ABSTRACT
This article captures some of the controversial aspects of the liturgical language. Terms as spirit and soul are put into question, the author pleading in favor of the first one, as a part of our dogmatic and liturgical tradition. In favour of this, is invoked the text from John 4:24: „God is a Spirit: and they that worship him must worship him in spirit and in truth. (KJV)".
Într-un volum de acum câțiva ani1 invitam pe specialiști – oferind atunci unele propuneri pentru îmbunătățirea textului Liturghierului – să descopere echivalente adecvate și pentru ten loghiken tauten (...) latreian2 din rugăciunea liturgică: „Încă aducem Ție această slujbă duhovnicească pentru toată lumea...”3. Să urmărim câteva tâlcuiri anterioare.
În Sf. Liturghie tălmăcită de mitropolitul Dosoftei al Moldovei, loghike latreia s-a redat într-o manieră arhaică: „cuvântăreața (...) slujbă”4. Aproape de noi, erminiile regretatului dogmatist Dumitru Stăniloae5 privesc atât „jertfa cuvântătoare” (este citat și liturgistul P. Vintilescu)6, cât și „slujba cuvântătoare”, în câteva situații renunțându-se la prea deasa folosire a sintagmei „duhovnicesc” sau „duhovnicească”, această expresie fiind înlocuită cu spiritual, -ă7. Evident, comentariul de care vorbim este pe linie pur ortodoxă, este fără cusur. Totuși, apreciem că pentru drept-credinciosul contemporan nouă termenul „slujbă” e prea vag, însemnând: îndeletnicire, serviciu, sarcină, ocupație8. E adevărat că, după Micul dicționar enciclopedic9, slujbă semnifică și „serviciu religios”. În plus, epitetul „cuvântătoare”, atașat fie „slujbei”, fie „jertfei”, nu satisface, cuvântător având actualmente semnificația următoare: „care cuvântă”, „care are însușirea de a vorbi”10. Adăugăm sensul teologic, pe care însă cei mai mulți inși nu-l sesizează după cuviință: „prin <jertfă cuvântătoare> se înțelege întâi jertfa omului, apoi a lui Hristos. Dar poate că trebuie precizat că întâi a fost jertfa lui Hristos pe Golgota, apoi jertfa mea prin rugăciune, cuvânt și viața reprezentată de pâine, și apoi jertfa euharistică. Toate sunt și <jertfe cuvântătoare>, unite între ele, dar și mai strâns ultimele două”11.
În continuare să căutăm a reflecta și mai mult asupra înțelesului acelei latreia, precum și asupra atributului loghike. „Latreia”, după A Patristic Greek Lexicon12, echivalează cu: serviciu divin, jertfă euharistică, însă și cu „închinare” sau „cult”, cum arată de altfel însuși Fericitul Augustin în De Civitate Dei (10, I.2)13. Tâlcuirea ce s-ar impune ar fi cult, ori închinare (adorație) ce se îndreaptă către Dumnezeu, o închinăciune de un superior nivel. Bunăoară, Sf. Chiril al Alexandriei, într-o scriere de-a sa, ne spune că ceea ce se săvârșește (Sf. Euharistie et alia) se aduce lui Dumnezeu”14, adică lui Dumnezeu-Tatăl. Altminteri, motivația există, rugăciunile din Liturghia hrisostomică și din cea a Sf. Vasile cel Mare fiind deosebit de sugestive în această privință: „Și fă, adică, pâinea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tău (sublinierea noastră). Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău”15. De asemenea: „Pentru aceasta, Stăpâne Preasfinte, și noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi (...), punând înainte cele ce închipuiesc Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Hristosului Tău (subl. n.), ție ne rugăm și de la Tine cerem, Sfinte al sfinților, cu bunăvoința bunătății Tale să vină Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste Darurile acestea...”16.
Să stăruim puțin și cu privire la conceptul „loghike”, dacă s-ar traduce prin „duhovnicesc” ori prin „spiritual”. E adevărat că Mântuitorul, în convorbirea cu Samarineanca, recomandă închinători „în duh (en pnevmati)17 și în adevăr”, deci închinători „duhovnicești”, dar termenul „duhovnicesc” – după Dicționarul enciclopedic – semnifică (ne surprinde faptul) numai: „al duhovnicului”, „privitor la duhovnic”, „prin extensiune, preoțesc”18. Doar în Dicționarul de sinonime19, duhovnicesc mai înseamnă „sufletesc, spiritual, religios”. Dicționarul patristic, menționat supra, egalează pe „spiritual” pe noeros, noetos, pneumatikos. Și acum, după același Dicționar de sinonime, să vedem ce accepții găsim cuvântului spiritual: sufletesc, imaterial, duhovnicesc20. Așadar, „spiritual” are o sferă semantică mai cuprinzătoare, dar cum slavonismele e dificil de a fi înlăturate din cărțile noastre cultice (a încercat în 1843 mittropolitul moldovean Veniamin Costachi)21, având și riscul de a se face anumite conexiuni eronate ale „spiritualului” cu termenul catolic „Spiritul Sfânt”, s-ar putea adopta fie paradigma „închinare în duh”, fie să se mențină „duhovnicească”22, de acum încolo pe lângă închinare. Firește, cum am zis la început, teologii-eleniști (inclusiv Sf. Sinod) își vor spune in extremis cuvântul; sperăm să fie de acord cu sugestiile de față.