Circulația „Scării” Sfântului Ioan Sinaitul în spațiul ortodox românesc

ABSTRACT

The Ladder of Divine Ascent, or Ladder of Paradise, written by John Climacus is an ascetical and mystical treatise that, starting from its appearance, was considered an important guide for the monks that wished to ascend to the highest degree of religious perfection. Its proliferation between monkhood conferred a great notoriety to this writing in the whole Christianity world. As a result of this spreading in the Balkans, it was inevitable that the Ladder will eventually get into the Romanian territory. During the time, the interest on the treatise of John Sinaites materialized in several translations into Romanian that were based on the Slavonic or Greek interpretations.

At the request of Ștefan cel Mare, at the monastery Putna, the monk Vasile made the first translation from Slavonic, which appeared as manuscript in 1472. The most important translation from Slavonic was achieved by the archbishop Varlaam. The first translations from Greek interpretations was accomplished by Constantin Cocorăscul in 1769. Usually, the version of Maximos Margunios was used as a basis in the translations of the Ladder from Greek. The apogee of the translation of the Ladder into Romanian arose from the endeavor of Veniamin Costache. Besides the fact that this was the first printed Romanian version of the Ladder, it had a major role in the refinement and the evolution of the Romanian language. Subsequent translations were made by the priest professor Dumitru Stăniloae and by the archbishop Nicolae Corneanu. These latest translations were written in the actual version of the Romanian language and therefore they play an important role in keeping the continuity of The Ladder, inside the Romanian territory.

Importanța Scării raiului în viața oamenilor s-a putut vedea prin interesul deosebit de mare din partea creștinului de rând dar și al clerului față de aceasta. Faptul că Scara raiului a avut o atât de mare răspândire denotă faptul că a fost și este acceptată în continuare ca fiind un veritabil ghid al vieții spirituale. Deși este o lucrare dedicată monahilor, ea a fost adoptată într-un mod fericit și de către mirenii care doreau să ducă în lume o viețuire cât mai curată.¹ Ioan Scărarul a reușit să marcheze în mod deosebit spiritualitatea răsăriteană și mai apoi și pe cea apuseană prin realizarea unei capodopere. Spun aceasta pentru că prin opera sa, și datorită acesteia, foarte mulți creștini și necreștini au putut să înțeleagă ce înseamnă să fi liber de păcat și ceea ce înseamnă să te bucuri de dragostea lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri le confirmă numeroasele traduceri ale Scării raiului din originalul grec în limbile slave și mai târziu în limba română. Cu siguranță că dacă s-ar fi dovedit că nu este un excelent povățuitor spre calea mântuirii această scriere nu ar fi făcut obiectul atâtor osteneli a multor călugări copiști care din dorința de a lăsa o astfel de comoară și urmașilor lor au dedicat atât de multe zile transcrierii acestor texte. Traducerile în limba română s-au făcut din slavonă și rusă dar și din originalul grec.

Pentru a înțelege mai ușor modalitățile prin care Scara raiului a intrat pe teritoriul României, aș dori mai întâi să fac o scurtă prezentare a filierei prin care această capodoperă ascetico-mistică, a ajuns în apropierea hotarelor noastre. Cele mai multe traduceri ale Lestviței au fost făcute după versiuni slavone ale acesteia. La baza trăirii spirituale filocalice imprimată românilor, a stat curentul isihast promovat de Grigorie Palama (1296-1359) și Grigorie Sinaitul (1255-1346). Cel din urmă isihast, venind în Bulgaria și-a format numeroși ucenici prin care a reușit să facă cunoscută lucrarea rugăciunii lui Iisus și a contemplației, întregului Balcani. Așadar, datorită apariției unui focar isihast în sudul granițelor române, era aproape imposibil să nu se facă o pătrundere așa masivă a manuscriselor Lestviței în țara noastră, prin intermediul limbilor slave.²

Datorită legăturilor atât de strânse a slavilor cu monahismul grecesc și pe fondul inițierii curentului isihast susținut de Grigorie Palama și Grigorie Sinaitul, țările slave încep să fie tot mai interesate de scrierile Sfinților Părinți și de învățăturile ascetico-mistice ale acestora. Ca urmara a acestor evenimente, în zona locuită de vorbitorii limbii slave au loc primele încercări de traducere, a Scării raiului a Sfântului Ioan Sinaitul, din greacă, de către ucenicii monahilor Chiril și Metodiu, undeva în secolele X-XI.³

Faptul că poporul rus, laic și clerical, era de mult timp dornic să citească Lestvița, o dovedesc timpuriile tălmăciri ale acesteia. Primele traduceri apar odată cu alte texte patristice traduse în slavonă. Astfel, primele menționări ale Lestviței sunt făcute în a două jumătate a sec. XI și prima jumătate a sec XII. De asemenea, un manuscris din sec. al XII-lea, cuprinde în el și Scara Sfântului Ioan Sinaitul. Din aproximativ aceeași perioadă fac parte și fragmente ale Scării raiului, traduse de monahii Policarp și Simeon. În secolul XIII, Patericul mănăstirii Pecerska citează Lestvița. O traducere ucrainiană din sec. al XVI-lea este amintită de către N. V. Perec, pentru ca un secol mai târziu, mitropolitul din Kiev, Isaia Kopinski, să scrie Alfabetul duhovnicesc sau Lestvița. De asemenea mitropilitul Nestor Vornicescu amintește de un manuscris al Scării din secolul XV. Cu toate acestea cel mai vechi exemplar complet al Lestviței ce a ajuns până în zilele noastre este cel apărut la Moscova în anul 1647, după care s-au făcut numeroase copii. Se mai fac și alte traduceri ale Lestviței, cum este cea a lui D. M. Ulianski, apărută la Moscova în anul 1785. Alte traduceri au mai apărut la Petersburg în 1812 și 1817 și mai apoi în Kiev în anul 1823 și 1862.⁴ Scara raiului este menționată și în lucrarea Povestirile unui pelerin rus. O contribuție deosebită în traducerea Lestviței a avut-o și starețul Ambrozie Grenkov (1812-1890). Mai târziu, în 1901, mănăstirea Optino tipărește la mănăstirea Sf. Serghie a 6-a ediție a Scării raiului.⁵ Aceasta apare și într-un codice slav, păstrat în fondul Manzurian în Arhivele Moscovei. Codicele a fost descoperit în 1973 de către Radu Constantinescu și a fost prescris în 1413 de către popa Domețian și Gavriil. Din cercetările făcute reiese că Domețian este primul stareț moldovean al mănăstirilor Bistrița și Neamț, unite sub oblăduirea sa, așa cum rezultă dintr-un hrisov al lui Alexandru cel Bun din anul 1407. De asemenea, Gavriil a fost identificat cu marele copist al sec al XV-lea, Gavriil Uric.⁶

În Serbia, o altă țară cu popor slav, în secolele XIII-XIV sub avântul generat de puternica legătură cu muntele Athos, s-a creat un curent cultural de o mare amploare ce s-a concretizat prin înființarea unor școli mănăstirești. În aceste focare de cultură, pentru prima dată pe teritoriul sârb, s-a început copierea și traducerea Lestviței, din manuscrise aduse chiar de la muntele Athos. În această perioadă, prin împletirea efectelor curentului isihast, ce pătrundea în Serbia, cu legăturile intense create de Ștefan Dușan al sârbilor cu muntele Athos și în special cu mănăstirea Hilandar, apar primele traduceri ale Scării raiului. De inventarierea manuscriselor Lestviței s-a ocupat M. Heppel, care și-a adus un aport deosebit în studierea manuscriselor sârbești.⁷ Primul manuscris al Scării raiului datează din anul 1339. Conform teoriei lui Heppel, un alt manuscris ce datează din anul 1346, are o strânsă legătură cu mișcarea isihastă și cu relațiile inițiate cu grecii de către Dușan. Dintre cele 15 manuscrise de care se ocupă M. Heppel amintim o traducere în sârbește, a lui Branicevo, ce se păstrează la Muzeul Patriarhiei Belgradului și datează din anul 1434.⁸ Din postfața acestei traduceri a Scării raiului se poate înțelege că, pentru tălmăcirea acesteia s-a depus un efort deosebit de mare ce viza în primul rând o traducere cât mai exactă și mai apropiată de originalul grecesc. De asemenea, biblioteca de la mănăstirea Neamț, păstrează un exemplar al Lestviței din sec al XV-lea, redactată în școala sârbă din Resava.⁹ Scara raiului continuă să circule sub formă de manuscris mult timp de aici înainte. Una dintre traduceri, se pare și ultima, a fost făcută de către Dionisie Milivojevici în 1923, fiind tipărită la Belgrad.¹⁰

Și poporul bulgar și-a arătat un real interes față de învățăturile oferite de Scara raiului a lui Ioan Scărarul. Svetozar Dușanici consideră că Lestvița a fost tradusă încă din secolele X-XI.¹¹ Primele atestări ale tălmăcirii acesteia sunt în legătură cu călugărul Teodosie de la mănăstirea Sfânta Treime de lângă Târnovo care copiază și apoi traduce opera Scărarului în anul 1364. Mai târziu, în anul 1446, Gavril Nemțeanul face și el o traducere. Mai există și alte traduceri dintre care s-au păstrat exemplare în Muzeul Național din Ohrida, Biblioteca Națională din Belgrad, la mănăstirea Zografu din muntele Athos și la Muzeul Național de antichități din București.¹²

Traduceri ale Scării raiului după versiuni slave.

În Moldova, Scara raiului a apărut sub formă de manuscris destul de timpuriu. Ieromonahul Ioanichie Bălan în studiul Circulația Scării Sfântului Ioan Scărarul în manuscrisele românești afirmă că cea mai veche copiere a acesteia a fost făcută de către monahul Vasile, în anul 1472, la mănăstirea Putna din dispoziția dată de Ștefan cel Mare.¹³ Tot în această mănăstire ieromonahul Silvestru copiază în slavonă în anul 1726, un alt manuscris al Lestviței.¹⁴ De asemenea, ieromonahul Ioanichie Bălan în studiul său ne oferă și o listă a mănăstirilor în care au circulat manuscrise ale Scării raiului. Versiuni slavone au apărut în mănăstirile Neamț, Putna, Moldovița, Voroneț, Probota, Bistrița, Tismana, Cozia și multe altele. Versiunea greacă a Scării, însă, a ajuns să fie folosită în mănăstirile Bisericani, Trei Ieararhi, Sfântul Sava și Radu Vodă.¹⁵

Un prim traducător al Lestviței dintr-o limbă slavă a fost mitropolitul Varlaam (1585-1657).¹⁶ Manuscrisul acestuia se află la Biblioteca Academieie Române, la secția de manuscrise și carte rară sub numărul 5419. Titlul complet al textului tălmăcit este Cela ce-i întru svenți părintele nostru Ioan, egmenul și mai marele călugărilor din măgura Sinaei, Scară raiului de învățătură creștinească, cu carea învață pre fieșicare creștin cumu să cade să viețuiască pentru ca să să suie întru desăvârșitul călugăriei și vieței criștinești. Cartea este în format in-folio și este format din 36 de caiete și un sfert, fiecare având opt file și foaia de gardă.¹⁷ Așa cum afirmă Oana Panaite, autorul traducerii a fost Varlaam, precum arată și textul de pe prima pagină a manuscrisului unde se poate citi „Scară raiului, de-nvățătură călugărească (...) din slavonește scoasă pre înțelesul a toată limba rumânească de smeritul întru călugări Varlaam (s.n.), preut besearicei lui Sveatii Ioan Crăstitel întru mănăstirea ce o cheamă Săcul”.¹⁸ Conform aceleiași autoare, acest manuscris nu poartă autograful lui Varlaam și ca urmare ar fi doar o copie directă după traducerea acestuia. De asemnea și textul slavon colaționat nu ar fi originalul traducerii ci doar un text adăugat de cel care a copiat textul original al lui Varlaam.¹⁹ Veridicitatea faptului că această traducere a fost sau nu o tălmăcire din limba slavă este pusă la îndoială în ultimele studii apărute cu referire la acest subiect.²⁰ Deși sunt numeroși istorici și teologi care susțin varianta slavă ca fiind la originea traducerii lui Varlaam, cum sunt Ioanichie Bălan, Paul Mihai, N. Sebeșanul și mulți alții. Totuși în ultima traducere a Scării raiului, făcută de mitropolitul Nicolae Corneanu, vom găsi o schimbare în ceea ce se demonstrase până la vremea aceasta. Dacă până în prezent se credea că traducerea lui Varlaam a fost făcută după o variantă slavonă, mitropolitul Nicolae Corneanu afirmă, asemenea lui Pandele Olteanu, că de fapt această traducere a fost făcută după o variantă grecească a lui Maximos Margounios (1542-1602). În sprijinul celor spuse aduce studiul lui Pandele Olteanu, Metoda filologiei comparate în studierea izvoarelor și în identificarea versiunii neogrecești a operei „Scara” tradusă de mitropolitul Varlaam publicată în revista „Mitropolia Olteniei” din anul 1970, nr. 5-8 în care a demonstrat că la originea acestei traduceri a fost o versiune a lui Margounios folosită într-o versiune slavonă.²¹

După cum spuneam, prima traducere atestată documentar a Scării raiului o găsim la mitropolitul Varlaam, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, mai exact traducerea este terminată în anul 1618.²² Ca un mare erudit, Varlaam va duce o activitaste cărturărească intensă pe parcusul întregii sale vieți, traducând un mare număr de cărți religioase. Această activitate a dus la o puternică dezvoltare a limbii române din acea perioadă. Ca urmare, activitatea marelui mitropolit nu a ajutat numai biserica prin introducerea în uzul creștinilor a numeroaselor cărți traduse, dar a și promovat dezvoltarea dar mai ales rafinarea limbii române.²³ Deși traducerea Lestviței a făcut parte din lucrările de căpătâi ale începuturilor cărturărești ale mitropolitului, acesta și-a dovedit deosebita măestrie dar și buna cunoaștere a limbii grecești și slavone. Deși Lestviței i-au urmat numeroase scrieri printre care și binecunoscutele Cazanii, întreaga activitate literară de mai departe va sta sub semnul Scării raiului, elemente sau influențe ale acesteia fiind prezente în aproape toate celelalte scrieri.

În traducerea sa, mitropolitul Varlaam recurge la o modalitate destul de interesantă. Va redacta în paralel două variante ale texlui Sfântului Ioan Sinaitul. Într-o coloană va apărea textul slav (deși după ultimele studii, traducerea a fost făcută după o versiune greacă), iar în cealaltă va apărea traducerea lui. Prin prezența acestui paralelism în traducera Lestviței se va putea observa calitatea de traducător a mitropolitului dar și faptul că această traducere a fost făcută liber.²⁴ În textul tradus au fost astfel inserate numeroase glose explicative. Ca urmare, prima traducerea a Scării raiului în limba română s-a dovedit a fi și o lucrare de o mare originalitate a traducătorului. Cunoscându-se lipsa de claritate a textului putem spune că acțiunea mitropolitului Varlaam a fost una de un mare curaj. Cu toate acestea, primul tălmaci al Lestviței si-a îndeplinit cu mare succes datoria pe care și-a luat-o.

Succesul acestei traduceri s-a concretizat prin numeroasele multiplicări pe parcursul a trei secole. Deși nu a fost tipărită, Scara raiului a fost copiată în întrgime sau parțial de numeroși călugări și teologi, rămânând însă doar în stadiul de manuscris. Cu toate acestea, câteva dintre aceste manuscrise, copii ale traducerii lui Varlaam, se găsesc la Biblioteca Academiei Române după cum urmează:

• ms. nr. 493, a fost copiat pentru mănăstirea Probota în perioada în care trăia Varlaam;²⁵
• ms. nr. 494, a fost transcris de ieromonahul Ghenadie, în anul 1699, dar care avea o oarecare actualizare a ortografiei, acesta a fost găsit la mănăstirea desfințată Tisa Silvestru;²⁶
• ms. nr. 1724, reprodus la mănăstirea Neamț pentru obștea starețului Paisie Velicikovski;
• mss. nr. 2511 și 2512, redactate de Vlad Gramaticul în anii 1693 respectiv 1694, pentru ieromonahul Ilarion de la mănăstirea Bistrița din Oltenia, aceste copii fiind făcute după traducerea lui Varlaam;²⁷
• ms. nr. 2650, copiat de către Iosif, egumenul mănăstirii Hurezi, în anul 1740, fiind o copie a mascrisului lui Vlad Gramaticul;²⁸
• ms. nr. 2665, scris tot de egumenul Iosif de la mănăstirea Hurezi, dar 12 ani mai târziu, în 1752; Gh. Perva atribuie acest manuscris „căpitanului Mihai cu zisa lui Misail”, în perioada când egumenul mănăstirii era acel Misail ;²⁹
• ms. nr. 2952, copiat de călugărul Meletie de la mănăstirea Râșca, în perioada anilor 1797-1798;³⁰
• ms. nr. 2983, un miscelaneu din sec. al XVII-lea în care este copiată incomplet traducerea lui Varlaam.³¹

Lucrarea mitropolitului Varlaam a reușit să vadă lumina tiparului în anul 2007 la editura Trinitas. Cei care au trudit asupra acestei ediții au fost Oana Panaite și Eugen Muntenu. În urma activității celor doi, Scara raiului a apărut sub forma unei ediții jubiliare dedicate marelui mitropolit și om de carte al Moldovei, Varlaam.

O traducere certă, făcută după o versiune slavonă a fost inițiată de către Sfântul Paisie Velicikovski (1722-1794). Acesta, cât timp a stat la mănăstirile Dragomirna, Secu și Neamț a dat un impuls deosebit monahilor din vremea aceea de a citi și studia cât mai mult scrierile Sfinților Părinți. Un accent deosibit de mare l-a pus însă pe citirea Scării Sfântului Ioan Sinaitul, pe care o considera ca fiind carte de căpătâi pentru cei ce au pornit pe calea monahală.³² Acest fapt este confirmat prin punctul IV din lucrarea Așezământul, lucrare ce funcționa ca un regulament mănăstiresc în perioada în care el a fost la conducerea mănăstirilor, prin care impunea citirea Scării raiului alături de alte opere ale Sfinților Părinți.³³ Însă, datorită faptului că majoritatea călugărilor nu cunoșteau greaca sau slavona, limbi în care se găseau scrise majoritatea lucrărilor ascetico-mistice, Paisie Velicikovski a tradus sau a dispus să fie tradusă Scara raiului și în limba română. Ca dovadă a rodului acestei inițiative, în biblioteca mănăstirii Neamț se găsesc mai multe manuscrise ce păstrează tradusă opera sinaitului sau părți ale acesteia. Manuscrisele sunt menționate într-o Condică pentru cărțile moldovenești întâi și pentru cele grecești, câte se află la viv(l)iothica sfintei mănăstiri Neamțului alcătuită între anii 1800-1825, păstrată cu numărul 110, f, 13v.³⁴ Acestea sunt: „1ms.: Ioan Scărariu, Izvod scris de Pafnutie Dascălul; 8 ms. Ioan Scărariu, 4 cuv(inte) pentru ascultare, de mai „multe condeae”; 1 ms. Ioan Scărariu, patru cuvinte pentru ascultare, 1 ms. „asemenea”; 1 ms. Ioan Scărariul, Cuvinte 4 de 56 foi.”³⁵ Chiar dacă nu toate manuscrise menționat în Condica de mai sus mai există, totuși unele dintre acestea s-au mai păstrat în biblioteca mănăstirii, cum ar fi manuscrisul cu nr. 41, tradus de un ucenic al lui Paisie, și care conține treapta XXIV, ce aparține sec. XVIII. Cu toate acestea obștea mănăstirii Neamț a folosit în timpul starețului Paisie și o variantă tradusă de Varlaam, pe care au copiat-o în mai multe exemplare. Dintre acestea se mai păstreză unul la Biblioteca Academiei Române sub numărul 1724.³⁶

Șirul traducerilor din slavonă se continuă cu opera arhimandritului Vartolomeu Măzăreanu de la mănstirea Putna, ce reușește să termine de tălmăcit Lestvița în anul 1766. Ca un mare cărturar, nu face altceva decât să actualizeze Scara raiului, părăsind limbajul arhaic în care fusese tradusă de înnaintași. Un exemplar din această traducere se găsește în mascrisul cu numărul 2959 din Biblioteca Academiei Române.³⁷

O altă tălmăcire a fost făcută tot în secolul XVIII. Deși a fost păstrată în Biblioteca Patriarhiei Române în manuscrisul cu numărul 5, din păcate nu se cunoaște autorul acesteia. Ceea ce se știe cu certitudine este faptul că provine de la mănăstirea Căldărușani și că păstrează cu strictețe structura variantei slavone. La această traducere s-a putut observa că a fost dedicată utilizării cultice pentru că la începutul fiecărei trepte se află inserat textul „Blagoslovește Părinte”.³⁸

Tot din secolul XVIII s-au mai păstrat două manuscrise a căror descendență a rămas însă necunoscută. Primul manuscris este atribuit ieromonahului Grigorie de la mănăstirea Cozia. A fost întocmit în 1765 și se păstrează în Biblioteca Acdemiei sub numărul 163.³⁹ Cel de al doilea manuscris a fost alcătuit în 1796, cuprinde treptele IV, XXV și XXVIII și este păstrat în aceeași bibiotecă sub numărul 3543. Ca un fapt inedit, autorul manuscrisului este o călugăriță pe nume Micdonia, manuscrisul fiind singurul care are ca autor o femeie.⁴⁰

Și mai târziu numărul manuscriselor a continuat să perpetueze mesajul Scării raiului. Cu toate că descendența acestora a rămas necunoscută totuși ele au rămas ca o mărturie a interesului deosebit acordat acestei opere. În ordine descrescătoare a vechimii lor, manuscrisele sunt următoarele:

• un manuscris ce se află la biblioteca mănăstirii Putna și datează din anul 1770,⁴¹
• ms. nr. 2569 din Biblioteca Academiei Române, din anul 1773 alcătuit de Rafail monahul de la mănăstirea Hurezi,⁴²
• ms. nr. 2315 din Biblioteca Academiei Române, din 1779 scris de Vasile Mihailovici din Țara Românească,⁴³
• ms. nr. 3318 din Biblioteca Academiei Române, din 1787 redactat de ieromonahul Dorotei din Țara Românească,⁴⁴
• ms. 154 din Biblioteca Patriarhiei Române, o traducere după un original rus imprimat în 1901 la Sihăstria Optina Cozelesc, în tiparnița Sfântului Serghie,⁴⁵
• ms. nr. 22 din Biblioteca Patriarhiei Române, un miscelaneu din prima jumătate a sec. al XIX-lea ce conține doar două trepte.⁴⁶

Ulterior, mitropolitul Gurie Grosu, reușește în 1930 să tipărească o prescurtare a Scării raiului.⁴⁷

Din sec XV au început să circule pe treritoriul țării numeroase versiuni ale acestei opere, în slavonă și greacă, iar din sec XVII și variante traduse ale acestora.⁴⁸

Cu toate acestea, în continuare, traducerile din limba slavă se împuținează tot mai mult. În parte datorită legăturilor tot mai intense cu Grecia și muntele Athos dar și din dorința de a se apropia cât mai mult de textul original care era scris în limba greacă.

Traduceri în limba română a Scării raiului după versiuni grecești.

Traduceri din greacă a Scării Raiului au apărul încă din a doua jumătate a secolului XVIII. În anul 1769 Constantin Cocorăscul traduce Scara Raiului. Acest exemplar se păstrează în Biblioteca Academiei Române sub numărul 3720.⁴⁹

O primă traducere a operei sinaitului, după o versiune neogreacă a lui Atanasie Cretanul, a fost făcută în anul 1775 de către un monah anonim. Aceasta a rămas sub formă de manuscris fiind prezentă în Biblioteca Academiei Române sub numărul 3024.⁵⁰

Altă traducere destul de fidelă a Scării raiului a fost făcută de ieromonahul Macarie de la Cernica, după varianta grecească a lui Maximos Margunios (1590). Însoțită de numeroase scolii, traducerea se încercă a fi una cu cât mai puține adăugiri din partea autorului, întreaga traducere fiind precedată de un număr mare de traduceri a scoliilor. Traducerea a fost finalizată în 1782.⁵¹ Cu toate că nu a reușit să vadă lumina tiparului, însuși Macarie reușește să facă câteva copii ale scrierii. Dintre acestea, Biblioteca Academiei Române deține două exemplare cu numărul 1913 și 1905.⁵² Mai târziu au mai fost și alți copiști ce au transcris opera lui Macarie. Un exemplar dintre acestea se găsește tot la Biblioteca Academiei Române sub numărul 1901⁵³ și un alt exemplar la Biblioteca Patriarhiei Române, având numărul 50.⁵⁴

O altă transpunere din greacă a Scării raiului o face Gheorghe Dascălul pentru egumenul Dosoftei de la mănăstirea Câmpulung. Aceasta a fost făcută în anul 1786 și se găsește în ms. nr. 2324⁵⁵ și 1391 la Bibliteca Academiei, cel din urmă fiind miscelaneu care conține doar părți ale Scării raiului.⁵⁶

Puțin mai târziu, o altă tălmăcire o face unul dintre marii traducători români ai vremii, și anume Samuil Micu Clain (1745-1806). Acest traducător a dat o mare atenție scrierilor patristice lăsând în urmă un număr de 27 de titluri de traduceri, unele dintre acestea fiind traduse de mai multe ori. Un interes deosebit a acordat însă Sfinților Părinți de limbă greacă și operelor filocalice.⁵⁷ Astfel ajunge ca în perioada în care se afla la Blaj, în anul 1803 să traducă 381 de foi „A celor întru sfinți a cuvioșilor Părinților noștri Pahomie, Efrem Sirul, Ioan de la Scară, Avva Isaia, Avva Amon, Teodor Studitul și Avva Maxim, învățături aschiticești.”⁵⁸ În acest manuscris miscelaneu se află tradusă doar o treaptă, nefiind exclus ca să mai existe și alte traduceri a altor trepte. Un lucru sigur este faptul că aproximativ în aceeași perioadă Samuil Micu Clain a tradus și Cuvântul către păstor, partea de la sfârșit a Scării raiului, din care se păstrează un manuscris cu numărul 96 în secția de manuscrise din Biblioteca din Blaj. În acest manuscris filele 160-169 cuprind lucrarea „A celui întru sfinți Părintelui nostru Ioan Klimac – adecă cel ce a scris Scara – Cuvântul către păstoriu”, o lucrare ce era considerată de către unii ca fiind pierdută.⁵⁹

Pentru că dintre versiunile tălmăcite după textul grec nici una nu văzuse încă lumina tiparului, acest lucru se simțea cerut mai ales că cerința pentru această lucrare era din ce în ce mai mare. Ca urmare, manuscrisele de până acum au creat baza pentru prima tipăritură a Scării raiului, tradusă după textul neogrec. Astfel, în 1814, Veniamin Costache în tiparnița mănăstirii Neamț aduce la lumină prima tipăritură a Scării raiului. Pentru tipărirea acestui volum, Veniamin Costache a dorit să creeze o ediție cât mai apropiată de original.⁶⁰ Acesta nu s-a mulțumit doar cu manuscrisele traduse până atunci ci a folosit și manuscrise grecești provenite de la Muntele Athos, precum și unele versiuni neogrecești cum este cea a lui Ieremia Sinaitul tipărită în 1774 la Veneția și o versiune greco-latină, posibil cea a lui Matthaeus Raderus.⁶¹ Ca urmare, varianta acestei traduceri oferite de către Veniamin Costache s-a detașat de celelalte prin calitatea și maniera deosebit de îngrijită în care a fost redactată. Pentru a se obține o concordanță cu originalul, versiunile precizate au fost permanant consultate. Datorită acestei exigențe extraordinare de a păstra cât mai exact înțelesul din textul original, respectându-se până și topica frazelor, s-a ajuns la o variantă cu un text destul de obscur și greoi. În compensarea acestui fapt, un merit aparte îl are datorită numărului mare de scolii culese mai ales din variantele grecești care contribuie la lămurirea locurilor cu înțeles obscur. Deși, după cum spuneam, textul variantei tipărite de Veniamin Costache este destul de greoi totuși s-a dovedit a crea un real interes pentru creștinii vremii, și a fost pentru aceștia o carte foarte apreciată reprezentând totdată și o copodoperă a vechii literaturi românești din veacul al XIX-lea. Ca exemplu al celor spuse este prezența în Biblioteca Academiei Române sub numărul 3536 a unui Sbornic în care un bun creștin în anul 1819, la doar cinci ani de la apriție, a copiat o parte a Scării raiului lui Veniamin Costache.⁶² Cu toate că traducerea apare de sub tipar sub numele lui Veniamin Costache există totuși o situație controversată în ceea ce privește autorul traducerii acestei ediții. Cercetătorii mai vechi, printre care se află și D. Furtună, afirmă că această traducere ar aparține de fapt ieromonaului Macarie de la Cernica, ucenic al starețului Paisie de la Neamț. Nici părintele Dumintru Stăniloae nu afirmă că Veniamin Costache ar fi fost cel care ar fi tradus această lucrare. La fel prezintă situația și I.P.S. Nicolae Corneanu care afirmă că această lucrare este doar o îmbunătățire a unei traduceri deja existente.⁶³ Deși se pare că în ceea ce privește autorul traducerii, controversele nu au luat sfârșit, există totuși o părere unanimă ce afirmă cu tăria importanța acestei traduceri atât pentru creștini cât și pentru limba română la înfrumusețarea căreia a adus o reală contribuție. Traducerea a fost reeditată în 2008 la editura Predania din București.

Pe lângă manuscrisele integrale ale Scării raiului, Biblioteca Academiei Române cuprinde și următoarele manuscrise care păstrează doar fragmente traduse din aceasta: nr. 1083, nr. 1391, nr. 1973, nr. 1991, nr. 2030, nr. 2115, nr. 2635, nr. 2952, nr. 3399, nr. 3539, nr. 3543, nr. 4745, nr. 5548, și nr. 5658.⁶⁴

Pentru că Scara raiului se bucura de un mare succes în rândul creștinilor, datorită învățăturilor sale valoroase, au fost și mai târziu încercări de a traduce, din limba elină, a acestei opere. Între traducători amintim pe poeta Zorica Lațcu, dar a cărei traducere nu a mai reușit să fie tipărită, precum și pe mitropolitul Tit Simedria care a realizat o traducere mai liberă a textului lui Raderus.⁶⁵ Fragmente din Scara raiului au mai fost traduse tot din grecește de către diaconul Ilie Frăcea, sau preotul Ioasaf Popa ce a tălmăcit Cuvântul către păstor.⁶⁶

În cele din urmă o mare contribuție la traducerea Scării raiului a avut-o preotul profesor Dumitru Stăniloae care a tradus integral această operă incluzând-o totodată în volumul IX al colecției „Filocalia”. Conform celor spuse de Dumitru Stăniloae, el a folosit în traducerea sa varianta paleogreacă, cea publicată în 1883 de către Sofronie Pustnicul și care apoi a fost reeditată în 1970 la Atena. Traducerea a fost însă făcută după ediția din 1970.⁶⁷ Nu în cele din urmă o mare contribuție la traducerea acestei opere a adus-o și I.P.S.S. dr. Nicolae Corneanu care a fost cel ce a reactualizat această traducere în 1994 și care a continuat și pe mai departe să se bucure de un real interes din partea credincioșilor.⁶⁸

Ca dovadă incontestabilă a locului special pe care îl ocupă Scara raiului în viața creștinului român stau ca mărturie atât traducerile acesteia cât și numeroasele copii. Cu siguranță că nu s-ar fi investit atât de mult timp și efort în copierea Scării raiului dacă nu s-ar fi simțit o sete avidă de a citi acest îndrumar spiritual de o aleasă însemnătate pentru mântuirea oamenilor.