TheologosAnalele Universității de Vest din Timișoara · Seria Teologie

Numărul 15 / 2009

Omagiu părintelui profesor Sorin Cosma la împlinirea vârstei de 70 ani


A scrie despre un om nu înseamnă a-l muzealiza; a evoca înseamnă a surprinde complexitatea personalității omenești mai presus de încercuirile onomastice, înseamnă de fapt a surprinde fericita așezare pe care un om o poate dobândi în timp și în veșnicie deopotrivă.

Născut la 28 iulie 1939 în Hălmagiu, județul Arad, părintele profesor universitar dr. Sorin Cosma a urmat cursurile școlii generale în comuna natală, după care s-a înscris la „Liceului «Moise Nicoară»” din Arad (1953), pe care l-a absolvit în anul 1957. A urmat apoi „Institutul Teologic Universitar” din Sibiu (1957-1961), după care s-a înscris la cursurile de doctorat organizate de „Institutul Teologic din București”, specialitatea Morală creștină (1961-1964). Începând cu anul 1964 a intrat în învățământul teologic preuniversitar ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș, unde a predat Limbile clasice (greaca și latina), „Morala creștină”, „Omiletica” și „Catehetica”. Animat de dorința sporirii științei sale teologice s-a adâncit în munca de cercetare științifică, elaborând importante studii în domeniul specializării1, idealul nobil al teologului caransebeșan fiind încununat, după mulți ani de trudă autentică, cu titlul de „doctor” în teologie (1998).

În anul 2000, prin concurs, a devenit profesor universitar al „Facultății Litere, Istorie și Teologie” din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Deși scurt ca durată – în anul 2005 fiind constrâns să se retragă la pensie – activitatea la catedră a părintelui profesor a fost fructuoasă. Ca profesor universitar, a predat cursurile de „Teologie Morală”, „Spiritualitate creștină”, „Sofrologie” și „Bioetică creștină, cursuri transformate în lucrări de autor, bine apreciate atât în mediul eclesial, cât și cel cultural românesc.

Teologul Sorin Cosma insistă asupra binefacerilor pe care religia hristică le-a generat și le-a impus în conștiința umanității. „Spiritualitatea creștină – scrie profesorul – ne pune în față o terapie mai lentă, care vindecă progresiv păcatul, și tot progresiv duce la desăvârșirea vieții în Dumnezeu. Și această terapie începe și se temeluiește pe comuniunea cu Dumnezeu prin credință, iubire și har. Și împărtășindu- ne astfel de viața divină, ne detașăm și ne eliberăm de «stricăciunea poftelor din lumea aceasta» (II Petru, 1, 4), nu «mai umblăm după veacul lumii acesteia, după domnul stăpânirii văzduhului, a duhului ce lucrează acum în fiii neascultării» (Efeseni, 2, 2). Iar detașarea de ispita și păcatul lumii atrage după sine și eliberarea de propriile păcate, printr-o afirmare pozitivă, de înnoire a vieții, «ca să nu mai umblați cum umblă păgânii ceilalți în deșertăciunea minții lor... care în nesimțire fiind s-au dedat necumpătării spre săvârșirea cu lăcomie a toată necurăția... Dar voi să vă lepădați de viețuirea dinainte, de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelăciunii... și să vă înnoiți cu duhul minții voastre, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu întru dreptate și întru sfințenia adevărului» (Efeseni 4, 17-25). Din această înnoire a minții rezultă schimbarea de mentalitate și angajarea voinței pentru schimbarea de comportament (...) ...pentru a ajunge la vindecare, firea nu se poate ajuta singură. E nevoie de harul salvator, care asemenea unui antibiotic distruge microbul sau virusul cauzator al maladiei spiritului, care netratată îi aduce moartea, în același timp harul divin alungă din viața duhovnicească întunericul pe care păcatul l-a infuzat în suflet, și aduce lumina vieții lui Hristos, care însănătoșind natura umană, îi deschide perspectivele bunei funcționalități spre desăvârșirea vieții. Așa cum prin apariția luminii dispare întunericul, tot astfel terapia de înlăturare a bolii păcatului, se va compensa cu viața cea nouă de sfințenie, după spusele Apostolului: «Și izbăvindu-vă de păcat, v-ați făcut robi sfințeniei» (Romani 6, 18). Altfel spus, omul cel nou în Hristos «va umbla cuviincios, nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în invidie, ci îmbrăcându-vă în Domnul Iisus, și grija de trup să nu o prefaceți în pofte» (Romani 13, 13-14)”2.

În opinia sa, discursul creștin este sursa culturii și civilizației europene și universale. El este mediul din care au iradiat temele preferate ale axiologiei contemporane, o știință a valorilor care, din păcate, refuză să-și agrăiască trecutul nu mai puțin prețios.

Lucrările profesorului se impun prin ținută intelectuală și prin impresionante perspective ideatice. Construcția sistematică și sincronia cu temele preferate ale culturii și științei moderne relevă rigoarea academică a teologului, dar și larga sa deschidere umanistă: „Comportamentul etic creștin – scrie universitarul Sorin Cosma – nu poate fi predicat doar pe baza unor idealuri sau țeluri omenești. Condițiile și scopurile lui, ca și viața umană însăși, trebuiesc fundamentate în Dumnezeu, care singur hotărăște ce este bine sau corect, și care ne descoperă aceste hotărâri prin Scriptură, rugăciune și prin alte aspecte ale experienței eclesiale. (...) Bioetica creștină are în atenție buna chivernisire a vieții persoanei umane spre sfințenie. În această direcție ia atitudine față de degradarea instinctului de conservare a vieții prin excese, toxicomanie și adulter, recomandând mijloacele ascetice prin care harul divin conferă condiției umane posibilitatea afirmării vieții la cotele cele mai înalte ale sfințeniei, ca dăruire veșnică Dătătorului ei. În același timp, în calitatea sa de «stăpân» asupra lumii create, persoana umană sfințită prin harul divin nu va acționa ca un despot, ci în deplină frățietate, ca «împreună lucrători cu Dumnezeu», spre a o putea oferi Creatorului în același context al sfințeniei”3.

În studiile și cărțile elaborate, derulările se desfășoară mult înapoi, în timp și spațiu, generând întâlniri dintre cele mai plăcute și solemne. Unele texte ni-l prezintă în vizită la marile școli filosofice din Grecia, din India sau din China, iar altele în preajma importantelor catedre ale creștinismului patristic: „Nu mai puțin interes – subliniază în prefața uneia dintre cărțile părintelui Sorin Cosma conducătorul său de doctorat – prezintă rostirile de substanță privind virtutea cumpătării scoase de autor din gândirea marilor filosofi greci (Pithagoras, Socrate, Platon și Aristotel), dar și din lucrările celorlalți filosofi antici, care își au contribuția lor la tezaurul gândirii filosofice, folosite creator de marii Părinți ai Bisericii. (...) Punând-o în relație cu celelalte virtuți morale cardinale, cunoscute de antichitatea greacă, și mai ales în relație cu virtuțile teologice: credința, nădejdea și dragostea, autorul a surprins specificul și lucrarea virtuții cumpătării în viața omului și a creștinului în special, care știe și vrea să-și orânduiască viața personală și comunitar sobornicească potrivit îndrumarului moral sădit în însăși ființa sa de la creație și voinței explicite a lui Dumnezeu exprimată în Revelația dumnezeiască supranaturală, cuprinsă și transmisă prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție”4.

Avem de-a face, așadar, cu un itinerant avid de cunoaștere, atent la răsucirile gândului profund dar mai ales la întruchipările acestuia în fapte, devenind deosebit de critic atunci când virtuțile, deși admirate, au rămas prizonierele principiului pur. Tipul acesta de lectură l-a apropiat de filocalismul patristic, pe care nu numai că l-a cercetat cu obstinație ci și l-a asumat, făcând din el un fericit regim existențial.

Opera părintelui Cosma este una de răspândire a învățăturii ortodoxe în mediul cultural românesc, profesorul teolog fiind misionarul de prestigiu al credinței bisericești în mijlocul neamului său. Ea înregistrează mereu trecerea de la teluric la apolinic, de la pământesc și omenesc la ceresc și dumnezeiesc. Opera sa stă sub aureola misticii, a dicteului divin, a doctrinei miracolului: „De când se știe pe pământ – scrie dascălul nostru – , omul a căutat și caută fericirea. O caută în drumurile vieții, în puterea de dominare, în bogăție, în plăceri și patimi, în înțelepciune, în viața tihnită, în familie, în munca de creație, ca și în măruntele satisfacții ale vieții... (...) Divinul învățător, Fiul lui Dumnezeu întrupat, își începe activitatea Sa mântuitoare, proclamând sosirea împărăției lui Dumnezeu, iar la temelia împărăției Sale așează fericirea ca aspirație, năzuință și ideal al sufletului omenesc, oferind în același timp și căile pe care, urmându-le, te poți împărtăși de sfințenia și iubirea lui Dumnezeu... (...) Dar căile indicate în Fericiri nu sunt unicele moduri de a ne împărtăși de viața lui Dumnezeu. Ele sunt corelate cu altele, mai ales cu cele trei virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea. Toate aceste căi însă conduc și formează Calea care ne duce la Tatăl. Iar Calea este Hristos. Tot El este și Ușa prin care intrăm la Tatăl. Iar Cheia care deschide ușa este Duhul Sfânt, astfel că toate virtuțile ne conduc prin Hristos în Duhul Sfânt, în comuniunea neveștejitei uniri cu Dumnezeu”5.

Părintele profesor Cosma se remarcă prin caracterul său de autentic creștin, cu chip sincer, deschis, înălțător prin smerenie, cultivând o credință vie în mesajul Bisericii și în cultul ei. Munca de la catedră a conceput-o în sensul apostolatului științei. Pentru preacucernicia sa adevăratul profesor se cade a fi muncitor, conștiincios, drept și bun, dar bun nu pe placul criticilor, a „tinerilor nomazi”. Mereu și-a ajutat ucenicii să deprindă regulile metodologice în vederea realizării de lucrări bine articulate fie că a fost vorba de predici și cateheze (în perioada profesoratului preuniversitar), fie de lucrările de seminar studențești. Pentru a-i feri de complicitățile comodității, le împrumuta cărți din biblioteca personală în vederea documentării, fiind însă atent ca restituirea lor să se facă la termen și fără afectări ale textului. Expunerile sale de la cursuri și seminarii impresionau prin varietatea tematicilor selectate, prin nivelul lor intelectual superior, iar conștiinciozitatea, pasiunea didactică și exigența teologică se vădeau cu prilejul examenelor. Profesorul a fost admirat și iubit, dar temut.

Față de colegii universitari – preoți și mireni – și de studenți s-a apropiat mereu printr-un har al simplității autentice. Și-a îndrumat colegii de catedră și discipolii să persevereze în știința de carte, să încerce extensii culturale cât mai cuprinzătoare, să-și asumarea o atitudine și-un comportament prin care Hristos Domnul să fie redescoperit de oameni ca Mântuitor al lor. Și totul fără pretenții paternaliste și fără ostentație.

Și ar mai fi ceva de adăugat, nu mai puțin important decât cele deja arătate. Este vorba de faptul că strădaniile depuse în domeniul cercetării le-a încununat cu slujirea sacerdotală, preotul Sorin Cosma fiind nelipsit de la altarul bisericii în duminicile și sărbătorile calendarului ortodox, credincioșii caransebeșeni fiind impresionați de statura sufletului său și de modul plenar al trăirii preoției.

În ciuda unei activități continue și oneste, nu a fost scutit de experiențe traumatizante înainte și după 1989. Opozant ferm al anarhismului, nu a scăpat de stihialitatea lui debordantă. În ciuda umilințelor îndurate nu și-i identificat viața cu dramele absurde. Dimpotrivă, a continuat să creadă în principii, în forța virtuții, în puterea ei mântuitoare. A recucerit de fiecare dată statutul aproape pierdut, vorbind și scriind cu deplină convingere în puterea interioară a binelui și toate acestea datorită demnității și statorniciei în convingeri. „A-ți trăi viața cu măsură, cinste și demnitate – scrie cel omagiat – rămâne cel mai frumos răspuns pentru darul vieții oferit de Dumnezeu omului. Nu e ușor, desigur, să fii totdeauna stăpân pe tine însuți, «ținându-ți firea» și rămânând statornic, tu însuți, în vâltoarea necazurilor, suferințelor, nenorocirilor și învingerilor de tot felul. E o înaltă trăsătură de caracter să nu te lași copleșit și tulburat de vuietul sălbatec care de multe ori te amenință și te apasă...”6

Urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel de-a ne aduce aminte de „îndrumătorii” care au grăit cuvântul lui Dumnezeu7 datoria noastră e să omagiem o astfel de personalitate care, fără complexe, a exprimat valorile perene ale ortodoxie, înconjurându-o, acum, la ceas aniversar, cu întreaga noastră recunoștință. Întru mulți și fericiți ani Preaonorate Părinte Profesor Universitar Dr. Sorin Cosma!