Praznicul luminii și al bucuriei, Învierea Domnului, este temeiul pascal, înainte de toate al învierii noastre. Hristos Dumnezeu - Omul a înviat nu numai pentru El, ci și pentru noi. Toate imnurile învierii cuprind în ele trecerea de la robie la libertate, luminarea firii umane în viața Dumnezeiască. O asemenea viziune o proclamă Biserica prin graiul inspirat al Sfântului Ioan Damaschin: „Ziua învierii popoare să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-ți cântăm cântare de biruință”1. Bucuria aceasta este mare pentru noi oamenii deoarece Hristos, Cel care a luat firea umană din Fecioară pentru întreaga făptură, lasă mormântul gol, vestindu-ne că și mormintele noastre vor rămâne goale. Aceste morminte păstrează în ele trupuri chemate la înviere și viață veșnică. Mormântul Mântuitorului este „ purtător de viață, mai luminat decât orice cămară împărătească” și astfel devine „ izvor al Învierii”. De aceea suntem îndemnați printr-o altă cântare de la Înviere: „ Să ne curățim simțirile și să vedem, pe Hristos strălucind, cu neapropiată lumină a învierii. Și, cântându-i cântare de biruință, luminat să-L auzim zicând: Bucurați-vă !”2. O asemenea bucurie este cuprinsă în întreaga creație, în care ni se descoperă că întreaga făptură săvârșește o jertfă și un Paște nesfârșit. Revelația ne arată că totul, privind zidirea oricărei existențe, începe prin jertfă divină și se finalizează în lumina învierii. Astfel citim în Cartea Facerii: „Și a zis Dumnezeu: să fie lumină”, ( Facere 1,2 ) iar Cuvântul divin poartă în el lumină și viață. „Cuvântul era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9 ). Mergând mai departe pe această idee constatăm că : „ Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. Lumina a numit-o ziuă, iar întunericul noapte” (Facere 1,3). A separa, observă exegeții, înseamnă a situa în locuri distincte și a da un sens3. Aceasta este „ziua întâi”, cea de o vârstă cu lumina, „Sfânta Duminică cea cinstită cu învierea Domnului”4. „Această aleasă și sfântă zi, cea dintâi a săptămânii...”, ne spune cântarea a 7 a, a Canonului. La Sfânta Liturghie cântăm: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc...”5. Credincioșii aduc astfel mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra lor.
O altă cântare din Canonul Sfintelor Paști face referire la dorința „celor ținuți în legăturile iadului, ( care) spre lumină se grăbeau, Hristoase, cu picioare vesele, lăudând Paștile cele veșnice”6. Cântarea a 7 a, a aceluiași canon face referire la „ ziua dintâi”: „Cât de sfântă, cu adevărat, și întru totul prăznuită această noapte de mântuire și strălucită, mai înainte vestitoare fiind a zilei celei purtătoare de lumină, a Învierii, întru care Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit”7. Cântarea a 9 a de asemenea glăsuiește: „ Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime că mărirea Domnului peste tine a răsărit...”8. Prin iluminarea Ierusalimului, poporul își exprima nădejdea în venirea lui Mesia, care avea să-și reverse lumina asupra lui Israel. Pentru Iisus scena avea un înțeles mai profund, deoarece El s-a numit „ lumina lumii (Ioan, 8,12). El era izvorul luminii spirituale, care luminează în întunericul lumii, „ Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul și cele de desupt”, cum precizează stihirea a 3 a, a Canonului Sfintelor Paști. Despre lumină vorbește în mod strălucit frumoasa stihire a Sfintelor Paști : „Ziua Învierii ! și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm...”. A ne lumina cu prăznuirea înseamnă a face curat în sufletul nostru în special la această sărbătoare, iar după curățire urmează împăcarea cu fratele nostru, „ să zicem fraților celor ce ne urăsc pe noi...”. Așa cum avem nevoie de lumina fizică pentru a exista, tot așa avem nevoie și de lumina spirituală, iar Hristos este „ lumina cea pururea fiitoare”, cum ne arată Ipacoiul glas 4, din Duminica Învierii. Cu ajutorul luminii lui Hristos omul poate să vadă dincolo de cele văzute, așa cum lumina credinței sfinților au văzut și au înfăptuit cu jertfe cununa faptelor lor bine plăcute lui Dumnezeu. Sfinții au strălucit precum luna și stelele, dar cu ajutorul luminii reflectată de la soare. Ei ș-au luat lumina de la „Soarele Dreptății” care este Iisus Hristos. Adevărata cunoaștere este dată de acela „ în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei”, „ În El era viața și viața era lumina oamenilor” ( Col. 2,3). „ Cine mă iubește pe Mine” , a zis Iisus, „ nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”. Prin învierea Domnului „ toate s-au luminat” cum spune stihirea învierii de la Vecernia glas. 3 sau cum ne învață stihoavna glasului 3 : „Hristoase cel ce cu patima Ta, ai întunecat soarele și cu lumina învierii Tale ai luminat toate...”9. Una din cântările Bisericii exprimă acest adevăr prin cuvintele: „ Lumina Ta strălucește peste fețele sfinților tăi”. Ei au luptat cu păcatul, au suferit, având în suflet lumina și au biruit. Lumina lui Hristos a fost în stare a face ca pașii lor să se îndrepte spre slujirea credinței, a Sfintei Evanghelii.
Lumina a fost totdeauna un simbol al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Lumina a strălucit cu măreție în jurul Domnului pe Muntele Sinai, lumina se odihnea deasupra chivotului din sanctuar, lumina a umplut templul lui Solomon, lumina a strălucit la Betleem când îngerii au adus păstorilor solia mântuirii. „Lumina strălucea în întuneric, dar întunericul n-a biruit-o ( Ioan 1,5)10, auzim în pericopa evanghelică a Paștilor.
Cât de frumos ne prezintă ziua Învierii unul din stihurile Paștilor: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea”11. În această zi prăznuim biruința asupra morții, începutul unui nou veac, cum ne arată cântarea a 7 a : „ Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți, veșnice...”12. Astfel, dacă Adam prin păcătuire a transformat jertfa în moarte, Iisus Hristos transformă moartea în jertfă care duce la Înviere. Așadar, putem rosti și noi împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: „Unde-ți este moarte boldul ? unde-ți este iadule biruința ? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit...”13. Nevoia de unire a pătimirii noastre cu jertfa lui Iisus care a biruit moartea prin cruce : „ cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 1, 25), trebuie să se transforme în încredere, în credință puternică spre înviere. Moartea este închidere în deznădejde, jertfa este deschidere în lumina învierii inaugurată de Hristos Domnul. Moartea constituie „un accident în creație, un produs al rupturii și înstrăinării de Dumnezeu”14. Sfântul Apostol Pavel arată că: „ făptura a fost supusă deșertăciunii nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o cu nădejdea ... că se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtașă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” ( Rom. 8, 20-21). Moartea trece în înviere, este depășită în veci pentru Hristos și pentru noi, întrucât unindu-ne cu El, murim omului vechi al păcatului, unindu-ne cu Cel ce a murit pentru noi, rămânem în veci cu El. Cu moartea Sa, Hristos trece biruitor prin moarte, o „ calcă”, o depășește, nu rămâne în ea, căci iubirea Lui este mai mare decât moartea, care pentru om este o consecință a despărțirii omului de Dumnezeu prin păcatul neascultării. Acesta este sensul cântării Sfintelor Paști: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”15.
În viața liturgică a Bisericii noastre nu se desparte taina crucii lui Hristos de taina Învierii, ci vedem Crucea în lumina Învierii, iar Învierea ca o biruință a Crucii. De aceea numim crucea „ făcătoare de viață”, iar învierea izvor de bucurie pentru întreaga făptură. Hristos care este „ Lumina lumii”, este în același timp și bucuria vieții noastre creștine. Primele cuvinte adresate de către Mântuitorul femeilor mironosițe venite la mormânt au fost: „ Bucurați-vă” (Matei 28,9 ), și „ pace vouă” ( Luca 24, 36), cum arată condacul din duminica mironosițelor: „ Zicând purtătoarelor de miruri: Bucurați-vă...”16. Prin cuvintele bucurie și pace, Hristos ne descoperă fața veacurilor viitoare, adică viața cea veșnică numită de sfântul Apostol Pavel: „ pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14, 17 ). Învierea este pace pentru că s-a încheiat lupta cu păcatul, este bucurie, pentru că a fost biruită moartea. Bucuria învierii fiind o „ bucurie în Domnul” ( Filip. 4,4), și în Duhul ( Gal. 5, 22), o bucurie în nădejdea slavei (Rom. 5, 2), nu o mai răpește nimeni ( Ioan 16, 22). De aceea în viața creștină, sărbătoarea învierii lui Hristos nu este numai o comemorare a unui fapt istoric trecut, ea nu produce numai o bucurie de o zi, ci bucuria învierii lui Hristos penetrează toate zilele vieții, atunci când viața se înnoiește eliberându-se de păcat, care este despărțirea omului de Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel exprimă această idee zicând: „ Precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” ( Rom. 6, 4). Numai viața înnoită prin har poate cunoaște cu adevărat bucuria învierii, care anticipează într-o formă smerită bucuria veșnică a Împărăției Cerurilor. „ de s-a ostenit cineva cu postul, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă...” 17.
Faptul că viața trăită în adevărul credinței în Hristos este străbătută de bucurie îl subliniază Sfântul Evanghelist Ioan în cuvintele: „ Eu n-am mai mare bucurie decât să aud copiii mei că umblă în adevăr ( II Ioan 4). Cuvintele „Bucurați-vă” adresate femeilor mironosițe în dimineața învierii Sale, sunt adresate tainic tuturor celor ce Îl caută cu drag și îndrăzneală ca și femeile mironosițe. Această căutare și întâlnire a credincioșilor cu Dumnezeu prin Sfintele Taine, în zilele de sărbătoare, în toate faptele cele bune ale vieții creștine, face ca viața să fie străbătută de bucurie, cum ne arată o cântare din canonul învierii : „Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, întru care ne întărim”18. Băutura „cea nouă” nu este altceva decât Sfânta Împărtășanie care ne unește cu Hristos Domnul, spre iertarea păcatelor. Sugestivă în acest sens este și stihirea a treia din același canon: „ Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Rătignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuți împreună mă preamărește, Mântuitorule, întru Împărăția Ta”19. Îngroparea împreună cu Hristos, se referă la omorârea omului cel vechi al păcatului, nimicirea păcatelor în sufletul nostru și învierea la o viață nouă întru Domnul care ne aduce marea bucurie duhovnicească a împreunării cu Hristos.
Bucuria învierii străbate ca un fir roșu toate cântările din Ziua Sfintelor Paști: „ Saltă acum și te bucură Sioane, că mărirea Domnului peste tine a strălucit, iar tu curată Născătoare de Dumnezeu, veselește-te întru învierea celui născut al tău”20. Îndemnurile Bisericii sunt în această zi pline de bucurie: „ Ziua învierii, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrățișăm, căci prin cruce a venit bucurie la toată lumea”21. „Noi toți suntem făcuți pentru bucurie, noi toți năzuim spre bucurii, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, dar nu toți găsim calea spre ele”. Este drept că există în lumea aceasta și bucurii care amăgesc, care nu sunt curate și sunt aducătoare de moarte sufletească. De astfel de bucurii ne îndeamnă Biserica să fugim, să le înlăturăm, fiindcă sunt nevrednice de om, izvorăsc din păcate și duc la moarte veșnică. Prin venirea Mântuitorului în lume, prin Jertfa Lui de pe cruce și prin Învierea Sa, ne-a dat posibilitatea de a fi iarăși fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai împărăției cerurilor. Praznicul Învierii Domnului ne-a redat bucuria și optimismul pe care se întemeiază credința și nădejdea în Dumnezeu. Cu fețele luminate și pline de bucurie ne adresăm toți credincioșii salutul : „Hristos a Înviat”.
Pe de altă parte, parcă însăși firea înconjurătoare ne cheamă la bucurie. Primăvara este simbolul învierii, este biruința luminii asupra întunericului, a vieții asupra morții. Toate se trezesc la viață, se îmbracă în veșmânt nou, cerul și pământul se desfată de atâta frumusețe. De aceea Biserica noastră pe toate le îmbie să ia parte la luminatul praznic al Sfintelor Paști, zicând. „ Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure și să prăznuiască toată făptura cea văzută și cea nevăzută, că Hristos a înviat, bucuria cea veșnică”22. Orice rod din natură oferit de Dumnezeu în folosul nostru, naște în sufletul creștinului bucuria darului și îl determină să mulțumească Creatorului, cerându-i binecuvântarea Sa. De asemenea natura așteaptă de la noi să fie sfințită prin muncă și rugăciune, deoarece păcatul a fost cauza deșertăciunii sub care a fost supusă făptura ( Rom. 8, 12). Creștinul voiește ca tot ce are el să fie binecuvântat de Dumnezeu. În Molitfelnic se află rugăciuni care se citesc pentru binecuvântarea naturii, a roadelor pământului. Biserica binecuvintează și sfințește toată creația: ramurile verzi și florile, apa, pârga de struguri, alimentele de Sf. Paști. Bucuria care vine din darurile lui Dumnezeu către noi se exprimă prin rugăciuni și cântări de binecuvântare și mulțumire.
Toate acestea reprezintă pricini de bucurie, deoarece noi creștinii nu trebuie să fim oameni posomorâți, nemulțumitori, ci oameni cu inimă, senini, cu fața veselă, săritori la tot ce este bun și folositor. „Bucurați-vă și iarăși zic bucurați-vă”, ne grăiește Sfântul Apostol Pavel. La fel ne grăiesc și cărțile de slujbă. Penticostarul, de la Paști și până la Rusalii este plin de cântări în care găsim îndemnul: „ Bucurați-vă că Hristos a înviat”
În Sfânta Taină a Pocăinței, creștinul exprimă durerea și întristarea pentru păcat și cere bucuria iertării: „ auzului meu vei da bucurie și veselie, bucura-se-vor oasele mele cele smerite...”(Psalmul 50). În rugăciunea de după împărtășanie ne rugăm: „Și să-mi fie mie împărtășirea aceasta spre bucurie, spre sănătate și spre veselie...”. Bucuria în nevoințele vieții duhovnicești prin care păstrăm curăția inimii și sporim în dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele, o sugerează troparul: „ Mărire Ție Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor și bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o ființă și nedespărțită”23.
Cea mai mare bucurie însă o trăim la Sărbătoarea Sfintelor Paști, care constituie centrul cultului ortodox. Ea exprimă conștiința profetică și misionară a Bisericii care anunță bucuria cosmică ce rezultă din biruința definitivă a vieții asupra morții. „Să ne apropiem, purtătorilor de lumină, de Hristos, ne spune o cântare de la Paști, Cel ce a ieșit din mormânt ca un mire, și să prăznuim, împreună cu cele iubitoare de praznice, Paștile lui Dumnezeu cele mântuitoare”24. Această bucurie este vestită de credincioși în fiecare duminică, deoarece duminica este închinată învierii. Astfel o cântare de la vecernia glasului III, zice: „ Lumintu-s-au toate cu învierea Ta Doamne, și raiul iarăși s - a deschis și toată zidirea lăudându-te...”25.
La Acatistele adresate sfinților se întâlnesc în fiecare icos cuvintele : „Bucură-te”, salutul îngerului Gavriil adresat Fecioarei Maria ( Luca 1, 28). Biserica i se adresează și ei în acatiste și în rugăciuni prin cuvintele : „ Bucură-te cea prin care răsare bucuria”26.
Așadar, lumina Învierii lui Hristos strălucește cu putere în sfintele slujbe ale Bisericii din acest mare Praznic al Sfintelor Paști. Ea ne cheamă la bucurie și pace, la înfrățire, la urmarea lui Hristos în slujire jerfelnică a Bisericii, a semenilor. Pe de altă parte bucuria învierii lui Hristos ne umple sufletele de pace și liniște, de mângâiere și bunătate pentru că Mântuitorul a biruit moartea , cel mai mare dușman al omului și cea mai grea durere pentru om. Viața și-a schimbat sensul. În loc ca viața să fie sub semnul durerii, ea a fost pusă sub semnul bucuriei, sub semnul biruinței. Este adevărat că și după venirea lui Iisus Hristos în lume, asuprirea, nedreptatea, bolile, suferințele sufletești și alte asemenea răutăți, au apăsat greu asupra vieții celor mulți, chiar și astăzi există efecte ale acestor rele. Pentru noi creștinii însă există o nădejde, o lumină, care cheamă la încrederea în biruința binelui asupra răului și a dreptății asupra nedreptăților pământești. De aceea cântările din duminica Învierii ne învață că viața este fericire, bucurie, lumină, viața trebuie trăită cum vrea Hristos.
Cântările învierii ne mai învață că Iisus Hristos este Acela care se apleacă asupra noastră când suntem striviți de greutățile acestei vieți și ne face să ne fie crucea mai ușoară sau dacă nu ne-o putem duce ne-o duce El, determinându-ne să privim spre lumina Învierii. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă mereu: „Bucurați-vă pururi întru Domnul ( Filip. 4,4; Rom. 2,12).
În scrierile Noului Testament cuvântul „ bucurie”, este cel mai des folosit, la fel și în acatiste și multe cântări duhovnicești. Aceasta dovedește că viața creștină este o viață de bucurie, nu de teamă de frică și răutate. Bucuria noastră se statornicește pe bucuria divină, de la care vine toată lumina , încrederea și bunătatea.
La Praznicul Învierii, „lumina lui Hristos care luminează tuturor”, face să vedem în semenul nostru chipul lui Dumnezeu, să-l respectăm, să-l slujim, așa cum ne-au învățat sfinții care au urmat pilda Mântuitorului. Biserica noastră ne învață să fim purtătorii de lumină, mesajul credinței trebuie să-l folosim pentru urcușul nostru sufletesc, să ne îmbogățim simțirile și inima de căldura luminii lui Hristos. Să folosim izvoarele veșnice ale Sfintelor Evanghelii și ale Sfinților Părinți care ne călăuzesc pe drumul ascendent către Cer. Lumea este dornică de lumina lui Hristos și până când această lumină nu va străluci în sufletele oamenilor, omenirea încă se va zbate în fel de fel de căutări amăgitoare.
Conștient de însemnătatea Sfintei Biserici, ca tezaur de învățătură și de viață, adevăratul creștin poate mărturisi cu cugetul plin de bucurie, la sfârșitul Liturghiei, cântând : „ Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei sfintei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi”27.
Abstract
The holy celebration of Easter brings us the biggest joy in our hearts and at the same time it is the centre of the orthodox cult. It springs out of the decisive victory of life over death. This joy is announced by believers every Sunday, because Sunday is the day of the Resurrection; a song from the evening service sais: `everything has been enlightened with your Resurrection,Lord, and heaven has open again, all creation praising you.`
The Holy Resurrection, `the light of Christ that enlightens everyone` makes us see the face of God in the people next to us, makes us respect and serve them as we have been taught by the saints who have followed the personal example of Jesus Christ our Saviour.
The singings of the Resurrection teach us that He is the One that bends upon us when we are overwhelmed by the difficulties of life and He makes our burdons easier to carry, guiding our eyes toward the light of the Resurrection.
The light has always been a symbol of the presence of God among people. It has shone brightly in all the moments: in Solomon’s temple, at His Birth,etc.
In the Gospel at Easter we hear: `The light was shining in the dark but the darkness didn’t overcome it.` (John 1,5)
All the hymns of the Resurrection contain and spread the feeling of passing from slavery to freedom and the enlightement of the human nature through a life in and with God. The Church expresses this in one of its songs in such a wonderful way: ` The day of the Resurrection, let us be enlightened (...) for from death to life and from earth to heaven Christ the Lord has taken us, those singing Your victory.`