Paleocreștinismul în Dacia Romană

Abstract

In conclusion, taking into consideration the Palaeo Christian artifacts we can state that chiristianism was brought in by the Roman soldiers and it developed first in towns and later in the countryside too. A second fundamental characteristic is its popular origin, as I. I. Russu demonstrates. The Christian artifacts are part of the archeological discoveries ever made as V. Parvan had already said. Most of the archelogical discoveries are objects used in the Christian creed: crosses, holywater fonts, amphora, Christian jewellery, such as rings, medallions, mirrors, tools used for creating liturgical matters and objects: wafers and cross moulds. To all these we have to add the basilicas found on the Romanian territory both inside and outside the Carpathian Mountains.

În sprijinul oricărui afirmații, trebuie să stea o mărturie, fie scrisă, fie nescrisă (arheologică). Pentru Dacia Traiană, odată cu retragerea romană, nu a mai existat administrație care să centralizeze datele, cele mai multe informații au ajuns la noi prin intermediul mărturiilor arheologice. Ele demonstrează vechimea creștinismului românesc instituționalizat și itinerant. Cele mai importante mărturii din acest domeniu sunt basilicele, tiparele pentru turnat cruci, împreună cu monumentele funerare romane încreștinate ulterior. În epoca provinciilor dacice se poate afirma cu certitudine că în prima sa fază paleocreștinismul a fost legat mai ales de populația orientală și în același timp de mediul urban¹. După retragere, inclusiv în veacul al IV-lea, majoritatea obiectelor creștine apar în orașe și sunt recipientele necasere cultului. Secolele V-VI sunt cele al opaițelor, pandantivelor și teracotelor, dar datări de obiecte creștine avem și din secolele II-III. Obiectele paleocreștine sunt de două categorii: locală și de import, de proveniență orientală. Înmulțirea pieselor după anul 271 indică creșterea numerică a credincioșilor Bisericii, răspândirea lor pe o arie mai largă și, în special, necesitatea de obiecte de cult. Creștinarea obiectelor păgâne poate fi explicată prin necesitățile cultului printr-o dorință de purificare, dar și o atestare a apartenenței creștine a proprietarului, sau chiar un simplu act de credință².

În simbolistică apar Bunul Păstor, profetul Iona, Copacul Vieții –ce simbolizează veșnicia credinței– peștele, porumbelul, păunul –simbol al reînvierii trupului și al curăției, cocoșul– simbol al învierii creștine, crucea sub diferitele ei forme: decussata, comissa, imisa, quadrata, grammata și ansata. Dezvoltarea crucii în cadrul creștinismului este atestată de Tertulian, care afirma faptul următor: „creștinii își făceau semnul crucii în toate împrejurările din viață, dar și Hristos însuși alesese în timpul vieții crucea ca simbol, ca semn de legătură, de aderare, simbolul pe care trebuiau să-l poarte zilnic, ea nu a fost de loc privită ca instrument de supliciu, ci ca trofeul victoriei lui Hristos”³, chrismonul, monogramul, pâinile punerii înainte, animalele fantastice. Aceste piese, după părerea lui Mircea Rusu, erau în posesia daco-romanilor și grecilor de pe litoralul Mării Negre și numai în mod excepțional la barbari. Primii purtători ai obiectelor creștine au fost negustorii orientali, soldații și coloniștii. Creștinismul din secolele II-IV, urban, a devenit, din secolul al VI-lea rural, după părerea lui I. I. Russu a avut un caracter net și exclusiv popular, țărănesc.

Materialul arheologic creștin, se înscrie în totalitatea descoperirilor de la vecinii daco-romanilor, în zonele geografice unde creștinismul pătrunsese mai devreme. Astfel, la Salonae, ce depindea de Italia, s-au descoperit mai multe morminte creștine, la Sirmium (Mitrovița) avem mai multe inscripții creștine pe sarcofage, unul datând din anul 438, și care începe cu invocarea: „In nomine Domni Iesso Cristi”. Între Salonae și Narona s-au descoperit resturile unei fântâni de piatră, împodobită cu cruci, un sarcofag datând din anul 462 care avea scene din Scriptură: Avraam, Isac, Moise, Daniel, Suzana, Petru și Ioan. În Dalmația s-au găsit resturi de vechi capele, biserici ori morminte creștine: Borasi, Dabravina, Zenica, Bistue, Gorniji, Turbe, Jajce, Stolac⁴. Toate resturile din Bosnia, Istria și Dalmația în mare parte sunt mai târzii decât anul 325, unele mai târzii decât secolul al IV-lea⁵. Tot în Dalmația au fost descopeite și obiecte gnostice. Simbolistica lor reprezenta zeitatea supremă antropomorfizată: un cap de cocoș, simbolul Soarelui, corp de om, doi șerpi în loc de picioare, un scut și un bici în mâini⁶. Între Dalmația și Dacia au existat strânse legături, fapt ce a permis introducerea creștinismului și gnosticismului la străromâni încă înainte de retragerea aureliană.

Repertoriul descoperirilor creștine din Dacia, cuprinde vase de cult, diverse metale ștampilate pentru prescuri, lingurițe euharistice, opaițe acestea fiind destinate de la început cultului divin erau considerate sacre neavând o altă întrebuințare⁷, obiecte de podoabă precum inele, fibule, pandantive, aplici și paftale.

Cea mai veche descoperire paleocreștină este cea din castrul de la Ramidava (Drajna de Sus), unde a fost găsită o farfurie incizată cu patru cruci, aici fiind scoase la lumină și un potir și o fibulă cu două șiruri de cruci. La paleocreștini, cele patru cruci reprezentau punctele cardinale. Prezența unei comunități creștine la Drajna de Sus între anii 105-118, când a funcționat castrul roman de aici, poate fi ușor explicată deoarece unitatea militară care a funcționat în castru, Cohors I Commagenorum, la acea dată a fost transferată aici din Siria, unde existau importante comunități creștine⁸. Cohorta a fost tranferată în anul 118 la Arcidava unde va propaga creștinismul, probabil⁹.

Vom prezenta selectiv principalele piese, pe provincii¹⁰ istorice:

În Transilvania, în categoria candelabrelor avem tăblița votivă din bronz turnat, denumită Donariumul de la Biertan (jud. Sibiu); ea reprezintă partea superioară a unui candelabru de dimensiuni: lungime 18, 7, lățime 32, 5 cm., lățimea cadru 24, 8 cm., grosimea 0,4 cm.. Pe corpul anselor sunt trei orificii. Inscripția, în limba latină „ego Zevo/ vis vot/ un posui”, tăblița era fixată pe un suport prin cuie bătute în orificiile anselor, în partea de sus și cea de jos fiind legate alte piese prin lanțuri. În partea de jos era discul cu monograma lui Hristos¹¹. Tot din această piesă făcea parte un disc traforat din bronz, de formă rotundă. Forma chrismonului este de tip constantinian, făcea parte din aceeași piesă cu tăblița, mai avea șase lanțuri pentru atârnare. Piesa datează din secolul al IV-lea. Nicolae Gudea opina că acest Zenovius ar putea fi episcop sau preot. Tot din acest sit arheologic au fost scoase la lumină două căni și un lighenaș din bronz, care servea la spălarea rituală a mâinilor în cadrul cultului creștin. La Porolissum (com. Moigrad, jud. Sălaj) a fost descoperită o strachină de tip provincial roman din lut fin cenușiu, având diametrul la buză de 4 cm., și înălțimea de 0,7 cm.. Are incizat, înainte de ardere, chrismonul și o pasăre – schematic cu corpul în formă de pentagon, pasărea reprezintă simbolul Duhului Sfânt¹². Tot aici s-a descoperit un opaiț din bronz în formă de porumbel, lung de 8, 5 cm., lat de 5, 5 cm., și înalt de 5 cm.. Pasărea este reprezentată într-un zbor planat, corpul este întins înainte, aripile desfăcute, capul întins înainte, picioarele întinse înapoi sunt lipite, dând impresia că alcătuiesc un postament cilindric, coada pare dreptunghiulară, la mijlocul ei se află orificiul de alimentare. Orificiul de ardere se află pe corpul păsării. Probabil este vorba despre un opaiț suspendat, de origine coptică¹³. La Ulpia Traina a fost descoperită o strachină inelară cu diametrul exterior de 9 cm., și înălțimea de 1 cm., având incizat un chrismon, datând din secolul al IV-lea.

Pentru ștampilarea pâinii s-a folosit prescurnicerul, unul din veacul al IV-lea, descoperit la Palatca (jud. Cluj), lucrat cu mâna din lut nisipos. În interiorul cercului apare inscripționată o cruce. În apropierea orașului Dej sau Gherla a fost descoperit un opaiț din bronz, având lungimea de 7, 75 cm., înățimea 7, 9 cm., cadrul de 3, 2 cm.. În interior apare gravat un chrismon și un porumbel de tip italic. Astfel de opaițe mai apar la Apullum, Feldioara (jud. Brașov), Sarmizecetusa și Iliușa (jud. Bistrița-Năsăud). Printre obiectele de podoabă amintim piatra de inel din japsis roșu de la Micia (Vețel, jud. Hunedoara), având lungimea se 1, 2 cm., și grosimea 0, 3 cm.. Are o reprezentare fantastică, corp de cocoș, cap de filosof, reprezentând un bărbat tânăr¹⁴. O altă piatră de inel este cea de la Potaissa, ea este întreagă de onix, formă ovală pe ambele părți convexe, având dimensiunile: lungime 1, 3 cm., lățime 1, 1 cm., grosime 0, 4 cm.. pe o față este incizat Pomul Vieții, pe o creangă stă o pasăre, sub ea stă Bunul Păstor îmbrăcat în tunică, pe umeri are un miel, la picioare un alt miel. În cealată jumătate se află un personaj care cade dintr-o corabie în apă, lângă care se află un monstru marin. Inscripția este în limba greacă: „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mântuitor”. Piesa este de factură occidentală și datează din secolul al III-lea. O altă piesă care a fost găsită într-un loc necunoscut, datează din secolul al III-lea. Ea reprezintă o piatră de inel de formă ovală, având dimensiunile lungime 1 cm., lățime 0, 8 cm.. Apare un copac, sub el se află Bunul Păstor îmbrăcat în tunică, pe spate duce un miel, iar în mâna dreaptă un pește. K. Horedt o identifică cu pisa aflată la Magyar Nemetzi Museum.

Tipare de turnat cruci au fost descoperite la Sânmiclăuș (jud. Alba), având dimensiunile 5, 5 x 5, 3 x 1cm.. El este lucrat din lut fin, ars, prezentând, pe ambele fețe, urme de smalț galben-vierzui¹⁵. Este un tipar biencefal, o parte este rezervată crucilor, cealaltă cerceilor și cataramelor. Cruciulițele sunt cu brațe egale și ușor lățite la capete, centrul crucii prezintă o adâncitură conică, unde se fixa o piatră prețioasă¹⁶. Acest tipar datează din secolele IV-V.

Cea mai reprezentativă piesă gnostică este cea de la Porolissum, o gemă de japsis negru, cu lungimea de 17 cm., lățimea de 14, 5 cm., și grosimea de 4 cm.. Pe față este gravată o figură fantastică cu cap de cocoș – simbolul rațiunii– având corp și brațe de om și doi șerpi în loc de picioare, simbolizând unul cuvântul (logosul), iar celălalt inteligența (nousul). Figura ține în mâna dreaptă un bici, simbolul puterii, iar în stânga un scut, simbolul înțelepciunii. Trei stele de o parte și de alta a figurii vor să arate natura divină a figurii reprezentată¹⁷.

În concluzie, obiectele paleocreștine din Transilvania sunt relativ puține și răzlețe, numai mici produse de import, aduse din provinciile sudice mărginașe cu fosta Dcia Traiană, ori semne și simboluri cu caracter creștin adăugate pe vechi monumente sculpturale păgâne, creștinismul autohtonilor – după opinia lui I. I. Russu– daco romani în Dacia carpatică avea în perioada sa arhaică din secolul al IV-lea până în faza organizării bisericești greco-slavone, un caracter net și exclusiv popular, țărănesc.

Locașurile de cult erau basilicele, una a fost descoperită la Porolissum în vechiul templu închinat lui Bel, având dimensiunile de 22, 6 x 13, 5 m., de orientare nord-vest. Spațiul interior este împărțit în trei nave prin două colonade. Intrarea era amplasată pe latura de est, spre est s-a adăugat o clădire dreptunghiulară, modificare care se produce în secolul al III-lea, în epoca postaureliană. S-a împărțit încăperea în două încăperi inegale printr-un zid transversal, edificiul cu absida spre vest ar fi reprezentat o basilică creștină probabil în timpul lui Teodosie I (378-395)¹⁸. În amfiteatrul din Porolissum a fost descoperită o posibilă basilică, a cărei încăpere a fost transformată în sanctuar, a fost construită o absidă orientată spre răsărit. În fața absidei s-a găsit un mic altar votiv din gresie, spațiul interior este pavat cu cărămizi, iar acoperișul cu țigle. Elementele componente ale edificiului – absidă, naos și pronaos– sugerează o construcție romană târzie, care ar putea fi un lăcaș creștin de cult¹⁹.

În Moldova, răspândirea noii credințe s-a realizat relativ ușor și fără greutățile pe care le-au întâmpinat primii creștini la Roma²⁰. Două au fost motivele acestui lucru, anume faptul că noua credință se adresa îndeosebi săracilor, propovăduind cumpătarea, cinstea, munca dreaptă, trăsături de caracter specifice strămoșilor poporului nostru²¹ și, în al doilea rând, noua credință putea reprezenta un element de rezistență față de Imperiu: adoptarea religii creștine de către populația autohtonă daco-romană, a fost consecința directă a legăturilor multiple și continue cu civilizația romană târzie și cu cea bizantină, într-o perioadă îndelungată și complexă, creștinismul s-a extins considerabil și în alte teritorii din afara granițelor Imperiului, difuzându-se aici fie prin misionari sau elemente creștine din armatele romane, fie acceptat în masă, în condiții istorice deosebite de unele formațiuni politice ale unor populații în migrare sau chiar sedentare²². Odată cu invazia hunilor, popoarele germanice din nordul Moldovei se retrag în sudul Dunării, rămânând doar ostrogoții. Sudul Moldovei a reprezentat un punct de sprijin pentru Imperiu. Aici exista castrul de la Bărboși (jud Galați). În zona romanizată de aici, avem mai multe materiale creștine: o cruce din sidef de mici dimensiuni, ea a fost aplicată pe un material perisabil (lemn, pânză, piele) sau purtată într-un săculeț, pentru că nu are nici un orficiu de prindere²³; crucea datează din veacul al III-lea. O altă cruce-pandantiv din sidef din același secol, de 2 cm., o cruce latină executată prin traforaj din timpul lui Sever Alexandru²⁴. Cruciulița menționată, în formă de plăcuță cvasi dreptunghiulară, înaltă de 2 cm., cu orificiu pentru agățat, în centru semnul crucii. Cruciulița este socotită printre cele mai timpurii exemplare din această zonă a Europei²⁵. Din aceași încăpere unde a fost descoperită cruciulița a fost găsit și un opaiț cu porumbel și creangă de măslin.

În acest castru, mai au fost descoperite și alte materiale creștine: o oală de mari dimensiuni, cu o incizie MPT, care poate fi creștină, corelat cu Maica lui Dumnezeu naște pe Hristos²⁶, și o amforă de dimensiuni mijlocii datând din secolele III-IV, înaltă de 0,65 m. Ea este din pastă gălbui roșiatică, fundul lipsă, aparținând castrului roman de la Tighina, este inscripționată cu monograma χ-ρ, amfora este atribuită veacului al III-lea²⁷. Alte mărturii creștine sunt: cruciulița de la Cândești (jud. Vrancea), datând din secolele I-II, apoi avem vase de lut incizate cu semnul crucii, la Tăcuta (jud Vaslui), Dumbrăveni (jud. Botoșani). În stațiunea paleolitică de la Mitoc (jud. Botoșani) s-au descoperit mai multe piese cu adânci semnificații în ceea ce privește trecerea grupelor umane de la magia vânătorească la viața religioasă. Din cele zece morminte descoperite, două sunt mai importante, ele conțin două schelete care aparțineau unor femei și aveau printre obiectele de podoabă cruciulițe din sidef depuse atât în zona pectorală cât și frontală. Acestea era perforate oblic și aveau brațele egale, în formă de cruce grecească, o singură cruciuliță era prelucrată mai neglijent reprezentând, probabil, o imitație locală după modelele din sidef, perforarea oblică a cruciulițelor de la Mitoc ar aminti de crucea Sfântului Andrei²⁸. Mormintele aparțin sarmaților și datează din veacurile II-III.

În necropola de la Mihălășeni (jud. Botoșani) avem un medalion de factură paleocreștină, datând din secolul al IV-lea. Piesa îl reprezintă pe Daniel în groapa leilor. Aici mormintele sunt orientate pe direcția nord-est, deci pot fi considerate creștine. La Șipot (jud. Suceava), avem un vas cu cruce incizată înainte de ardere. Același tip de vas mai apare la Botoșana, Bacău, Horga, Dodești și Murgeni (jud. Vaslui). La Botoșani s-au păstrat două mici vase pentru întrebuințări sacre: unul pe lângă mai multe incizii creștine, are și cuvântul pios, în limba greacă este prima descoperire de acest gen lucrată de un meșter local. Al doilea vas are incizate patru cruciulițe²⁹. La Horga-Epureni (jud. Vaslui) avem un alt vas incizat cu cruciulițe și un alt simbol creștin – peștele.

Creștinii au avut și biserici, care au funcționat, la început în casele unor localnici creștinați (Vasile Chirică), pentru ca mai apoi este de presupus că autohtonii creștini să fi folosit întotdeauna biserici de lemn, ale cărtor urme s-au putut păstra mai greu³⁰.

Alte obiecte sunt cele de factură bizantină, precum engolpioanele descoperite la Lunca (jud. Botoșani), Dănești (jud. Vaslui), Belcești și Focuri (jud. Iași), Adjudul Vechi (jud. Vrancea); plăcuțele de os de la Costești-Târgu Frumos (jud. Iași), având gravate imagini cu sfinți³¹. Tiparul de cruci descoperit la Botoșana, confecționat din marmoră locală are crucea cu brațele egale și lățite la capăt, aparținând tipului crux byzantina, caracteristică secolului al VI-lea³². Un alt tipar din același secol, descoperit la Davideni, este de formă dreptunghiulară, confecționat din gresie.

În concluzie populația locală, daco-romanică, care a rămas, la fel ca pretutindeni pe teritoriul României, să locuiască mai departe pământul Moldovei, a adoptat fără îndoială creștinismul în forma lui clasică, latină și ortodoxă, pentru că această populație era în primul rând romanică și în al doilea rând pentru că legăturile ei materiale, economice și sociale cu Imperiul romano-bizantin, bogate și străvechi, trebuiau să fie întregite de acela de ordin spiritual³³.

Oltenia a stat sub stăpânirea romană și bizantină mai mult timp, Imperiul având controlul asupra regiunii până la invazia slavilor, în 602. după această dată se mai păstrează câteva capete de pod în nordul Dunării. Religia creștină a fost adoptată mai întâi de populația daco- și greco-romană de la orașe și sate, devenind o caracteristică a sa în raport cu popoarele barbare necreștine, acolo unde întâlnim urme creștine, acestea trebuie atribuite, în primul rând populației autohtone stabile³⁴. Înainte de cucerirea romană, stăpânii teritoriului erau dacii, era întrețineau legături economice cu sudul Dunării, dar și cu cetățile de pe litoralul Mării Negre. În timpul lui Burebista, geții ajută triburile traco-iliro-gete din sudul Dunării împotriva Romei. Romanii întreprind expediții de pedepsire în anii 11-12 d. Hr., în Oltenia. Valea Oltului va fi, mai târziu, folosită pentru cucerirea Daciei. Oltenia și Muntenia sunt ocupate. Din anul 102, întreaga Oltenie, Muntenia și sudul Moldovei au fost încorporate Imperiului, administrativ, Oltenia este alipită Moesiei, iar vestul regiunii, Daciei. Împotriva atacurilor barbare Hadrian ridică limesul alutan, Septimiu Sever fortifică Oltul și Carpații, se pare că el este și părintele limesului transalutan, în dreapta Oltului³⁵”. Caracala fortifică granița nordică a provinciei, iar Filip Arabul – Sucidava, Romula și Drobeta. În ceea ce privește religia, aici sunt prezente zeități romane, autohtone și orientale, ele sunt, pentru antici, prezente în toate manifestările credincioșilor și ale statului. Adorarea unei divinități se lega de un eveniment, de un grup etnic, dar mai ales de un fenomen social-economic³⁶. Începând cu Constantin cel Mare sunt recucerite părți din regiune, pierdute în timpurile migratorilor. Astfel, romanitatea răsăriteană se întindea și în nordul Dunării, până la valul fortificat Brazda lui Novac³⁷, așa încât, în cursul secolelor IV-VI, întreg spațiul carpato-dunărean deveni o arie romanică întinsă, cu o numeroasă populație de limbă latină și o cultură materială și spirituală de certă factură romanică³⁸.

Cele mai multe mărturii creștine le avem de la Sucidava (Corabia, jud. Olt), centrul economico-administrativ și cultural al Daciei Malvensis. Un fragment dintr-o lespede de calcar păstrează o parte din brațul superior al unei cruci, câmpul din jurul crucii fiind vopsit având o inscripție în limba greacă – Hristos. Are dimensiunile 0,210 x 0,130 x 0,080 m., și datează din secolul al IV-lea. Un alt obiect este oglinda din sticlă cu rama de plumb, datând din sec. IV-VI; ea este decorată, pe față, cu o coardă de viță de vie încărcată cu struguri, pe cealaltă apărând un vrej care are frunze în formă de ghindă, un păun care ciugulește boabele. Pe capul oglinzii, un vas din care crește o plantă, iar de o parte și de alta – doi porumbei. Între amfore, amintim un ciob cu inscripția Maica Domnului, realizată în limba greacă; pe gât are incizată o cruce; fragment de amforă cu cruce, inscripționată cu literele apocaliptice; partea superioară a unei amfore din secolele IV-VI și inscripția „a lui Dumnezeu sau a Fiului lui Dumnezeu... Maria naște pe Hristos”. Vasul „este al lui [...] sau donat de preotul Luconochos, fiul lui Lycatios³⁹”; fragment de amforă cu inscripția „Maria naște pe Hristos”, iar în stânga inscripției o cruce; fragment de amforă cu cruce și inscripția „Maria naște pe Hristos. Harul lui Dumnezeu. Mântuitorul?”; fragment de amforă cuprinzând monograma lui Hristos și inscripția „lumina lui Hristos”. În afara acestora, apar și alte resturi de amfore, fie cu simbolul crucii, fie cu inscripții de tipul „Maria naște pe Hristos” și „Iisus, Dumnezeule!”. O gemă de japsis pe care sunt reprezentați doi păuni de o parte și cealaltă două cruci⁴⁰.

Un alt centru cu obiecte paleocreștine este cel de la Slăveni (com. Gostavățu, jud. Olt), în acest loc au fost descopeite mai multe mărturii: o așchie dintr-o placă de calcar, în centru fiind o crux monogramatica, de dimensiunile 0, 075 x 0, 070 x 0, 020 m., datând din secolele IV-VI; de la Romula Malva (Reșca, jud. Olt) provine un colț de cărămidă, incizat cu o cruce. În săpăturile arheologice de la Drobeta s-au dezgropat cele 84 de încăperi din piatră, de formă pătrată, așezate simetric, în formă de cruce⁴¹.

Lăcașurile de cult: basilica de la Slăveni (jud. Olt), aparține cultului creștin și datează din veacul al IV-lea. Ea a fost ridicată peste ruinele romane, având o lungime de 16 m., și o lățime de 7 m., cu o absidă folosită drept altar, lungimea astfel depășind 21 m., având orientare nord vest – sud est⁴². Basilica era construită rudimentar, din fragmente de piatră, cărămidă și țiglă, legate cu lut, pereții clădirii erau din bârne de lemn. Înăuntru era înmormântat un bărbat avem deci o înhumare specială dintr-o epocă târzie, de care a putut beneficia un martir sau un slujbaș de seamă al bisericii⁴³. Absida fusese pavată cu cărămizi pătrate, prinse cu mortar. Basilica era de tip sală, împărțită în trei nave prin două rânduri de coloane. Sala mare era pavată cu cărămizi. Biserica a fost refăcută de împăratul Constațiu al II-lea, funcționând până la invazia hunică și reprezentând cea mai veche basilică nord-dunăreană. O altă basilică apare la Drobeta, este orientată est-vest. M. Davidescu o consideră o basilică paleocreștină, edificiul este o cu o singură navă centrală, pe partea de nord și sud câte o absidă. Edificiul ar fi avut dimensiunile: 6, 40 x 6, 00 m., și datează din secolele IV-VI⁴⁴. Ultima este cea de la Sucidava, cu dimensiunile 20, 90 x 10, 20 m.. Basilica avea o navă și spre răsărit o absidă, nava era pavată cu cărămidă. În mijlocul naosului se află un postament de mortar, probabil restul unui amvon⁴⁵, la sud era un diaconicon, iar înăuntru și în afara basilicii s-au descoperit câteva morminte de posibili martiri sau clerici.

Tipare de confecționat cruci au fost descoperite la: Sucidava, descoperit de Dumitru Tudor, tiparul datează din veacurile IV-VI și este confecționat din piatră. Al doilea tipar este cel de la Olteni (jud. Teleorman), confecționat din gresie, de dimensiuni 4, 8 x 4, 5 x 3, 1 cm., de formă patrulateră biencefal, o parte pentru cercei, cealaltă pentru cruciulițe. La Izvorul Dulce (jud. Buzău), confecționat din calcar, cu dimensiunile 5, 2 x 4, 5 x 1, 8 cm., are formă patrulateră, este biencefal și a fost folosit pentru turnarea unor podoabe și cruciulițe. Cruciulițele de tip latin cu brațele inegale (crux immisa), cele laterale mai scurte, datând din secolele IV-V⁴⁶. Ultimul tipar a fost descoperit la Străulești (București) de tip monofacial, datând din veacul al VI-lea, de formă patrulateră, lucrat din lut ars, având dimensiunile 4, 8 x 2, 7 x 1, 5 cm., era folosit pentru turnarea cruciulițelor cu brațe egale scurte și ușor lățite, în centru prezintă obișnuita adâncitură de formă conică pentru fixarea pietrei prețioase⁴⁷.

În concluzie din inventarierea piselor arheologice paleocreștine putem afirma următoarele: creștinismul a fost adus prin soldații romani, meșteșugari și orientali, el s-a dezvoltat atât la orașe în prima fază, cât și la sate, a doua trăsătură esențială a noii credințe este de factură populară, țărănească, așa cum afirma I. I .Russu. Mărturiile arheologice creștine se înscriu în totalitatea descoperirilor arheologice așa cum demonstra odinioară Vasile Pârvan. Majoritatea materialelor arheologice descoperirte sunt obiecte necesare desfășurării cultului creștin: cruciulițe, vase pentru aghiasmă, lingurițe și potire euharistice, amfore; obiecte de podoabă încreștinate: inele, medalioane, oglinzi, obiecte care care făureau materii și obiecte liturgice: prescurnicere și tipare de turnat cruci. La acestea se adaugă cele câteva basilici descoperite pe teritoriul atât intra-, cât și extra- carpatic.