice57. Liturghia este punctul de plecare și punctul de întoarcere a creștinilor; ea ,,comportă cele două mișcări principale ale comunității creștine: pe de-o parte, adunarea pentru cultul de mulțumire (Euharistia) în jurul Evangheliei și a Potirului, unde se face pomenirea morții și Învierii lui Hristos, ca și anticiparea Împărăției Lui, pe de altă parte, trimiterea credincioșilor în lume pentru a da mărturie despre Înviere și Împărăție”58.
Concluzii
Părintele Bria, asemenea multor discipoli de-ai Părintelui Stăniloae din toate domeniile vieții bisericești și intelectuale, a reușit, într-un mod înnoitor și creator, să valorifice și să ducă mai departe, dincolo de granițele țării, teologia Părintelui Stăniloae. Mulțimea elogierilor adresate Părintelui Stăniloae dovedesc, în ultimă instanță, apartenența, apropierea și urmarea teologiei sale.
De menționat este faptul că, la paginile pline de afecțiune și prețuire care conturează activitatea teologică a Părintelui Stăniloae, acesta nu rămâne nepăsător, ci îi scrie mai multe scrisori de mulțumire, din care aflăm multe despre capabilitatea Părintelui Bria de a transmite mai departe, într-un mod înnoitor, teologia sa.
După un studiu despre teologia Pr. Stăniloae59, acesta îi mulțumește, spunându-i că: ,,D-ta ai darul de a interpreta creator și deci în mod personal modesta mea contribuție la teologia românească. Aceasta îmi produce cea mai mare bucurie. O simplă înșirare de citate din studiile mele ar bate pasul pe loc sau chiar ar face mort ceea ce e viu în ele. Mă bucur că studiile mele au ajutat la precizarea unei noi personalități teologice românești”60.
Voi reda, mai jos, fragmente din scrisorile Părintelui Stăniloae, care îl confirmă pe Părintele Bria ca fiind urmașul și continuatorul gândirii sale teologice: ,,Socotesc că ești singurul în stare să faci o interpretare de nivel a scrisului meu, căci ești singurul care gândești personal, creator, singurul teolog român din generațiile de după mine, frământat de probleme și cu resurse de exprimare nouă, subtilă, poetică. Poate că dacă ai întreprinde o astfel de lucrare mai extinsă, care ar vrea să fie și o ducere mai departe a gândirii teologice românești, ai face un mare serviciu operei de a face cunoscut spiritul creator al Ortodoxiei românești”61.
Într-o altă scrisoare, păr. Stăniloae îi spune: ,,Rămân ferm convins că ești singurul teolog de după mine care gândești viu, original, capabil de alte și alte intuiții și largi și personale sinteze. Fiecare din ceilalți are câte o însușire: hărnicie, logică, simțire. Frăția Ta le ai pe toate. Ai întreaga complexitate a unui teolog. (…) Cred ca D-Ta ai fi în stare să faci și o sinteză amplă despre teologia mea, pe care nu văd care altul dintre colegii români ar putea-o face. (…) Desigur, că aceasta ar fi un prilej pentru a aduce propria D-tale contribuție originală, pentru a duce mai departe teologia românească…”62.