Motto: „De aceea, orice cărturar cu învățătură despre Împărăția cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din visteria sa noi și vechi”*(Matei 13, 52)*
Volumul de față reunește lucrările simpozionului național de teologie, consacrat personalității de excepție a părintelui Dumitru Stăniloae, simpozion organizat de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în colaborare cu Mitropolia Banatului. Această întâlnire academică a fost prilejuită de „Anul comemorativ Dumitru Stăniloae” (110 ani de la nașterea sa și 20 de ani de la trecerea sa în veșnicie), care s-a desfășurat la Universitatea de Vest din Timișoara.
Părintele Dumitru Stăniloae este incontestabil cel mai distins reprezentant al teologiei ortodoxe românești și, totodată, inițiatorul mișcării neo-patristice în teologia românească. Reputatul teolog român a realizat o amplă sinteză pe cele trei coordonate majore ale teologiei neo-patristice: Dogmatică (Teologia Dogmatică Ortodoxă – 3 volume), Spiritualitate (Ascetica și Mistica Bisericii Ortodoxe) și Liturgică (Spiritualitate și Comuniune în Liturghia Ortodoxă), fiind numit, pe bună dreptate, de către Preafericitul Părinte Daniel „patriarhul teologiei românești”.
Din această perspectivă, volumul de față încearcă să recupereze, într-o oarecare măsură, semnificațiile de profunzime ale acestui vast program neo-patristic, motiv pentru care simpozionul s-a desfășurat sub genericul „Părintele Dumitru Stăniloae și sinteza neo-patristică în teologia românească”. Una din trăsăturile esențiale ale teologiei sale constă în recuperarea duhului viu al Sfinților Părinți, deoarece în opinia părintelui Dumitru Stăniloae, adevărata teologie înseamnă experiența și comuniunea vie a omului cu Dumnezeu. Și, într-adevăr, forța reflecțiilor sale constă în revalorificarea experienței vii a sfinților, experiență care transpare nu numai în opera sa, ci și în persoana sa.
Prin opera sa, reputatul teolog român ne lasă moștenire un program de mare anvergură teologică și spirituală. Dacă teologia românească s-a „odihnit” până acum în părintele Dumitru Stăniloae, credem că cel mai bun omagiu pe care i-l putem aduce, este acela de a-l ține viu în memoria noastră. Iar a ține un gânditor viu înseamnă nu numai a-l studia sau analiza, ci, mai ales, a-i dezvolta gândirea, iar acest lucru revine generației teologice de azi și de mâine.
Lect. dr. Daniel LEMENI