4. Mănăstirea Fârdea
Accesul spre mănăstire se face pe drumul național (DN 68A) Lugoj-Traian Vuia, de unde se urmărește ramificație la dreapta spre sud-est pe drumul (DJ 681A) ce duce prin Surduc spre Fârdea. De la ieșirea din Fârdea spre Gladna Montană, după 1,6 Km pe partea stângă se poate zări mănăstirea.1
Așezată pe colinele ce străjuiesc întinderile de ape sclipitoare ale lacului Surduc, așezământul monahal de la Fârdea face parte din puținele mănăstiri din Arhiepiscopia Timișului ce are o așezare deosebită și care cheamă parcă turiștii ce vin la lacul Surduc să urce spre ea, și prin ea spre Dumnezeu.
Primii viețuitori, veniți de la mănăstirea Parva în vara anului 2001 au stat la început în casele credincioșilor din satul Mâtnicul Mic fiind în număr de 7 și având ca egumenă pe monahia Olimpiada Tiliuță, iar ca părinte duhovnic pe Ieromonahul Maxim Anton. Actul de înființare al schitului (ulterior devenit mănăstire), pe terenul donat de credincioșii din satele vecine, s-a emis în 1 iulie 2001 prin hotărârea Consiliului Eparhial și cu binecuvântarea I.P.S. Dr. Nicolae Corneanu, ocazie cu care i s-a dat hramul Adormirea Maicii Domnului. Așadar, în 12 august 2001 s-a pus piatra de temelie la biserica paraclis, cu hramul Sfânta Paraschiva, de către P.S. Lucian Lugojanu împreună cu un mare sobor de preoți. În 2002 s-au finalizat construcțiile a 5 chilii, anexe, bucătărie și paraclis în care s-au oficiat serviciile liturgice până la ridicarea bisericii. Ulterior a avut loc sfințirea bisericii cu moaște în 12 octombrie 2003 de către P. S. Lucian Lugojanu. Tot în 2003 odată cu finalizarea ridicării bisericii a avut loc și finalizarea construcțiilor altor 5 chilii. Biserica are o lungime de 16 m, 5 m lățime și o înălțime de 5.8 m.
În 8 august 2004 a avut loc sfințirea clopotniței și a celor două clopote. Tot în 2004 au fost finalizate și atelierele în care se lucrează croitorie și broderie pentru veșminte preoțești precum și atelierul de pictură. Prin aceste activități mănăstirea a putut să ajungă la un stadiu de autofinanțare, inițial fiind susținută financiar de către preoții din eparhie, reușind ca prin calitatea muncii lor să își câștige un bun renume.2 Ca urmare a evoluției schitului aceasta a fost transformat în mănăstire prin Procesul Verbal nr. 407-B-2005 din cadrul ședinței Sinodului mitropolitan condusă de I. P. S. Dr. Nicolae Corneanu.3
Așadar, dorința sătenilor, a protopopului Bujor Păcurar și a primarului comunei s-a concretizat prin munca obștii mănăstirii, înălțându-se în foarte scurt timp un minunat lăcaș de închinăciune într-un mediu atât de plăcut cum sunt împrejurimile lacului Surduc.
5. Mănăstirea Izvorul Miron
Accesul spre mănăstire se face pe drumul național (DN 68A) ce face legătura între Timișoara și Deva. 4 De la Coșava, aproximativ la 11 Km de Făget, se urmează spre sud ramnificația (DJ 684) ce duce spre Curtea. După 3,2 Km de această ramnificație urmăm spre stânga indicatorul spre mănăstire și după 400m se ajunge la intrarea în incinta acesteia.
În zona Făgetului, în frumosul amfiteatru înscris de dealurile ce străjuiesc această depresiune se află, alături de izvoarele termale ce au fost prilej de vindecare a bolilor locuitorilor zonei încă din vechime, mănăstirea Izvorul (lui) Miron sau „Balta caldă” cum i s-a încetățenit numele în rândul localnicilor.
În 2/15 iulie 1911 episcopul Caransebeșului și viitorul prim patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, P.S. Elie Miron Cristea, fiind sosit la Făget pentru sfințirea picturii bisericii din oraș, în zilele următoare face o vizită unei mari părți din parohiile protopopiatului. În vizita sa din 10/23 iulie ajunge și la „Balta caldă”, unde în urma unei Liturghii săvârșite acolo, la scurt timp se ia inițiativa ridicării unei mănăstiri. Inițiativa a venit din partea P.S. Miron Cristea care a fost uimit de frumusețea locului.5 Se pare însă că hotărârea de a ridica în acest loc cu izvoare calde un așezământ monahal își are rădăcinile mult mai adânc în istorie. Conform tradiției, păstrată printre localnici, pe locul actualei mănăstiri ar fi existat o sihăstrie în îndepărtate vremuri, când conducătorii districtelor din cursul superior al râului Bega (Begheiului) ar fi deținut funcții importante și ar fi avut o influență mare în rândul țăranilor și al conducătorilor.6 Documentele nu o mai păstrează în memoria lor așa cum au fost uiatate și alte așezăminte creștine mai vechi. Dar pelerinajele ce s-au făcut la „Balta caldă” pentru vindecarea trupului se mai fac și astăzi, vindecându-se și sufletul prin venirea la izvorul mănăstirii care este Sf. Liturghie și viața duhovnicească ce se desfășoară în acest așezământ monahal.
Așezat pe malul stâng al râului Sașa și încadrată de localitățile Coșava, Curtea, Românești și Homojdia, mănăstirea Izvorul Miron se dovedește, prin săpăturile arheologice efectuate în această zonă, a se afla pe cele mai vechi urme de viață umană ce se găsesc în partea de nord vest a Banatului, urme ce dovedesc prezența omului în aceste locuri încă din paleolitic.
Conform documentelor păstrate în arhiva parohiei Făget, primele donații pentru mănăstire s-au făcut în 20 iulie 1911, constând din importante sume de bani provenite atât din partea episcopului Miron Cristea, cât și din partea credincioșilor și a parohiilor din zona Făgetului.7 Donația de terenuri în locul actualei mănăstiri a fost făcută de surorile Maria și Suzana Glava din Românești, dar și din partea parohiei Românești, însumând un total de 2 jugăre de pământ pentru construirea mănăstirii.8 Terenul donat de parohie a fost făcut prin schimbul acestuia cu cei care aveau teren în zona hotărâtă pentru ridicarea mănăstirii și care nu voiau nici să-l doneze dar nici să-l vândă. Așa s-a ajuns la un compromis efectuându-se schimbul de teren între parohie și foștii proprietari ai terenului.
Piatra de temelie a fost pusă în anul 1912, iar lucrările de zidărie au început în anul următor.9 Nu se cunoaște arhitectul după al cărui plan s-a ridicat biserica, dar se știe că lucrarea a fost încredințată lui Bacso G. din Făget în urma unui avans de 1 000 coroane.10 Lucrările au evoluat repede, dar din cauza războiului care începuse nu s-a mai putut sfinții la data hotărâtă inițial. Clădirea chiliilor a fost finalizată în 1913, locuință ce a fost folosită inițial pentru adăpostirea meșterilor, iar lucrările de zidărie ale bisericii s-au finalizat în anul 1915.
Până în 1931 serviciile religioase ale mănăstirii erau oficiate de către preoții din protopopiatul Făget. În acest an în data de 20 iulie s-a sfințit biserica mănăstirii de către Romul G. Ancușa – delegat arhieresc – primind hramul Sf. Ilie Tesviteanul.11 Odată cu sfințirea bisericii și cu hirotonirea lui Roman Oprișoni ca ieromonah la mănăstirea „Balta caldă” putem spune că în acest loc a început existența vieții monahale.12 Din păcate între anii 1960-1977, datorită regimului politic, mănăstirea nu a mai avut personal monahal, fiind administrată de mirenii din satele din jur, dintre care s-a păstrat numele lui Iosif Dragoș din Românești.13
Pe parcursul timpului biserica a suportat o serie de reparații care s-au efectuat la cele două turnuri prin învelirea acestora cu tablă. S-au mai efectuat reparații la acoperiș, s-a refăcut tencuiala exterioară, iar pridvorul a fost înfrumusețat printr-o bogată ornamentație a pereților, a coloanelor și a ușilor de intrare.14 În 1984 are loc o altă serie de renovări de întreținere a exteriorului – soclul, treptele și trotuarul de piatră din jurul bisericii. În anul 1987 s-a amenajat un paraclis căruia i s-a dat hramul Sf. Ioan Botezătorul, pentru a se oficia în el serviciile religioase din timpul iernii. La sfârșitul lucrărilor de renovare și pictare a bisericii, cele din urmă fiind finalizate încă din 1981, aceasta s-a sfințit în data de 20 iulie 1987 de către I.P.S. Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. De asemenea în 1990 prin strădania sculptorului Ioan Foșălău din localitatea Vânători, județul Neamț, s-a executat mobilierul interior al bisericii, ce cuprinde scaunele și strănile lucrate în lemn de stejar. În 1991 s-a amenajat un foișor de vară ce servea drept paraclis la hramul bisericii, în rest având destinația de salon pentru conferințe și dezbateri pe teme religioase.15
Amenajarea izvoarelor termale s-a început încă de dinaintea anului 1943, inițial dorindu-se pregătirea lor ca bazine de baie, însă ulterior li s-a schimbat destinația, înainte de a fi folosite, devenind o sursă de frumusețe și finețe estetică prin peștii și nuferii cu care au fost populate, și au rămas cu scop decorativ până astăzi, fiind o atracție deosebită a mănăstirii. În 1944 a funcționat în cadrul mănăstirii un atelier de sculptură condus de ieromonahul Ieronim Balintoni.16 În 1993 se inaugurează muzeul mănăstirii cu titulatura de „Colecția de obiecte bisericești” conținând icoane pe tablă, pe lemn, pe sticlă, toate zugrăvite de pictori anonimi din sec. XX. Mai conține cărți vechi dintre care amintim Catehismul cel Mare, Blaj, 1786, Molitvelnicul, Râmnic, 1782, Psaltirea Proorocului și Împăratului David, Buda, 1817 și un Pateric, București, 1828.17
Primii viețuitori ai mănăstirii au fost Tarasie Marcu din Lipova – sub a cărui nume în cadrul mănăstirii a fost înființată o fundație postmortem – și Patrichie Benga, venit de la mănăstirea Cernica, originar din Sintești18, ambii decedați în 1923. Primul ieromonah, slujitor al mănăstirii, a fost Roman Oprișoni, fiind și primul înmormântat la această mănăstire. Numele lui apare pe primul clopot donat mănăstirii. Este urmat de ieromonahul Visarion Sintescu, în timpul căruia Vasile Glava din Breazova devine primul monah cu metanie în această mănăstire.19 Mai departe conducerea stăreției este încredințată lui Valerian Jic, Ieronim Balintoni, din nou lui Valerian Jic, urmând Timotei Iftimie, Eftimie Constantin, Gherasim Moisescu, Vasile Glava, Dumitru Tudose, Alexandru Costache, Antonie Teodorescu, din nou Ieronim Balintoni care a sculptat în atelierul mănăstirii, iconostasul acesteia, iconostasul bisericii Sf. Nicolae din Brașov în anul 1944, iconostasul de la mănăstirea Hodoș-Bodrog, al așezământului monahal românesc de la Ierusalim, precum și iconostasele altor biserici.20 În atelier alături de Ieronim Balintoni, s-a inițiat în arta sculpturii și ucenicul acestuia Gherasim Moisescu, ce a sculptat pe cheltuiala lui iconostasul mănăstirii Timișeni, iar din 1985 stareț a fost Olivian Bindiu.21 La puțin timp de la revoluția din 1989, la conducerea mănăstirii vine ieromonahul Lucian Mic ce a devenit ulterior Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, iar din 2006 Episcopul Caransebeșului. Odată cu venirea noului stareț întreaga viață a mănăstirii a fost revigorată. Find un călugăr ce a depășit cu mult pe predecesorii săi prin râvna și devotamentul de care a dat dovadă, nici roadele muncii lui nu s-au lăsat așteptate. De asemenea prin faptul că la renovarea, restaurarea și modernizarea mănăstirii viitorul episcop a contribuit personal cu sume imporatante de bani, îl putem considera un al doilea ctitor după patriarhul Miron Cristea. Așadar „Balta Caldă” este unica mănăstire din Arhiepiscopia Timișoarei care are ca și ctitori un patriarh și un episcop. Activitatea intensă avută de noul stareț s-a concretizat printr-o reconstrucție totală a mănăstirii amenajându-se spații pentru chilii, stăreție, bucătărie, sală de mese, un frumos paraclis de iarnă, un foișor de vară cu funcția de paraclis, așezat în curtea mănăstirii, ridicarea de numeroase anexe precum și amenajarea bazinelor cu nuferi și crearea unui altuia nou. Și pentru ca incinta mănăstirii să fie în armonie cu frumusețea naturii ce înconjoară mănăstirea, s-a amenajat în incinta acesteia un frumos părculeț cu pomi și flori. După plecarea viitorului Episcop, la conducerea mănăstirii ajunge ieromonahul Timiș Constantin urmat până în prezent de ieromonahul Sadici Petru. Aceștia nu pregetă să își aducă aportul la toate câte s-au făcut până la ei. Astfel, prin purtarea de grijă a stareților ce au urmat se continuă lucrările de amenajare a mănăstirii care în prezent este una dintre cele mai frumoase din vestul țării, meritându-și pe bună dreptate numele de Voronețul Banatului.
Mănăstirea are un număr de cinci clopote în majoritate primite din donații. Primul clopot are o greutate de 100 kg și a fost cumpărat la Mănăstirea Izvorul Miron de primii monahi ai acesteia, păstrând inscripția „Acest clopot s-a cumpărat la Sf. Mănăstire Izvoru Miron de primul ieromonah Patricie Benga și ca ajutor. Roman Oprișoni monah superior. 1029 iunie 1 N. 4769”. Al doilea clopot are o greutate de 400 kg și este o donație a unor credincioși de la o biserică din Germania. Pe el se păstrează înscris anul „1948 Regina Pacis ora pro nobis” alături de care se află imprimată imaginea Fecioarei Maria Regină stând în picioare cu pruncul în brațe lângă care se află imprimată și emblema fabricii unde s-a turnat. Al treilea clopot are o greutate de 400 kg și are imprimată inscripția „Din partea Domnului Adrian Năstase Prim ministrul României 2001..”. Al patrulea clopot are o greutate de 500 kg și păstrează inscripția: „Din partea Domnului Ion Iliescu Președintele României septembrie 2001.”. În fine, ultimul clopot are o greutate de 200 kg și are inscripția: „Donat fam. Bojin Titu, Maria, Ovidiu, Adrian si Emilian. Pr. Stareț Constantin Timiș. Turnat la Ing. Nicușan D. Tg-Mureș 2002”.
Biserica a fost proiectată în formă tradițională bizantină în plan de navă ușor treflat, cu fundație de piatră, zidurile fiind din piatră și cărămidă. În exterior prezintă două turle din lemn de stejar și brad, și un pridvor deschis susținut de coloane.
Inițial în interior nu a existat pictură. În anul 1980 s-au început lucrările de pictură în tehnica frescă de către pictorul Ion Șule-Gorj din Timișoara, acestea finalizându-se în anul 1981.22 Iconostasul este sculptat de meșterul Busuioc din Berliște, Oravița, pe cheltuiala credinciosului Dionisie Feneș din Făget.23 Primul iconostas al bisericii a fost realizat de un pictor necunoscut fiind în prezent transferat la colecția de artă veche bisericească a mănăstirii. Acesta a fost înlocuit de un altul nou care a fost împodobit cu icoane în ulei pe pânză maruflată de către pictorița Teodora Cican în anul 1987.
Ceea ce este specific acestei mănăstiri, și de altfel unic în partea de vest a țării este pictura exterioară a bisericii tot în tehnica frescă căpătându-și astfel numele de „Voronețul Banatului”. Pictura exterioară ce cuprinde pereții de la streașină și până la temelie este împărțit în trei registre. Primul registru, cel de sus, redă scene din minunile Mântuitorului, cel din mijloc cuprinde reprezentări ale sfinților mucenici, iar registrul de jos conține icoane ale Sf. Ilie Tesviteanul. În pridvorul deschis se află reprezentată Judecata de apoi în jurul căreia se află îngeri su trâmbițe, iar pe frontispiciu într-un medalion flancat de doi îngeri în zbor este pictat hramul bisericii, Sf. Pr. Ilie Tezviteanul. De jur împrejurul pereților, sub streașină, este pictat un brâu de medalioane cu îngeri încadrți de o bogată ornamentație din frunze de acant.
Toată această pictută murală în tehnica frescă, și în ulei pe iconostas, reușește să creeze o armonie între arhitectura bisericii, spațiul în care este amplasată și scopul pentru care s-a ridicat. Pe bună dreptate acestă mănăstire a fot numită „Voronețul bănățean” pentru că frumusețea ei este cu greu ajunsă de celelalte mănăstiri. O mănăstire care te îmbie la rugăciune indiferent de cea ce se întâmplă în jurul nostru pentru că în apropierea izvoarelor calde și a acestui „Voroneț” s-a creat parcă o altfel de viață și anume, o viață care parcă duce spre Hristos. Cu siguranță că oricare creștin care va veni aici va găsi o oază spirituală unde să își poată odihni sufletul în lumina și harul Sfântului Duh.
6. Mănăstirea Luncanii de Sus
Accesul se face pe drumul (DN 68A) ce duce de la Lugoj la Deva prin Coșava de unde se merge pe DJ 684 aproximativ 12 Km până la bifurcația de la intrare în localitatea Valea lui Liman de unde se continuă drumul spre Luncanii de Jos.24 După aproximativ 2,3 Km urmându-se indicatorul, cotim la dreapta pe drumul de piatră pe care după 850 m ajungem la mănăstire.
Așezată pe culmile împădurite ale munților Poiana Ruscă pe partea dinspre Luncani la altitudinea de 800 m, pe un mic platou de unde se pot observa împrejur crestele și văile munților scăldate de pâraie, izvoare și încălzite de razele soarelui, se ridică spre cer mănăstirea Luncani.
În data de 28 iunie 2001, ca urmare a solicitării credincioșilor din zonă și din dorința de a dezvolta viața monahală în cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei se ia hotărârea de înființare a schitului Acoperământul Maicii Domnului în apropierea localității Luncanii de Sus. Acest schit, după aproximativ 4 ani, prin Procesul Verbal nr. 407-B-2005 emis în cadrul Sinodului mitropolitan, este transformat în mănăstire.25 Așadar, ca urmare a demersurilor făcute în vara anului 2005 pe terenul concesionat de la primărie și cu binecuvântarea I.P.S. Dr. Nicolae Corneanu se încep lucrările de amenajare a terenului, pentru schitul Luncanii de Sus ce ulterior va deveni mănăstire. Prin strădania primilor viețuitori veniți aici de la Sihăstria Rarău, Moldova, ieromonahul Serafim și monahii Teodor și Dionisie care, după ce au căutat și au găsit locul potrivit ridicării așezământului, se reușește ca în 12 august 2001 P. S. Lucian Lugojanul să pună piatra de temelie a Sfântului locaș. În urma unui incident, cei trei monahi părăsesc schitul în octombrie 2001 predând întrega conducere și gestiune mănăstirii Izvorul Miron, a cărui stareț era ieromonahul Timiș Constantin. Ca urmare a evenimentelor petrecute în perioada 2001-2002 lucrările la schit se sistează urmând ca în a doua jumătate a anului 2002 prin strădania starețului de la mănăstirea Izvorul Miron să se toarne fundația bisericii.
În 25 februarie 2003 la schitul Lucani vine stareța Filoteia Nistor împreună cu monahiile Maria și Ileana. Astfel că la 1 august 2003 se continuă lucrările, de la fundație în sus la biserică și se începe în paralel lucrarea la primul corp de chilii. În 3 octombrie 2004 are loc sfințirea bisericii, când i se dă hramul Acoperământul Maicii Domnului. Paralel cu biserica a fost finalizat și corpul de chilii ce are la etaj opt chilii, două băi și un atelier de pictură și croitorie, iar la parter mai cuprinde o cameră de protocol, un birou, o chilie, bucătăria și trapeza. La începutul aceluiași an s-a dat în folosință și instalația de încălzire centrală. În primăvara anului 2004 s-au început lucrările la o a două clădire ce e prevăzută să cuprindă la parter un paraclis de iarnă, trapeză, bucătărie, cămară și o spălătorie, la etaj opt chilii și două băi iar la mansardă alte două chilii și două corpuri sanitare. 26 Mănăstirea a primit ca donație un clopot de 300 kg cu inscripția „Schitul Acoperământul Maicii Domnului. Donație din partea Fam. Mureșan Marius, Liliana, Darius. 1 oct 2004”.
Biserica nu a are pictură murală ci doar câteva icoane dispuse pe iconostas. Acesta este simplu fără pictură si fără sculptură. Biserica are o suprafață de 200 mp, o lungime de 26 m cu o lățime de 9,5 m și este înaltă de 42,5 m. Are formă de navă în formă de cruce, iar arhitectura e inspirată din stilul maramureșean. O caracteristică a bisericii de la Luncanii de Sus sunt balcoanele interioare dispuse pe laturile naosului, fiecare fiind sprijinite pe câte trei stâlpi de lemn, asemeni vechilor basilici creștine de la Constantinopol. Absidele laterale sunt pentagonale cu tavan plat, iar ceea ce este specific acestei biserici mănăstirești, e faptul că are altarul orientat spre sud și nu spre est așa cum se obișnuiește și aceasta din cauza terenului care nu a permis decât o astfel de poziționare.
O caracteristică a acestui complex monahal o reprezintă clădirile ce sunt construite exclusiv din lemn, de o mică echipă de meșteri care la ridicarea bisericii au folosit mai mult cuie de lemn decât cuie de fier. Iată cum vechile tehnici de prelucrare a lemnului sunt păstrate și puse în evidență în ridicarea bisericilor. Ca o confirmare a sfințeniei locului, în data de 21 septembrie 2004 s-a descoperit o cruce într-o bucată de lemn de fag care este păstrată în interiorul bisericii unde monahiile nu pregetă să aducă laudă lui Dumnezeu prin cântările și rugăciunile lor.
Abstract
The paper dwells on the history of monasteries from Fârdea, from Luncanii de Sus and from Românești. Due to the improvement of the situation of today’s monasteries in Banat, after 2000 some monks that arrived from Banat and Moldavia founded the monasteries from Luncanii de Sus and Fârdea. A significant role to the foundation of these monasteries had the peoples from the nearby villages. The two monasteries distinguish by the beautiful location where they are situated.
The Izvorul Miron monastery was founded at the beginning of the XIXth century. The monastery is the foundation of the first patriarch of the Romanian Orthodox Church. Because of the fact that the monastery’s church is the only one from this part of the country that is painted in exterior, it was called the Voroneț from Banat.