Aspecte biografice ale Sfântului Ioan Scărarul

ABSTRACT

The Christian literature mentions Saint John with different names. Thus, he is known as John Sinaites, John of the Ladder, John Climacus and even as John Scholasticus. It is obvious that each one of these names refers to a specific aspect from his life, some even refer to the great writing he left behind to Christianity.

Although enough facts and information are known about most of the Church Fathers so as to enable the closest possible recomposition of their biography, the historical and chronological details about Saint John of the Ladder are few and very vague. Just as in the case of most of the Church Fathers, the theological historiographers tried to recompose the life of Saint John of the Ladder. Thus, three major documentation sources were used in order to gather biographical information: the description made by John from Raithu, a compilation of some events from the life of John Sinaites written by an anonymous author and the writing Different stories about the Church Fathers from Sinai written by the monk Anastasius.

These three biographical sources did not make it possible for the historiographers to clearly determine the biographical dates of Saint John of the Ladder. We could even say that there are three theories with respect to this controversial subject. A first theory, which is also the oldest and which was generated by V. Benesevic, mentions the years 525 and 600 as the period in which Saint John lived. The next theory, also supported by F. Nau, says that Saint John was born around 579 and died in 649. These two theories are followed by a third theory but which forces a little bit the limits of historical interpretation and states that Saint John of the Ladder was born in 550, worked as a lawyer, was married and died in the first half of the seventh century.

The fact that three different theories with respect to the biographical aspect of Saint John of the Ladder have been generated shows that the number and accuracy of historical information does not meet a minimum necessary to exactly determine the historical period in which he lived. But the fact that there are so many biographical variants, each supported by an impressive number of arguments, also shows the interest of the theological historiographers for Saint John of the Ladder.

La fel ca și în situația altor Sfinți Părinți, Sfântul Ioan Scărarul are o biografie greu de reconstituit. Acest fapt se datorează atât puținelor lucrări care vorbesc despre viața lui, cât și lipsei acestora de exactitate și de repere istorice și cronologice.

Sfântul Ioan Scărarul apare în literatura religioasă cu numeroase apelative, care descriu parțial anumite aspecte ale vieții sale. Astfel că apelativul de Scărarul, sau Ioan al Scării, și l-a primit în urma marelui impact și a marii răspândiri pe care a avut-o scrierea care l-a și consacrat, Scara Raiului. El mai apare și cu apelativul de Sinaitul, după numele Muntelui Sinai, unde și-a dus cea mai mare parte a vieții în post și rugăciune. O altă formulă onomastică, după care poate fi regăsit în literatura de specialitate, este și cea de Ioan Climacul sau Ioan Climax, apelativ care sugerează caracterul ascendent duhovnicesc pe care îl are scrierea sa. Nu în ultimul rând, Sfântul Ioan mai apare și cu apelativul de Scolasticul. În ceea ce privește acest apelativ, în studiile de specialitate s-au emis două explicații potențiale. Prima explicație apare datorită faptului că în acea perioadă denumirea de scolastic definea calitatea de avocat, pe care autorul Scării raiului ar fi primit-o, pentru că titulatura de scolastic în perioada respectivă denumea și persoanele care aveau funcția de avocat, ce era sinonim și cu termul de retor¹, dar de asemenea termenul de scolastic mai denumea și calitatea de erudit a unei persoane². Dar în cele mai multe cazuri denumirea de scolastic dată autorului Scării este recunoscută în majoritatea cazurilor ca fiind un apelativ care desemna extraordinara pregătire intelectuală pe care o poseda. Această explicație este demonstrată și de maniera în care a fost redactată Scara raiului. De asemenea, vastele și profundele lecturi teologice pe care le-a asimilat reies din numeroasele referiri la Scriptură și la scrierile Părinților Bisericești³.

Ca surse biografice pentru viața și activitatea Sfântului Ioan Scărarul există scurta descriere a monahului Ioan al Raithului, pe care o regăsim tradusă la începutul Scării raiului. Acest monah își trage numele după mănăstirea unde a viețuit și care se afla așezată în zona Raitului. Regiunea se găsește în zona străbătută astăzi de către canalul Suez, la o depărtare de apoximativ 30 km sud-est de mănăstirea Sinai. Ca urmare, nu este de mirare că între monahii celor două mănăstirii existau legături strânse de prietenie, sau momente în care aceștia își împărtășeau experiențele duhovnicești. Cu toate că monahul Daniil Raiteanul lasă impresia că l-a cunoscut personal pe Sfântul Ioan Scărarul, totuși în ciuda acestui fapt el nu oferă prea multe informații biografice și nici nu precizează vreun reper istoric, pentru o mai ușoară localizare temporară, lucrarea lui asemănându-se mai mult cu un panegiric⁴. În schimb, folosind numeroase citate biblice, îl compară pe Sfântul Ioan Scărarul cu dreptul Moise al Vechiului Testament, pentru că și Avva Ioan, tot în preajma muntelui Sinai a primit de la Dumnezeu și a oferit oamenilor, tablele cele duhovnicești, prin care aceștia să se apropie de cer și de mântuire⁵.

O altă sursă biografică, pe care o regăsim, la fel ca și pe prima, în legătură strânsă cu traducerea Scării raiului, este o povestire care se prezintă sub forma unei înșiruiri de evenimente și întâmplări, petrecute în viața Sfântului Ioan Scărarul. Autorul acestei scrieri nu ne este cunoscut, dar la fel ca și monahul din mănăstirea Raitului, oferă prea puține informații legate de originea Sfântului și de perioada istorică exactă în care acesta a trăit.

O a treia sursă biografică, în care se pot găsi elemente referitoare la viața Sfântului Ioan Scărarul, este opera monahului Anastasie, intitulată Feluritele povestiri despre Sfinții Părinți din Sinai⁶. Despre monahul Anastasie se știe că a trăit sub îndrumarea lui Avva Epifanie, împreună cu Cosman Armeanul. Prima parte a vieții sale monahale a dus-o la Maloha, la 40 de mile de Sinai, mai apoi mutându-se la Gudda, aflat la numai 15 mile de muntele amintit. Conform datelor avute despre monahul Anastasie, se știe că acesta a intrat în viața monahală odată cu avva Ștefan Cipriotul, la moartea căruia a și participat. De asemenea, el l-a văzut pe Ioan Savaitul și l-a cunoscut pe Ioan Scărarul, care i-a fost și egumen. Lucrarea monahului Anastasie a fost redactată după anul 650, așa cum reiese din capitolul al XXIX-lea al lucrării sale⁷. Deși în scrierea sa nu sunt menționate numele de Ioan Scărarul, sau Ioan Scolasticul, el folosește totuși expresia de „egumenul nostru Ioan”, care apare în mai multe rânduri în opera sa. Ceea ce atrage atenția, este faptul că majoritatea evenimentelor în care apare implicat egumenul Ioan sunt asemănătoare și în unele cazuri chiar identice cu cele relatate în biografia oferită de Daniil al Raitului și cealaltă scrierea biografică însoțitoare, al cărei autor a rămas necunoscut. Din această suprapunere de texte rezultă identificarea egumenului Ioan din scrierea monahului Anastasie cu persoana Sfântului Ioan Scărarul⁸. Astfel că datele oferite de cele trei surse biografice, împreună cu unele indicii regăsite în Scara raiului, pot conduce la o creionare a vieții Sfântului Ioan Sinaitul. Cu toate acestea, datorită numeroaselor elemente cu caracter vag și greu de decriptat, au apărut mai multe interpretări ale acestor date și, în consecință, mai multe datări diferite, referitoare la viața Sfântului.

Conform I.P.S. Nicolae Corneanu, nu se cunosc date precise referitoare la primii ani ai vieții Sfântului Ioan Scărarul, așa cum reiese și din descrierea pe care a lăsat-o Daniil al Raitului. Dar conform celor scrise de Meletie, Arhiepiscopul Atenei, în Istoria Bisericească, Sfântul Ioan Scărarul s-ar fi născut în Palestina, informație pe care o transmit și Veniamin Costache, Dumitru Stăniloae și Ioan Mircea Ielciu⁹. Aceleași date referitoare la locul nașterii Sfântului ne sunt oferite și de către Eugen Munteanu, care afirmă că părinții Sfântului Ioan ar fi Xenofont și Maria¹⁰. Și chiar dacă numele părinților nu apar menționate în multe scrieri, totuși datorită faptului că se presupune că ar fi urmat o serioasă pregătire intelectuală și că o astfel de pregătire putea fi oferită numai de către cei mai înstăriți, la mai mulți teologi apare afirmația că Sfântul Ioan s-ar fi născut într-o familie nobilă¹¹. Ceea ce se poate deduce însă din apelativul de scolasticul, cu care apare de multe ori, este faptul că în copilărie și în prima parte a tinereții sale a beneficiat de o solidă pregătire intelectuală¹², iar numeroasele comparații și figuri de stil în care apar elemente marine ar sugera faptul că el însuși ar fi trăit undeva la malul mării, la începutul vieții sale¹³.

La vârsta de 16 ani intră în viața monahală, sub îndrumarea avvei Martirie din muntele Sinai¹⁴. În ceea ce privește această informație, toți scriitorii care s-au ocupat numai tangențial sau în amănunt de viața Sfântului Ioan, sunt de acord în unanimitate. Dar în ceea ce privește mai departe viața acestuia, apar mai multe păreri. Astfel că în traducerile editate ale Scării raiului apar două variante legate de ceea ce urmează să se întâmple în viața Sfântului. Ca urmare, în traducerea I.P.S. Nicolae Corneanu, în biografia pe care o face Daniil al Raitului, precum și la John Chryssavgis, apare că Sfântul Ioan ar fi fost în vârstă de 20 de ani când dascălul său duhovnicesc Martirie a murit, pentru că vârsta Sfântului Ioan ar fi fost trecută de 19 ani. Implicit, la această vârstă a intrat și în viața monahală, pentru că avva Martirie ar fi fost cel în prezența căruia Sfântul Ioan Scăraraul ar fi depus voturile monahale. Și de la această vârstă s-a retras într-o zonă pustie numită Thola, care se afla la aproximativ 5 mile de mănăstire, loc în care a rămas în singurătate timp de 40 de ani¹⁵. În variantele traduse de către Varlaam mitropolitul Moldovei și Dumitru Stăniloae, precum și la Constantin Voicu și Ioan Mircea Ielciu, această informație preluată din originalul grec apare sub un alt înțeles. Ioan a intrat la 16 ani în ucenicie, sub ascultarea lui avva Martirie, și abia după 19-20 de ani de ucenicie, timp în care Sfântul Ioan Scărarul depune voturile monahale, avva Martirie moare, iar ucenicul său Ioan merge în Thola, unde rămâne 40 de ani.¹⁶ Doar în varianta editată de Veniamin Costache, această informație parcă păstrează ambiguitatea textului original, lăsând loc interpretărilor: „Apoi după noa[o]sprezece anii ai vârstii sale, ca pre un sol și sprijinitoriu către Împăratul cel de sus pre povățuitoriul său înnainte trimițindu-l, au eșit și el spre măidanul cel de luptă al liniștii, având în mâini, ca pre niște arme putearnice spre surparea întăririlor vrăjmașilor, pre rugăciunile marelui său învățătoriu”¹⁷. Iată cum textul original, destul de ambiguu și greu de tradus, poate genera un decalaj de 20 de ani în stabilirea biografiei unui Sfânt.

Spuneam că Sfântul Ioan Sinaitul și-a depus voturile monahale cât timp se afla încă sub îndrumarea avvei Martirie. După acest moment de trecere a Sfântului Ioan în rândul monahilor, cât avva Martirie încă mai trăia, trei monahi, Anastasie, Ioan Savaitul și Strateghie, au recunoscut în ucenicul lui Martirie pe viitorul egumen al mănăstirii Sinaiului¹⁸. După moartea lui Martirie, Sfântul Ioan Sinaitul trece sub ascultarea și îndrumarea lui Gheorghe Arsalaitul și se retrage într-o peșteră în pustie, timp de 40 de ani, așa cum am spus mai sus. Dar din cauză că în jurul lui se adunaseră mai mulți pustnici, el se retrage și mai mult, într-o peșteră și mai îndepărtată. Aici, trăind o viață aspră, a cunoscut experiența plânsului, a vorbirii cu îngerii și a rugăciunii, dar nu a fost ferit nici de aprigile ispitiri ale demonilor¹⁹. În timpul viețuirii sale în pustie, Sfântul Ioan Sinaitul a primit și numeroși mireni, pe care i-a ajutat prin cuvintele sale vii și prin sfaturile pe care le-a oferit. Mai mult decât atât, el a avut și un ucenic pe nume Moise. Acestuia nu doar că i-a oferit învățătura necesară pentru a-și mântui sufletul, ci chiar ucenicul departe aflându-se, printr-un vis primit de la Dumnezeu, Sfântul Ioan l-a salvat de la moarte²⁰. Tot în această perioadă lungă, cât a stat în pustie, Sfântul Ioan Scărarul a făcut și o vizită de o lună unei mănăstiri din apropierea Alexandriei²¹. Mănăstirea era formată din două structuri separate, aflate la depărtare una de cealaltă. Astfel că în una se ducea viață de obște, iar cealaltă era o mănăstire pentru penitenți, cu un regim de viață deosebit de aspru. Din experiența deosebită petrecută la această mănăstire, Sfântul Ioan Scărarul va introduce multe elemente și în Scara raiului²².

Sfântul Ioan Sinaitul a avut un mare impact pozitiv asupra oamenilor și pelerinilor ce trăiau, sau pur și simplu treceau prin preajma mănăstirii Sinaiului. În ciuda acestui fapt, totuși s-au găsit și câteva persoane invidioase pe Sfântul Ioan, dar care în final au sfârșit prin a veni să ceară iertare. În această perioadă, după 40 de ani de trăit în pustietate și în austeritatea pe care o oferea peștera în care stătea, la rugămințile monahilor din mănăstirea Sinaiului devine conducătorul acestei mănăstiri. În acest interval de timp, cât a fost la conducerea obștii de călugări de pe muntele Sinai, el a răspuns și rugăminții lui Ioan din Rait, de a scrie un îndrumar de viețuire duhovnicească pentru monahi. Dar acest îndrumar se pare că a devenit la fel de important și pentru mirenii de mai târziu, căci prin acesta ei reușeau să urce spre cer asemenea îngerilor, care urcau pe scara din visul lui Iacob. Sfântul Ioan Sinaitul răspunde rugăminții monahului Ioan din Rait, dar scrierea sa o întocmește în 30 de trepte, asemenea anilor pe care Mântuitorul i-a avut atunci când a început să propovăduiască în lume. Totuși, după o perioadă în care a condus spre mântuire pe toți din mănăstirea Sinaiului, Sfântul Ioan Scărarul se retrage de la conducerea acesteia și îl lasă în urma sa pe fratele său Gheorghe, pentru ca el să meargă din nou în pustie. După nici 10 luni de la moartea Sfântului Ioan Scărarul, și fratele să Gheorghe trece cu sufletul la cer²³.

Ca urmare a numeroaselor versiuni de datare biografică a Sfântului Ioan Sinaitul, au fost create și câteva variante cronologice ale vieții lui. Până nu de mult, se considera că Sfântul Ioan Scărarul aparținea secolului al VI-lea. La această concluzie a ajuns V. Benesevic, atunci când a încercat să dateze un mozaic din muntele Sinai, ce reprezintă scena Schimbării la Față. În urma datării acestuia, V. Benesevic a generat o listă a stareților care au condus mănăstirea Sinai, după cum urmează: înainte de 552, Anastasie, apoi Gheorghe, mort în 552, urmat de Dulas, sub îndrumarea căruia a fost construită mănăstirea în 557, înainte de 562 Anastasie, care după aceea a ajuns patriarh al Antiohiei. Din 562 până în toamna anului 565 a fost stareț Longhin Isaurianul, înainte de 572 Grigore, care după aceea a devenit patriarh al Antiohiei, din 572 până în 590 au fost câțiva egumeni necunoscuți și un oarecare Ioan, apoi în perioada 592–596 Sfântul Ioan Scărarul, urmat către anul 596 de fratele său Gheorghe, apoi în anul 600 Ioan, căruia i-a scris papa Grigorie I²⁴. Ceea ce susține această teorie a lui Benesevic este și afirmația, din Feluritele povestiri despre Sfinții Părinți din Sinai a lui Anastasie, conform căreia Anastasie l-ar fi văzut pe Sfântul Ioan Scărarul pe când acesta avea numai 25 de ani și era proaspăt tuns în monahism. În aceeași lucrare a lui Anastasie se mai specifică și faptul că această întâlnire a avut loc pe când Ștefan Capadocianul era ucenicul lui Ioan Savaitul în pustiul Gudda²⁵.

În Limonariu sau Livada duhovnicească, Ioan Moshu amintește despre același Ștefan Capadocianul, pe care îl plasează în aceeași perioadă cu patriarhul Petru al Ierusalimului, ce a păstorit între anii 524-552²⁶. Astfel că, dacă tunderea în monahism a Sfântului Ioan Scărarul a avut loc înainte de anul 552 și el a a stat apoi 40 de ani în pustie, înseamnă că a rămas în părțile Tholei cel mult până în anul 592. Aceste date suprapuse peste faptul că Ioan Moshu, deși vizitează Sinaiul la începutul secolului al VII-lea și vorbește despre ceea ce găsește acolo, și nu amintește nimic despre Sfântul Ioan Scărarul, ar însemna că la acea dată, Sfântul Ioan ar fi fost deja mort, iar Ioan Moshu probabil că se afla acolo în preajma momentului în care se pregătea canonizarea Sfântului²⁷. Conform acestor informații, și conform acestei teorii a lui V. Benesevic, Sfântul Ioan Scărarul s-ar fi născut în prejma anului 525 și ar fi murit cu puțin înainte de anul 600, sau chiar în anul 600²⁸.

Această teorie a lui V. Benesevic are și unele părți slabe. Conform unor alte date, teoria poate fi combătută și ca urmare se poate genera o altă cronologie a vieții Sfântului Ioan Sinaitul, o cronologie care duce viața Sfântului până în secolul VII. Așadar, în treapta a XXII-a, Sfântul Ioan Scărarul amintește de gândurile rele care ispitesc pe om²⁹. Aici el face un mic comentariu referitor la opiniile conform cărora unii Sfinți Părinți ar considera că sunt opt gânduri rele, iar alții consideră că sunt șapte gânduri rele, pentru că slava deșartă nu este altceva decât începutul mândriei și în consecință nu poate fi considerat un păcat sau un gând rău distinct. Sfântul Ioan Scărarul, fiind adeptul celei de a doua variante, conform cărei ar exista numai șapte gânduri rele, aduce în susținerea lui și părerea Sfântului Grigorie Teologul.

Referitor la acesta, în traducerea I.P.S. Nicolae Corneanu apare specificat că acest personaj nu este nici Grigorie de Nyssa, la care nu se regăsesc referințe la acest subiect și nu ar fi nici Grigorie de Nazianz, care doar în trecere face referire, într-adevăr, la cele șapte gânduri ale răutății, în Cuvântarea XXXIX la Sfânta Lumină³⁰. În schimb, o altă persoană care a vorbit despre cele șapte gânduri rele a fost Grigorie cel Mare, papa Romei. Despre el se știe că a păstrat legături strânse cu muntele Sinai, iar scrierile sale erau traduse și citite în lumea creștină din Răsărit. Pe de altă parte, s-au găsit numeroase asemănări între Cuvântul către păstor al Sfântului Ioan Scărarul și Regulae pastoralis liber, semn că autorul Scării raiului ar fi cunoscut și folosit scrierile lui Grigorie cel Mare (+604). De asemenea, se știe că Regulae pastoralis liber a fost scrisă în jurul anului 591, iar Moralia, o altă scriere importantă a acestui papă, a fost scrisă între anii 578-585. Dar cum acestea au fost redactate în latină, iar despre Sfântul Ioan Scărarul nu se cunoaște că ar fi stăpânit această limbă, se poate presupune că Sfântul Ioan nu ar fi putut folosi nici textele originale și nici vreo altă copie a acestora. Dar, cum am mai spus, între papa Grigorie cel Mare și muntele Sinai existau relații de colaborare, și ca urmare o parte din lucrările sale, fiind traduse în greacă, au ajuns cu siguranță și în această regiune. Unul dintre traducătorii scrierilor lui Grigorie cel Mare a fost și Anastasie, patriarhul Antiohiei (599-610), care a tălmăcit în prejma anului 600, Regulae pastoralis liber, sau Cartea regulii de păstorire, care nu a mai ajuns până la noi. După cum reiese din informațiile transmise de Ioan al Raitului, Sfântul Ioan Scărarul nu și-a scris opera în ultimul an al vieții sale³¹. Așa cum am mai spus, traducerea scrierilor lui Grigorie cel Mare a fost făcută prin anul 600. Iar din aceste informații coroborate, ar rezulta că Sfântul Ioan Scărarul ar fi trăit până după anul 600 și astfel să aparțină și secolului VII³².

Ca urmare a acestei noi configurări biografice se impune și o altă variantă a cronologiei autorului Scării raiului. Cronologia de această dată se formulează pe baza datelor oferite de lucrarea monahului Anastasie, Feluritele povestiri despre Sfinții Părinți din Sinai³³. Despre această scriere se știe că nu a fost redactată mai repede de anul 650³⁴. Ceea ce atrage atenția este faptul că în această lucrare se amintește de un anume Ioan stareț al mănăstirii Sinaiului, despre care se presupune că nu ar putea fi altcineva decât Sfântul Ioan Scărarul, egumenul mănăstirii Sinai. De asemenea, din capitolul XXXII al acestei scrieri reiese că Anastasie ar fi redactat această lucrare cu un an după moartea Sfântului Ioan Scărarul. De aici ar rezulta că anul morții Sfântului Ioan ar fi 649.

De asemenea, dacă s-ar admite că acest Anastasie, care l-a văzut pe Sfântul Ioan Sinaitul pe când Sfântul avea 25 de ani și era proaspăt tuns în monahism, este același cu Anastasie patriarhul Antiohiei, care a păstorit între anii 599-610, ar rezulta faptul că Sfântul Ioan Scărarul a fost născut înainte de 579, a intrat ca ucenic în viața monahală în muntele Sinai înainte de 595, a depus voturile monahale patru ani mai târziu în 599, apoi a devenit egumen al mănăstirii înainte de anul 639 și a murit în preajma anului 649³⁵.

În acest nou context, ordinea stareților din mănăstirea Sinaiului, conform lui F. Nau, este următoarea: un anume Isaurianul, apoi până în 599 Anstasie, din anul 600 un anume Ioan, apoi un predecesor necunoscut al Sfântului Ioan Scărarul, care a păstorit în perioada anilor 615-628, Sfântul Ioan Scărarul între anii 639-649, apoi episcopul Gheorghe, fratele Sfântului, către 649³⁶.

Deși această variantă a datării Sfântului Ioan Sinaitul a fost acceptată de mulți istorici și teologi, totuși au existat și unii cercetători care să conteste veridicitatea acestei teorii³⁷. În primul rând, s-a încercat contestarea veridicității documentului Feluritele povestiri despre Sfinții Părinți din Sinai a lui Anastasie³⁸. Totodată, s-a încercat demonstrarea faptului că „Ioan egumenul” din capitolul XXXII al operei lui Anastasie nu este Sfântul Ioan Scărarul, ci așa cum precizează textul, este Ioan Savaitul. Astfel că L. Petit consideră că mai întâi trebuie demonstrat faptul că Ioan Savaitul este aceeași persoană cu Sfântul Ioan Scărarul. Dar cele două persoane nu pot fi identice, căci aflăm din mărturiile biografice că însuși avva Martirie a fost împreună cu Sfântul Ioan Scărarul la Ioan Savaitul, care era bătrân și pe atunci se afla în pustiul Gudda. Așadar, „Ioan egumenul” este de fapt Ioan Savaitul, așa cum ne relevă textul. Astfel că Ioan egumenul din capitolul al XXXII-lea din scrierea lui Anastasie, care de fapt este Ioan Savaitul, a murit, conform teoriei lui F. Nau, în anul 649. Și dacă așa cum am mai spus, Ioan Savaitul era bătrân atunci când s-a întâlnit cu Sfântu Ioan Sinaitul, se poate presupune că Sfântul Ioan ar fi putut trăi până în preajma anilor 670-680. De asemenea, multe dintre povestirile publicate de F. Nau pun împreună pe bătrânul Ioan Savaitul cu tânărul Ioan, viitorul egumen al Sinaiului, întărind încă o dată afirmația că Ioan Savaitul nu este același cu Sfântul Ioan Scărarul, iar scrirea lui Anastasie este anterioară Sfântului Ioan Sinaitul.

Cu toate că este greu de înțeles cum invazia arabă din Egipt din anul 640 nu a lăsat nici o amprentă în Scara raiului, totuși Sfântul Ioan Scărarul menționează în cuvântul XXVII pe Gheorghe Arselaitul sau Arsilaitul, despre care spunea că este „un sfânt bătrân”³⁹. De altfel, plecând de la faptul că Sfântul Ioan Scărarul este numit destul de des în Scara raiului Ioan Scolasticul, s-a presupus că acest Ioan Scolasticul ar putea fi aceeași persoană cu un anume avva Scolastic, ce apare menționat în Limonariul sau Livada duhovnicească a lui Ioan Moshu⁴⁰. În lucrarea lui Ioan Moshu, scena în care apar avva Scolastic și Chiric, care împreună îl însoțeau pe Sofronie sofistul la un examen, ce trebuia să îl susțină acesta din urmă, este foarte vag prezentată. Însă aceeași scenă este detaliată într-o lucrare a lui Sofronie sofistul, dedicată Sfinților Chir și Ioan, în care el prezintă pe larg cum, fiind bolnav de o boală care l-a orbit, a ajuns să se vindece la Alexandria cu ajutorul Sfinților Chir și Ioan. În această lucrare a lui Sofronie sofistul, același avva Scolastic ce apare la Ioan Moshu, aici îl găsim sub numele de Ioan Retorul. Și cum termenii de retor și scolastic în acea perioadă erau sinonime, desemnând funcția de avocat sau, uneori desemnând faptul că persoană este instruită sau învățată, s-ar putea spune că cele două persoane, avva Scolastic și Ioan Retorul, ar putea fi aceeași persoană.

În suma elementelor în jurul cărora se încearcă o nouă demonstrație, referitoare la o variantă a cronologiei vieții Sfântului Ioan Sinaitul, se mai adaugă încă un element. Conform studiilor lui S. Vailhe și H. Usener, boala de ochi care l-a orbit pe Sofronie, întâmplare la care a fost martor și Ioan Retorul, s-a petrecut în perioada anilor 607-608. De asemnea, potrivit datelor oferite de către Sofronie în lucrarea sa, pe lângă faptul că Ioan Retorul a fost împreună cu acesta în perioada anilor 607-608, Ioan a fost și discipolul lui Eulogiu, și a primit titlul onorific de prefect. Ioan Retorul a fost dus de magistrul său Eulogiu, de la Antiohia la Alexandria în momentul ridicării sale pe scaunul patriarhal de aici, moment petrecut pe parcursul anilor 580-607. Conform lui Sofronie, în timpul vizitei la Alexandria, Ioan Retorul era căsătorit cu Rodope, care îmbolnăvindu-se de o boală infecțioasă, moare. Dar cum cei doi au fost căsătoriți o perioadă lungă de timp, și conform lui Ioan Moshu, Ioan era deja avvă între anii 607-608, termen care desemnează și funcția sacerdotală, Ioan nu ar fi putut deveni mohan mai repede de anii 590-600. Și dacă în anul 580, când a ajuns la Alexandria, el avea 30 de ani, este posibil să se fi născut în preajma anului 550⁴¹.

Aceasta este o altă teorie acceptată de L. Petit, care nu doar că duce viața Sfântului Ioan Scărarul în secolul VII, devenit avocat conform acestei teorii, ci chiar mai mult, afirmă faptul că lipsa detaliilor biografice din cronica lui Daniil al Raitului, precum și cealaltă cronică anonimă, relevă că ori nu se cunoșteau aceste date biografice, ori se dorea intenționat ascunderea faptului că Sfântul Ioan Scărarul ar fi fost căsătorit⁴².

Deși această ultimă teză referitoare la viața Sfântului Ioan Scărarul este construită într-un mod forțat, totuși lasă să se vadă pe de o parte lipsa informațiilor și a datelor exacte referitoare la viața Sfântului, iar pe cealaltă parte se poate observa interesul și dorința aproape nestăvilită a istoricilor teologi față de aceast enigmatic Sfânt Părinte al pustiului Sinai, care printr-o singură scriere a reușit să unească Răsăritul cu Apsul, monahii cu mirenii.

Iată, așadar, o încercare de prezentare a biografiei Sfântului Ioan Scărarul, din care putem înțelege faptul că până în prezent nu există o datare asupra căreia istoricii teologi să fie de acord, măcar în majoritate, dacă nu în unanimitate. Trei ipoteze diferite⁴³, cu trei moduri de abordare diferite și din care dacă încercăm să extragem o sinteză, putem spune că Sfântul Ioan Scărarul a trăit undeva între anii 525-649. O persoană despre care se cunosc puține lucruri, dar care prin opera sa scrisă, a ajutat la mântuirea multor suflete, și cu siguranță pentru și mai multe suflete Scara raiului a rămas o călăuză pe drumul către Hristos.