Momente din trecutul Parohiei Timișoara-Iosefin și din activitatea editorială a slujitorilor ei reflectate în paginile revistei „Mitropolia (Altarul) Banatului”

Abstract

Established in 1921, as a result of firm steps taken by Emanuil Ungurianu, attorney at law, Timisoara-Iosefin parish church has been functioning for more than 90 years now. This study intends to offer information concerning the church life of this parish church as reflected in the pages of „Mitropolia (Altarul) Banatului” archdiocesan theological journal; this information covers a wide range of aspects such as the pastoral-missionary, philanthropic, administrative-managerial and cultural activities of its priests and parishioners alike. Thus, the pages of the above-mentioned publication offer to posterity a genuine church chronicle.

Keywords: Banat, Timisoara, Iosefin parish church, “Banat Altar/Metropolitan Seat” journal, editorial activity.

Înființată prin hotărârea nr. 1.941/1921 a Episcopiei Aradului, în urma stăruitoarelor demersuri ale avocatului Emanuil Ungurianu (1845-1929) – baza materială fusese asigurată prin donațiile antebelice ale credinciosului Iacob Marian –, parohia Timișoara-Iosefin a trecut pragul a 90 de ani de existență. Până la ridicarea lăcașului de cult actual, închinat praznicului „Nașterii Maicii Domnului”, serviciile religioase fuseseră oficiate într-o capelă din incinta actualei Școli Generale din Piața Drăgălina, sfințită la 8 aprilie 1929. Lucrările de construcție a lăcașului propriu-zis, derulate între anii 1931 și 1936, au fost coordonate de arhitectul-antreprenor Constantin Purcariu; împodobirea iconografică a suprafeței interioare a revenit cunoscuților pictori Catul Bogdan și dr. Ioachim Miloia, decorul mural fiind restaurat în anii 1958 (de prof. Anastasie Demian) și 1983-1985 (de prof. Victor Jurca). Târnosirea s-a făcut la 8 septembrie 1936, de către episcopul Andrei Magieru al Aradului (1936-1960), în fruntea unui sobor format din 22 de preoți. În ea au slujit și slujesc păstori vrednici, demni de misiunea dumnezeiască primită prin Sfânta Taină a Hirotoniei: Ioan Imbroane (1927-1941), Titus Popa (1936-1942), Nicolae Mieț (1941-1943), Iova Firca (1943-1952), dr. Victor Vlăduceanu (1943-1952), Constantin Comșulea (1943-1965), Petru Deheleanu (1952-1953), dr. Petru Bogdan (1953-1971), Alexandru Bălaș (1962-1975), Alexandru Nicolici (1975-1981), Ioan Olariu (1972-2004), Ioan Tămaș (din 1982), dr. Ionel Popescu (din 2001) și dr. Florin Carebia (din 2003)¹.

Dată fiind apartenența parohiei Timișoara-Iosefin mai întâi la Episcopia Aradului, iar din anul 1939 la nou-înființata Eparhie Ortodoxă Română a Timișoarei (ridicată în 1947 la rang de Arhiepiscopie)², informații privitoare la trecutul acesteia și la activitatea pastoral-misionară și culturală a slujitorilor ei nu se regăsesc în paginile celei dintâi reviste teologice bănățene de anvergură, anume ediția caransebeșeană a „Altarului Banatului”, apărută între anii 1944 și 1947³. Abia din aprilie 1951, dată la care vechea publicație reapare la Timișoara sub titlul de „Mitropolia Banatului”, știri de acest fel fac obiectul rubricaturii intitulate Viața bisericească în cuprinsul Arhiepiscopiei Timișorii și Caransebeșului; întrucât, la sfârșitul anului 1992, această rubrică a dispărut, informații cu un conținut similar s-au mai regăsit doar în paginile periodicului bisericesc timișorean „Învierea”, coordonat, în primii ani de apariție, de unul dintre preoții parohi ai Iosefinului, anume Ioan Olariu (1923-2004), iar de curând în ediția bănățeană a „Ziarului Lumina”.

Datelele privitoare la viața bisericească a acestei parohii, așa cum se reflectă ele în paginile revistei teologice arhidiecezane „Altarul/Mitropolia Banatului” din 1951 și până în prezent, îmbracă o paletă diversificată de aspecte, vizând, deopotrivă, activitatea pastoral-misionară și cea filantropică, respectiv cea administrativ-gospodărească și cea culturală a preoților și păstoriților ei. Astfel, în ceea ce privește sectorul pastoral-misionar, în toamna anului 1951 „s-au organizat misiuni religioase în diferite parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei”, între care s-a numărat și Timișoara-Iosefin, unde „a predicat Păr[intele] Prot[opop] M[ihail] Șora”⁴. În aceeași perioadă, „secția misionară a comitetului parohial din Timișoara IV a desfășurat o intensă activitate pentru înviorarea vieții religioase”, scop în care „activează cu deosebită râvnă secția corală a comitetului parohial din Timișoara IV”⁵. Pentru păstrarea bunei orânduieli bisericești, parohiile erau inspectate. Așa s-a întâmplat și „în duminecile din Iunie și Iulie a.c. [1952 n.n.]”, când „Păr[intele] Prot[opop] Gh[eorghe] Cotoșman, vicar arhiepiscopesc, a făcut inspecții catihetice” în mai multe parohii din Timișoara, între care s-a numărat și Iosefinul. Pretutindeni i-a aflat însă „pe toți preoții făcându-și pe deplin datoria de catiheți, în cadrul și cu respectarea legilor în vigoare și a dispozițiilor autorităților superioare bisericești”⁶. În anul următor, anume la „7 Septemvrie [1952 n.n.], protopopul [Petru Bogdan al] orașului Timișoara a inspectat [și] parohia Timișoara IV”⁷. În același scop, „al verificării activității preoțimii noastre și pentru îndrumarea ei pe teren pastoral, cultural și social”, în martie 1957, „Părintele Corneliu Vuia, protopopul Timișorii, a inspectat”, între altele, și parohia Iosefin⁸.

În calitatea lor oficială de consilieri arhidiecezani ori în cea de protopopi ai Timișoarei, chiar unii dintre preoți slujitori ai parohiei Timișoara-Iosefin au fost delegați de întâi-stătătorii Mitropoliei Banatului să inspecteze și să întreprindă misiuni pastoral-misionare în diferite colțuri ale eparhiei. Astfel, „în protopopiatul Timișoara-Raion, Păr[intele] Prot[opop] I[ova] Firca a organizat misiuni religioase în următoarele parohii: în 5 August în parohia Ianova, la sărbătoarea Schimbării la Față în parohia Sălciva Nouă, la 12 august în parohia Albina, iar la 13 august în parohia Uliuc, oficiind în toate aceste parohii Sfânta Liturghie și rostind predica zilei”⁹. În toamna aceluiași an, „Păr[intele] Prot[opop] I[ova] Firca a făcut misiuni religioase în parohia Merțișoara, la 14 Octomvrie [1951 n.n.], iar în parohia Moșnița-Colonie la 28 Octomvrie [1951 n.n.]”¹⁰. De asemenea, „în cadrul acțiunii de ridicare a nivelului cultural-religios al personalului monahal, Duminecă, 4 Octomvrie a.c. [1951 n.n.], Păr[intele] Prot[opop] Dr. V[ictor] Vlăduceanu, cons[ilier] arhiep[iscopal], a ținut, la sf[ânta] mănăstire de maici de la Timișeni, o conferință religioasă, tratând probleme de morală creștină”¹¹. În același scop, „în Postul Nașterii Domnului, s-a organizat un ciclu de predici în catedrala mitropolitană din Timișoara”, între cei care au predicat în cadrul Sfintei Liturghii, „Duminecă, 16 Decemvrie [1951 n.n.]”, numărându-se și „Păr[intele] Prot[opop] Dr. V[ictor] Vlăduceanu, cons[ilier] arhiep[iscopal]”¹². Apoi, în „Dumineca Vameșului și Fariseului” din anul 1953, la catedrala mitropolitană a fost rânduit să predice „prot[opopul] P[etru] Bogdan”¹³.

Un loc aparte l-au ocupat în paginile revistei vizitele canonice ale ierarhilor bănățeni, întreprinse cu diferite prilejuri, cum ar fi serbarea hramului bisericii, aniversarea unor personalități marcante din trecutul parohiei, primirea unor delegații străine aflate în vizită oficială pe meleagurile timișene ori binecuvântarea unor lucrări executate pentru păstrarea în bune condiții a edificiului ecleziastic. Astfel, la 8 septembrie 1963, mitropolitul Nicolae Corneanu, „conducătorul eparhiei, a ținut să participe la praznicul parohiei Timișoara IV [...]. La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, preotul paroh Constantin Comșulea a adresat Înalt Prea Sfinției Sale un cuvânt ocazional în care a descris situația parohiei. În răspunsul său, chiriarhul a mulțumit pentru afectuoasa primire ce i s-a făcut, a împărtășit sfaturi părintești și a lăudat vrednicia credincioșilor acelei parohii. Serbarea hramului s-a încheiat cu o agapă oferită de conducerea parohiei, la care au participat preoții slujitori, membrii consiliului parohial, respectiv cântăreții și coriștii”¹⁴. În anul 1967, de aceeași „sărbătoare a Nașterii Domnului, fiind hramul bisericii din parohia Timișoara IV, chiriarhul a oficiat aici Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi [...]. La priceasnă a tâlcuit celor de față înțelesul praznicului”, iar „după încheierea slujbei s-a întreținut cu preoții, consiliul parohial și credincioșii la oficiul parohial”¹⁵.

În toamna anului 1975, aceeași sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului „a însemnat, pentru preoții și credincioșii parohiei Timișoara IV, o întreită bucurie: cea a însuși praznicului, aceea de a avea hramul bisericii și, de asemenea, vizita ce le-a făcut-o chiriarhul”, care „a fost primit în fața bisericii de soborul slujitorilor, dintre care preoții parohiei, Alexandru Nicolici și Ioan Olariu. A săvârșit apoi Sfânta Liturghie, în cadrul ei vorbind credincioșilor despre demnitatea femeii în creștinism și rolul pe care îl dă acesteia Biserica, aflată pururea sub acoperământul Maicii Domnului [...]. La sfârșitul slujbei, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit a ascultat raportul asupra vieții bisericești din parohie, subliniind apoi obligațiile tuturor enoriașilor, acestea decurgând din chiar necesitatea continuării frumoaselor împliniri de pînă acum. Praznicul s-a încheiat cu o agapă la casa parohială.”””¹⁶.

O altă vizită a mitropolitului Nicolae al Banatului a fost prilejuită de împlinirea unui sfert de secol de la trecerea la cele veșnice a celui dintâi păstor sufletesc al Iosefinului, preotul Ioan Imbroane (1890-1941). Astfel, „în duminica din 20 februarie 1966 [...], după Sfânta Liturghie la care a asistat Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae, a avut loc slujba parastasului la mormântul defunctului, aflat sub altarul bisericii. În cuvîntul rostit cu acest prilej, Înalt Prea Sfinția Sa a relevat meritele Părintelui Ioan Imbroane pentru Sfânta Biserică nu numai ca vrednic ctitor și slujitor al Domnului, ci și ca unul ce s-a dovedit a avea o înaltă cultură teologică, ca profesor, publicist și sfătuitor al fraților de preoție întru cele ale Teologiei și pentru o activitate folositoare obștei [...]. După acestea, cu participarea preoților și credincioșilor, a cunoscuților și foștilor săi colaboratori, la cavou a fost depusă o cunună de flori.”¹⁷

Mult mai numeroase au fost popasurile canonice ale episcopului-vicar Timotei Seviciu. Spre exemplu, cea de a treia biserică vizitată în noua sa calitate chiriarhală a fost, în iarna anului 1976, biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Timișoara-Iosefin; evenimentul este prezentat astfel: „Duminică, 29 februarie, Prea Sfințitul Episcop Vicar Timotei Lugojanul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Timișoara IV, ca una ce i-a fost rezervată pentru trebuințele sale duhovnicești și canonice. Aici s-a bucurat de o primire deosebit de călduroasă din partea soborului de preoți în frunte cu parohul Alexandru Nicolici și a credincioșilor. La momentul potrivit a rostit un cuvînt de învățătură pe marginea Evangheliei duminicale [...]. Încheindu-se serviciul religios, la oficiul parohial a avut loc o agapă în cadrul căreia Prea Sfinția Sa s-a întreținut cu preoții slujitori, cu membrii consiliului și comitetului parohial și cu credincioșii.”¹⁸. În luna următoare, în chiar ziua Sfintelor Paști, ierarhul a revenit în mijlocul credincioșilor din Iosefin „spre a împlini rânduielile străvechi”¹⁹, la fel cum a procedat apoi și în alte numeroase rânduri, de praznicul Nașterii Maicii Domnului (1982), de cel al Crăciunului (1976, 1977, 1979, 1980, 1983) și al Învierii Domnului (1977), în Postul Mare (1984) ori de Anul Nou (1977, 1979, 1980)²⁰.

Prilejul altor prezențe chiriarhale l-a constituit convocarea, în sala de ședințe a parohiei, a Adunării eparhiale. Astfel, dat fiind faptul că în data de „22 octombrie 1970, preoții și credincioșii Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului și-au ales reprezentanții în cel mai înalt for de conducere bisericească locală, Adunarea eparhială”, prima sesiune s-a deschis, în noua componență, „în ziua de 5 decembrie 1970, orele 17, în sala de ședințe a parohiei Timișoara IV”²¹. După doi ani, „Adunarea eparhială s-a întrunit în sesiune ordinară duminică 5 decembrie spre a face bilanțul activității din anul 1971 și a hotărî cele necesare pentru viitor; după slujba Doxologiei, oficiată la ora 8,30 a.m., reprezentanții clerului și credincioșii din Arhiepiscopiei au trecut în sala de ședințe a parohiei Timișoara IV, lor alăturându-li-se salariații Centrului eparhial, directorul Seminarului teologic din Caransebeș, protopopii etc.”²²

Nu în ultimul rând, prezența arhipăstorilor bănățeni în mijlocul obștii din Timișoara-Iosefin s-a datorat invitației făcute ierarhilor de către preoții parohii de a binecuvânta lucrările de reparație, consolidare sau restaurare a picturii bisericii, ritual conjugat cu săvârșirea în sobor a Sfintei Liturghii. Astfel, „credincioșii și preoții din parohia Timișoara IV au trăit duminică, 21 decembrie 1958, două mari evenimente, ce vor rămâne pentru multă vreme neșterse în sufletele și inimile lor: prezența în mijlocul lor a Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vasile [Lazarescu], pentru care îi sunt profund recunoscători, și terminarea lucrărilor de zugrăvire și de pictură executate în sfânta biserică de profesor-pictor Atanasie Demian. În această sfântă zi, Î. P. S. Sa, înconjurat de un sobor de preoți, după ce a făcut slujba ce se cere la bisericile renovate pe dinăuntru, a săvârșit Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice le-a dat corul parohial, dirijat de prof. Ilie Lina, iar predica zilei a fost rostită de părintele Comșulea Constantin, care, printre altele, a mulțumit credincioșilor pentru contribuțiile aduse la executarea acestei lucrări de înfrumusețare a locașului dumnezeiesc. S-a curățit de praf și fum toată pictura veche, executată de prof. Catul Bogdan și Ioachim Miloia, s-au zugrăvit și decorat, cu ornamentație bogată, părți din altar, naos, tindă, baptisteriu și casa scărilor și s-au executat 18 picturi noi, în tehnica frescă [...]”²³.

În anul 1961, „în parohia din Timișoara IV s-au executat noi lucrări de reparații la acoperișul bisericii”²⁴, șantier reluat în a doua parte a anului 1964²⁵. Din pricina degradării stratului mural, în primăvara anului 1983 se preconiza că, „odată cu sezonul cald, vor începe și lucrările de restaurare a picturii de la biserica parohială „Nașterea Maicii Domnului” din Timișoara IV”²⁶. Lucrările s-au finalizat abia în 1986, „un an jubiliar pentru biserica parohială închinată „Nașterii Maicii Domnului” din Timișoara IV, reflectând împlinirea a cinci decenii de la târnosirea ei. Timpul ce s-a scurs de atunci face să se subînțeleagă și necesitatea lucrărilor de reparații și de primenire a vechii picturi aparținînd lui Catul Bogdan și Atanasie Demian. Recent, prof. Victor Jurca din Lugoj și-a încheiat lucrările pentru dotarea lăcașului cu o nouă și reușită pictură în frescă, iar Ștefan Gajo și Traian Novac din Timișoara au imprimat iconostasului și mobilierului o nouă infuzie de sănătate și prospețime. Binecuvîntarea lucrărilor efectuate a avut loc în duminica din 7 septembrie 1986. În cadrul unei ample festivități bisericești, Întâistătătorul eparhiei, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Nicolae, a oficiat slujba binecuvântării lăcașului, împodobit sărbătorește, iar în continuare Sfânta Liturghie arhierească. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial și mulțimea credincioșilor prezenți, dintre care o bună parte s-au împărtășit cu Sfintele Taine [...]. Festivitatea bisericească a continuat cu agapa oferită de consiliul parohial, cu participarea a numeroși invitați [...]”²⁷.

Alte vizite au fost făcute de delegații oficiale, din țară sau din străinătate. Spre exemplu, în dimineața zilei de 8 iunie 1968, o delegație a Bisericii Ortodoxe Ruse, compusă din mitropolitul Filaret al Kievului și Galiției, arhiepiscopul Vladimir al Berlinului și Europei Centrale și din protopopii Pavel Statov de la Chișinău și Nicolae Dimitriev din Moscova, însoțiți de mitropolitul Nicolae Corneanu, „a vizitat bisericile din parohiile Timișoara IV și V, unde li s-a făcut o scurtă prezentare a fiecăreia”²⁸.

În ceea ce privește opera de caritate derulată la nivelul întregii Arhiepiscopii, într-un număr din 1951 al revistei se transmitea că „s-au distribuit ajutoare bănești” și din partea parohiei Timișoara IV, anume „3.000 lei, pentru un bolnav”²⁹. Prin contribuție benevolă, în același an, „secția culturală a comitetului parohial din Timișoara IV a donat bisericii doi prapori și șapte stihare pentru dieci, secția samariteană a donat un acoperământ de brocat pe Sfântul Prestol în valoare de 10.000 lei, iar credincioasele E. Moțiu și Melania Putnic au dăruit câte un acoperământ pentru analoghion”³⁰.

Fără a fi nominalizați, păstorii sufletești ai parohiei Timișoara-Iosefin au participat apoi la toate Adunările generale ale Casei de Ajutor Reciproc, la cercurile de studii pastorale și la conferințele administrative și la cele de orientare organizate, cu binecuvântarea ierarhilor, la sediile oficiilor protoprezbiteriale, întruniri prezentate detaliat în paginile revistei în perioada anilor 1951-1992. De asemenea, în calitate de invitați, parohii din Iosefin au participat la diferite evenimente bisericești din împrejurimi, cum ar fi, spre exemplu, târnosirea bisericii din Utvin, din 1 noiembrie 1964; din soborul de preoți care au slujit la Liturghia arhierească a făcut parte și „pr[eotul] Alexandru Bălaș din Timișoara IV”³¹.

Referitor la palierul cultural, două sunt direcțiile de manifestare ale acestuia. În primul rând este vorba de activitatea corală, intens reflectată în paginile revistei mitropolitane; ne referim aici la participarea corului local la câteva reprezentanții muzicale susținute fie la reședința mitropolitană, fie în lăcașul de cult parohial, respectiv la concertele altor grupuri corale organizate la biserica „Nașterea Maicii Domnului”. Astfel, „corul preoților din Arhiepiscopia Timișorii și Caransebeșului, cu prilejul hramului bisericii „Sfânta Maria” din Timișoara IV, a dat un concert, Duminecă, 9 Septemvrie [1951 n.n.], ora 19, în biserica parohială. S-au executat, sub conducerea Părintelui L[iviu] Surlașiu, compoziții de Porumbescu, Cucu, Bena, Dumitriu, Beethoven, Drăgoi, Dima, Kiriac, Pavel și Vorobchievici. S-au evidențiat soliștii: diacon M. Gligor, pr. Mircea Emandi și pr. T. Farca, D. Anghel, S. Pavel, C. Lugojan și N. Dad. În cadrul concertului a vorbit Păr[intele] Prot[opop] Dr. Gheorghe Cotoșman, vicarul Arhiepiscopiei, despre semnificația hramului bisericii”³². La sfârșitul aceluiași an, anume în „Dumineca din 16 Decemvrie 1951, corul preoților, sub conducerea Părintelui Liviu Surlașiu, a executat un bogat repertoriu de colinde [...]. Finalul, de un dinamism sguduitor, l-a constituit magnifica compoziție „Mântuire” a nemuritorului Vidu”. De asemenea, „corul bisericesc din Timișoara IV, condus de prof. Lina, a dat un concert de colinde în biserica din Timișoara IV, în prima zi de Crăciun, la sfârșitul Sfintei Liturghii”³³. După alți doi ani, în pragul acelorași Sfinte Sărbători ale Nașterii Domnului, „corala „Speranța” de sub conducerea dirijorului Cornel Maghețiu, în unire cu corul parohiei Timișoara II, a dat un concert religios și de colinde, în ziua de 13 Decemvrie [1953 n.n.], la biserica parohială din Timișoara IV”, iar „corul parohial din Timișoara IV a dat și el un concert de colinde în cadrul Sfintei Liturghii de la praznicul Crăciunului”³⁴. Tot „în preajma Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului și anul trecut [1957 n.n.], ca în fiecare an, s-au organizat, la diferite biserici din Arhiepiscopie, concerte de colinde și cântece de stea”; seria acestora a deschis-o „dublul cvartet al catedralei mitropolitane din Timișoara, format din diaconii și cântăreții catedralei, prin concertul organizat în biserica din Timișoara IV, duminică, 8 decembrie 1957, orele 5 d[upă] m[asă], sub conducerea diaconului I. Botău [...].. În duminica din 15 decembrie 1957, în aceeași biserică, și corul parohiei, condus de prof. I. Lina, a executat un bogat repertoriu de colinde”³⁵.

În seara zilei de 6 decembrie a anului 1962, „la reședința mitropolitană, Înalt Prea Sfinția Sa Părintele Mitropolit Nicolae [Corneanu], a primit vizita corului catedral, a corului bisericilor din Timișoara II și Timișoara IV, care au prezentat cuvenitele urări prilejuite de luminatul praznic al Nașterii Domnului, intonând totodată tradiționalele colinde”³⁶; vizitele de acest fel s-au reiterat apoi și în anii următori, fie cu prilejul aniversării numelui Întâi-stătorului Bisericii bănățene, fie în zilele de ajun ale măritului praznic al Nașterii Domnului³⁷. În același context, în ziua de Crăciun a anului 1981, „la amiază, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Nicolae și Prea Sfințitul Episcop-vicar Timotei s-au întâlnit, în cadrul recepției de la reședința eparhială, cu preoții și credincioșii din oraș, ostenitorii Centrului eparhial și reprezentanții celorlalte culte din localitate; au rostit cuvântări omagiale cu acest prilej msgr. Ferdinand Cziza, protopop romano-catolic, și preotul Alexandru Nicolici de la parohia Timișoara IV”³⁸. La fel, „în ziua Crăciunului [anului 1983 n.n.], după Sfânta Liturghie, a avut loc loc o recepție, în cadrul căreia a vorbit, în numele clerului și credincioșilor, preotul Ioan Olaru de la parohia Timișoara IV”³⁹.

Cel de-al doilea palier cultural reflectat în paginile revistei „Mitropolia/Altarul Banatului” îl constituie activitatea publicistică a păstorilor sufletești ai acestei parohii, studiile, articolele, predicile și recenziile elaborate reprezentând o importantă contribuție la îmbogățirea teologiei și a spiritualității ortodoxe, respectiv a cercetării istorice românești; în demersul de față se are în vedere doar ceea ce s-a scris în timpul păstoririi efective a acestora în fruntea obștii din Iosefin. Astfel, preotul Constantin Comșulea (1943-1965) a întocmit două predici⁴⁰; alta îl are ca semnatar pe preotul Alexandru Bălaș (1962-1975)⁴¹. Mult mai bogată a fost, din acest punct de vedere, activitatea editorial-omiletică a preotului dr. Petru Bogdan (1953-1971), autorul a peste treizeci de predici⁴²; la acestea se adaugă un editorial⁴³, trei studii istorico-literare⁴⁴, o lectură morală⁴⁵, două articole cu caracter pastoral-misionar⁴⁶ și alte două cu caracter propagandistic (impuse de „necesitățile” timpului)⁴⁷, precum și patru recenzii⁴⁸. Preotul Ioan Olariu (1972-2004) este semnatarul a două predici⁴⁹ și al mai multor articole, unul inclus în rubrica „Biserica și probleme vremii”⁵⁰, iar alte patru în rubrica „Probleme pastorale și liturgice”⁵¹; în spațiul rezervat „Poștei redacției” i s-au publicat câteva fragmente dintr-o scrisoare, cuprinzând câteva remarci la articolul Maslul de obște – întrelăsări și abateri al prot. Marcu Bănescu⁵², apărut într-un număr anterior al revistei. Preotul dr. Ionel Popescu (din 2001) este autorul a șase studii, majoritatea de profil istoric⁵³, al unui comentariu teologic⁵⁴, respectiv a nouă prezentări de volume⁵⁵; alte recenzii au făcut obiectul prezentării propriilor volume, elaborate în ultimii ani⁵⁶. În fine, ca păstor al obștii Iosefinului, și preotul dr. Florin Carebia (din 2003) are meritul de a fi publicat în paginile revistei trei studii de teologie patristică și post-patristică⁵⁷.

În perioada comunistă, în vederea deturnării păstorilor sufletești de la misiunea lor rânduită, autoritățile comuniste au intervenit fățiș în viața parohiilor ortodoxe, impunând ierarhilor emiterea de circulare prin intermediul cărora preoții să fie cooptați în diferite activități specifice noului „regim popular”: sprijinirea campaniilor agricole de însămânțări și de recoltări, precum și a programelor de luptă pentru pace. Spre exemplu, „în cursul lunei martie [a anului 1954 n.n.], deservenții cultelor religioase din raionul Sânnicolau Mare și din orașul Timișoara s-au întrunit în consfătuiri dedicate apărării păcii [...]. La Timișoara, preotul ort[odox] rom[ân] Constantin Comșulea din Timișoara IV, membru în comitetul orășenesc, a citit referatul «Rezultatele și învățămintele Conferinței de la Berlin»”⁵⁸. În aceeași direcție, „considerând că nu pot rămâne indiferenți față de neliniștea creată de agresiunea Statelor Unite și Angliei în Liban și Iordania, deservenții tuturor cultelor din Banat, întruniți în conferințe interconfesionale la sediile raioanelor, și-au manifestat adeziunea deplină la mărețele țeluri ale Congresului mondial pentru dezarmare și colaborare internațională, cerând cu hotărâre retragerea tuturor trupelor străine din Orientul Apropiat”; între cei care și-au luat angajamentul de „a populariza în mase tot mai largi imperativele păcii lumii” în cadrul conferinței interconfesionale de la Timișoara din 4 septembrie 1958, s-au numărat și preoții Constantin Comșulea și Petru Bogdan de la parohia Iosefin⁵⁹. Apoi, în conferința de orientare a preoțimii „ținută la 12 martie [1959 n.n.] la protopopiatelul central al Timișorii” și având ca temă „una din cele mai importante și actuale probleme: coexistența pașnică a stalelor cu sisteme sociale diferite”, unul dintre referate a fost susținut de „prot[opopul] P[etru] Bogdan de la Timișoara IV”⁶⁰.

În pofida acestor obstacole, păstorii sufletești și-au împlinit cu mult sârg menirea lor preoțească. Apreciindu-le râvna ori vechimea în anumite funcțiile de conducere, întâi-stătătorii arhidiecezei bănățene i-au distins, conferindu-le grade onorifice. Astfel, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de mitropolitul Nicolae al Banatului la Timișoara, în cea dintâi zi a anului 1965, lui „Constantin Comșulea, paroh în Timișoara IV, i s-a împărtășit hirotesia de protopresbiter onorific”⁶¹. De asemenea, la sfârșitul anului 1973, printre cei „înălțați în rang prin hirotesie” s-a numărat și preotul „Alexandru Bălaș din Timișoara IV”⁶².

Cinstea de care s-au bucurat este dovedită și prin aceea că, în momentul trecerii la cele veșnice, crâmpeie din viața și activitatea lor sunt prezentate, prin cuvinte elogioase, în paginile aceleeași publicații mitropolitane timișorene: Astfel, „la 6 iulie a decedat preotul Petru Bogdan de la parohia Timișoara IV. Născut la 7 aprilie 1912 în comuna Pesac, județul Timiș, studiază [la] Liceul C. D. Loga din Timișoara, frecventează cursurile fostei Academii teologice din Arad și apoi își ia licența în Teologie. Hirotonit în 1937 funcționează puțin timp în parohia Grăniceri, jud. Arad, apoi 10 ani la parohia Arad-Centru și din 1952 pînă la moarte în parohia Timișoara IV. În tot decursul activității s-a distins ca un păstor de suflete dăruit integral misiunii sale și ca un harnic mânuitor al condeiului. A publicat numeroase studii, eseuri și predici, presărate în revistele bisericești, precum și un volum de predici intitulat «Viața în Hristos». De la el au rămas și câteva poezii, apărute în revistele literare locale, mărturie a unui suflet delicat și sensibil. Pentru neobosita activitate depusă a fost răsplătit cu distincții bisericești și i s-a încredințat pentru o vreme funcțiunea de protopop. La înmormântarea care a avut loc în ziua de 8 iulie au ținut să participe numeroși preoți, credincioși și consăteni. I-au adus un ultim omagiu, relevându-i meritele, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Nicolae, iar din partea protopopiatului, P[rea] On[oratul] Părinte Ioan Blaj.”⁶³. Întru „amintirea celui care scria versuri de sensibilitate, mângâindu-și astfel visurile”, s-a republicat apoi, într-un număr ulterior, o notiță apărută în revista timișoreană „Orizont” (nr. 8/1971) sub semnătura lui Nicolae Țirioi, subliniindu-se încă o dată vocația literară a marelui dispărut⁶⁴.

În anul 1986, doliul s-a abătut din nou peste obștea Iosefinului, într-un răstimp scurt, de doar o săptămână, trecând în lumea drepților doi vrednici slujitori: preotul Alexandru Bălaș (1918-1986) și cântărețul bisericesc Petru Beleuț; redacția revistei „Mitropolia Banatului” consemna cu durere: „La data de 19 februarie 1986 a trecut la cele veșnice, după o grea suferință, preotul pensionar Alexandru Bălaș din Timișoara, în vîrstă de 68 ani. S-a născut la 14 august 1918, în municipiul Timișoara, unde a urmat și cursurile învățământului elementar și mediu, respectiv la Liceul «Constantin Diaconovici Loga», obținând diploma de bacalaureat în 1937. În următorii patru ani a fost înscris la Academia teologică din Arad, desăvârșindu-și apoi pregătirea profesională la Facultatea de Teologie din Cernăuți, unde a obținut titlul de licențiat. Dornic de studii, a urmat mai târziu, ca student extraordinar, și cursurile Facultății de Geografie-Istorie din Cluj, unde și-a luat licența în anul 1947. În anul 1942 a intrat în ogorul Domnului, fiind hirotonit preot pe seama parohiei Satchinez din protopopiatul Timișoara, de unde, în 1948, s-a transferat la parohia Timișoara-Freidorf, pe care a păstorit-o peste un pătrar de veac, amenajând capela parohială și contribuind la înălțarea noului lăcaș de închinare. În anul 1975 [recte: 1969 n.n.] s-a transferat la parohia Timișoara III [recte: Timișoara IV], unde a păstorit pînă în primăvara anului 1982 [recte: 1975 n.n.], când s-a pensionat