Fenomenul sinuciderii, în secolul al-XXI-lea naște controverse, mai ales pentru că el s-a transformat într-un act eroic, sau într-o manifestare de autoexcludere socială, factorii fiind diverși. Îngrijorător faptul că, deși sociologii au încercat să dezvăluie implicațiile acestui act descris ca fiind eminamente antisocial, nu s-a ajuns la nici un rezultat în ceea ce privește aplicabilitatea enunțurilor formulate; chiar studiile de caz s-au dovedit a fi neconcludente.
Părintele psihanalizei, Sigmund Freud, consideră că „există un instinct al vieții și un înstinct al morții”,1 cel de-al doilea instinct fiind orientat spre agresivitate, fie ea de natură autodistructivă ori heterodistructivă. Karl Lorenz continuă ideea freudiană considerând agresivitatea de orice natură ca fiind un act instinctual care este alimentat de energii interioare permanente. Totuși aceste două teorii nu s-au menținut, cercetările de atunci și până înzilele noastre decurgând în direcția Behavorismului, în sensul că agresivitatea de orice gen este rodul unor acțiuni externe individului și nu al unor instincte innăscute.
Emille Durkheim definește sinuciderea ca fiind „orice caz de moarte care rezultă direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ săvârșit de către victima însăși, care știe că trebuie să-și producă acest rezultat”.2 Tot el observă că, la vremea în care a alcătuit studiul său asupra acestui obiectiv (1897), rata sinuciderilor de la an la an era aceeași și chiar și mijloacele respectau cam același tipar. Faptul că rata sinuciderilor reprezenta o constantă l-a determinat pe sociolog să refuze categoric ipoteza cauzei psihologice sau psihopatologice ca determinantă a suicidului.
Încercând să dezlege misterul ratei sinuciderilor care se diferenția de la o țară la alta, Durkheim lega acest fenomen de mai multe variabile, cum ar fi: vârstă, sex, stare civilă, religie, etc.3 El merge mai departe și analizează legătura dintre apartenența la o anumită religie și rata sinuciderilor despre care conchide că este mai mare în rândurile apartenenților la religia protestantă, decât în cazul celor de confesiune catolică.4 Acest punct de vedere am putea să-l adoptăm și noi, deaoarece una dintre motivațiile sociologice care ar îndreptăți pe cineva să-și ia viața ar fi și acela al convingerii religioase a inexistenței unei vieți după moarte pe de o parte, iar în cazul nostru fiind vorba despre teoria protestantă a predestinației. Conform acesteia, nu există nici o legătură între actele individuale săvârșite de către subiect pe parcursul vieții și existența sa după moarte. Se crede în cadrul protestantismului că omul este deja predestinat pentru iad sau paradis, încă de dinainte de-a se naște.
S-a vorbit despre un al treilea factor și anume acela al „integrării sociale”, acesta fiind pus în relație directă cu ideologia religioasă și capacitatea acesteia din urmă de-a oferi individului apartenent pespectiva integrării optime într-un grup sau mediu social. Astfel s-a ajuns la concluzia că religia catolică oferă mult mai multe premise ale integrării sociale individului, decât religia protestantă și acest factor determină rata sinuciderilor mult mai crescută în țările de rit protestant.
Între actul predominant de autosuprimare a vieții și profesiei, situație conjugală, socială, ori profesie, există iarăși o strânsă legătură. Astfel, pe timp de pace, sinuciderile sunt mai numeroase în rândul persoanelor necăsătorite, decât în cazul familiștilor. La fel stă situația și în cazul militarilor care sunt mai expuși predispoziției suicidale decât civilii. Când vine vorba despre situația socială, conversia economică, crizele financiare, perioadele economice mai dificile au împins individul spre suicid.
Bineînțeles că studiul durkheimian a fost alcătuit la sfârșitul veacului al-XIX-lea și nu că n-ar mai fi valabil în contextul contemporan, dar în zilele noastre situația este mult mai complexă, deci cauzele s-au diversificat. Dacă în urmă cu un secol se așeza pe primul loc în clasamentul cauzelor determinante ale sinuciderilor factorul religios, în contemporan acest factor nu mai ocupă același loc și el nu mai este pregnant în cazul apartenenților la protestantism, ci mai degrabă în cazul apartenenților la religii necreștine, ciu precădere, în ultimii ani, la musulmani, în rândurile facțiunilor radicaliste, ca expresie a „eroismului” jihadic, cei care recurg la acest gest din motive religioase fiind ferm convinși că actul săvârșit de ei, dacă va fi însoțit de victime colaterale din rândurile celor care împărtășesc o altă doctrină („necredincioși”), le va conferi o bunăstare extremă în viața de după moarte, ei autonumindu-se „martiri”.
Raportându-ne la țara noastră, cauzele s-au diversificat și aici, având pe lângă cele amintite mai sus și altele, cum ar fi: nihilismul, alcoolismul, toxicomania și fenomenul migraționist care crează în ultimul timp, din ce în ce mai multe victime ale sinuciderii.
Aparte ideologiei nihiliste, un alt factor determinant în asumarea ideilor de acest gen este media, cu precădere televiziunea care, prin folosirea ei în mod haotic, poate introduce individul într-o lume fantastico-ideatică unde eroii sunt, de cele mai multe ori, de o cruzime ieșită din comun sau de hiperbolism. Aceștia dezvoltă ideea unui eroism bazat pe alcool, insomnie dusă la extrem, arme, violență, nihilism și xenofobie. „Faptul că divertismentul, comercialul, violența și eroticul caracterizează cea mai mare parte a programelor TV este un lucru evident, nu numai pentru specialiștii în comunicarea mediatică, ci și pentru telespectatorii de pretutindeni”.5 Unul dintre aspectele nihilismului cu consecințele despre care vorbim este liberalismul caracterizat prin tendința de relativizare a adevărului și indiferentism religios.6
Nihilismul distructiv ca parte a eroicului dezvoltat de către media face parte din tipologia falșilor eroi prezenți pe micile ecrane care se manifestă împotriva tuturor lucrurilor, indivizilor ori ideilor care le contravin. Eroul TV este prezentat în mod frecvent cu arme în mână, distrugând tot ceea ce îi cade în cale și fiind gata oricând pentru sacrificiul suprem dacă acest lucru ar conduce la atingerea obiectivului său. El este prezent în finalul acțiunii, întotdeauna ieșind dintr-o mare de foc pe care el însuși a declanșat-o. Nihilismul „devine, astfel, fermentul permanent al schimbării, ce nu poate avea ca finalitate decât descompunere, degradarea tuturor sensurilor, a formelor de existență a omului în lume, practic, un fel de sinucidere culturală sau religioasă”.7
Pe același loc cu eroul din filmele TV se află și personajele jocurilor multimedia ori cei din desenele animate prezentate de posturile de televiziune pentru copii, acestea din urmă luând locul luptei inofensive dintre șoarece și pisică din desenele animate care ne-au bucurat copilăria. Copilul de astăzi nu se mai visează Harap-Alb sau Făt-Frumos, ci Pokemon, Harry Potter, ori vreun monstru scornit de un individ complexat. Fetele nu se mai închipuie prințese, Ilene Cosânzene, Albă ca Zăpada, ci Sailoor Moon, ori femeie karateka desprinsă parcă din infern după cât poate să distrugă atunci când este deranjată de terți ori atunci când vrea să pretindă cu orice chip, că ea are dreptate.
Un alt factor determinant al sinuciderilor individuale ori de grup este derivatul incapacității social-financiare: migraționismul. În ultimul timp, el se face remarcat la popoarele în curs de dezvoltare din estul Europei foste apartenente la blocul comunist. Media și grupul social în care trăiesc le creează părinților ideea unei prosperități economice în cazul emigrării, fapt care îi determină în abandonarea cadrului familial și emigrarea în zone din occident unde li se oferă un trai decent care să le permită tot ceea ce ei au visat doar înainte. Cel puțin aceasta este imaginea care li se creează în minte. Astfel, părinții își lasă copiii în grija bunicilor sau a altor rude care și aceștia, cuprinși de grijile existențiale, uită de cele mai multe ori, de cei mici.
Acest tip de abandon poate crea monștri, dezaxați social, iar în cele din urmă, sinucigași. Tot mai frecvent ne sunt prezentate cazuri de copii lăsați de izbeliște, purtând pe umeri povara unor griji mult prea grele pentru ei. În fapt, mulți dintre aceștia devin părinți în locul părinților pentru frații mai mici, lucru care-I exclude din grupul lor de joacă, determinându-i să se comporte ca oamenii maturi, deși caracteristicile vârstei lor nu le permit acest lucru. Astfel de indivizi, conform datelor mai recente sunt, în majoritate, expuși escapadelor sociale: toxicomaniei, alcoolismului, jafului, crimei și suicidului.
Cel mai recent caz al unor astfel de persoane este cel petrecut la sfârșitul lunii octombrie 2007, când doi tineri decid să se sinucidă împreuna, nu înainte de-a fi lansat invitația și altora de vârsta lor, cu proble me simlare celor pe care ei le aveau, să recurgă la același gest. În biletele lor de adio manifestau instincte anarhice și chiar descriau lumea ca fiind adevăratul infern, totodată descriind și problematica singurătății familiale cu care se confruntau. Nu numai modul în care au recurs la suicid este înfricoșător, dar și faptul că au căutat spectatori pentru momentul în care au recurs la acest gest, încercând să se transforme, la nivelul subconștientului lor suferind, în eroi sau chiar victime ale societății în care le-a fost dat să trăiască.
Un alt aspect al problematicii migraționiste, prin efectele ei, este cea a copiilor străzii, mulți dintre aceștia fiind copii lăsați de izbeliște care ajung în stradă, pentru a trăi acolo după regului de ei scornite, legea junglei fiind pe primul plan. Acești tineri sunt adesea cei mai expuși alcoolismului, consumului de stupefiante și manifestărilor sataniste.8 Cauza principală demonstrată a acestui fenomen social se constituie din degradarea instanțelor formal-educative.9 Tehnica de atragere satanistă vizează, în special, copiii și adolescenții caracterizați printr-un procent crescut de vulnerabilitate. Acestora li se oferă de către grupul satanist, sentimentul de împlinire într-un anume sens, dar și atacă totodată societatea ori familia de către care a fost marginalizat individul ori din care s-a autoexclus, atacul acesta devenind, în același timp și o bună motivație autoexcluderii sale.
Această din urmă categorie se caracterizează și printr-o predispoziție spre violență extremă, atât în ceea ce vizează persoanele din jur, cât și propria lor persoană. Găsim chiar manifestări de genul „lovește și fugi”, astfel de persoane comițând uneori crime, recurgând apoi la suicid ca o consecință a considerației potrivit căreia ei și-au îndeplinit datoria față de grupul aparținător. Dacă ne referim la tipologia individuală, cele mai expuse persoane sunt indivizii retrași, inadaptabilii, excentricii, non-conformiștii și rockerii. Li se crează imaginea conform căreia viața este un labirint din care trebuie musai să evadeze, prin orice mijloace, chiar dacă asta ar însemna distrugerea integrității altor persoane sau chiar a societății.
S-a vorbit de multe ori despre impactul unora dintre melodiile rock asupra conduitei comportamentale a individului și cert este faptul că unele astfel de compoziții muzicale, combinate cu lecturi filosofice din genul raționalist pot conduce la adevărate drame. Unul dintre cazurile mai recente care ilustrează acest lucru este cel al unor gemene din România (Târgu Mureș) care, după ascultarea îndelungă a unor compoziții rock de tip anarhic și după lecturi de genul amintit mai sus, s-au sinucis împreună într-un mod cât se poate de crud.
„Copii normali, care au trecut printr-o socializare primară firească (în familie) și care se află în plină socializare secundară (în școală sau în comunitatea umană în general), fără influențe anomice semnificative în fața unor asemenea pericole este cea a îndreptării lor de mediile sociale înfectate și a re-inserției lor familiale și sociale”, conchide Vasile Miftode.10
Commentario
A la vigillia del XXI-esimo secolo, Emille Durkheim faceva una analisi del suicidio, con tutte le sue cause ed implicazioni sociali. Lui a provatto di fare una clasifica delle classe sociali e dei motivi che potrebero determinare certe persone di comettere questo reato antipersonale con consequenze sociali gravi.
Se nei suoi tempi, le cause del suicidio erano poche, oggi si puo indovinare, secondo i casi di suicidio osservatti, che le cause se ne sono diversificate. molti dei suicidi contemporanni sono provocatti della malvivenza, droga, l'alcoolismo, l'abbandono in famiglia ed i gruppi anarhici che seminano nella mente delle persone con un carattere non cosi forte, l'ideea di suicidio come fosse questo l'ultima porta verso la liberta personale.
La motivazione di un tal studio e una semplice: nei ultimi tempi abbiamo visto un grande numero di suicidi ed anche dei giovanni e tutti i sociologi hanno provatto di spiegare il fenomeno. Cosi abbiamo indovinato piu cause del suicidio che ne erano presentate nei manuali.