Toxicomania

I) Drogul falsă cale spre Hristos

Drogul în sens farmacologic este o substanță utilizată sau nu în medicină, a cărei folosire abuzivă poate crea dependență fizică și psihică sau tulburări grave ale activitătii mintale, ale percepției și ale comportamementului. În sensul dat de către convențiile internaționale, prin drog înțelegem substanțele supuse controlului prin Convenția Unică asupra stupefiantelor din 1961 și substanțele psihotrope al căror control este prevăzut de Convenția din 1971. Convențiile și protocoalele aplicabile drogurile au dat substanțelor psihotrope un sens particular, diferențiindu-le de stupefiante.

Drogurile sunt substanțe artificiale create de oamenii de știință în anumite situații limită. Cauzele au fost de regulă războaiele. Efectele drogurilor erau „benefice” pentru armatele diverselor popoare care trebuiau să reziste în regim de război, de multe ori fără hrană și fără apă. Așa au luat naștere substanțele excitante-droguri în formă primară.

Tot războaiele au dus la dezastre umane. Astfel în secolul al XVII-lea s-a descoperit morfina, un medicament care calma durererile provocate de răni. Cu timpul s-a realizat că morfina administrată în mod repetat duce foarte repede la dependență fizică și psihică. S-a căutat un înlocuitor și prin derivarea morfinei cu opium-ul s-a descoperit heroina, care inițial se credea că nu dă dependență așa de mare ca morfina. În realitate, dependența de heroină este de șapte ori mai mare decât cea de morfină.

C. Olievenstein oferă o definiție toxocomaniei subliniind că este toxicoman „cel care, pornind de la un produs de bază, face escala la unul sau mai multe produse și le utilizează zilnic sau aproape zilnic”.¹

Toxicomania este intoxicația cronică voluntară care duce la pierderea libertății de a se abține de la folosirea drogului.

Toxicomania este una din cele mai grave boli fizice, psihice și spirituale. Dependența fizică² dă stări de un rău general, greu de suportat, la care se adaugă și dependența psihică. Aceasta din urmă crează cele mai mari probleme toxicomanilor. Dacă dependența fizică dispare după 5 sau 12 zile, cea psihică poate dura zeci de ani sau chiar până la sfârșitul vieții. Din punct de vedere spiritual, toxicomania poate fi considerată un fel de posedare de duhuri necurate. În perioada de sevraj, consumatorii de droguri capătă înfățișări diabolice. În momentele acelea în ei nu mai există nici un gram de dumnezeire. Nu au milă, nu au dragoste, nu au jenă, iar de răbdare nici nu poate fi vorba. Atunci au un singur scop: obținerea de bani pentru procurarea drogurilor.

În societatea contemporană, în care ființa umană își găsește din ce în ce mai greu sensul, „omul modern, ca să poată pluti cu mai multă siguranță pe valurile vieții agitate, pe măsură ce s-a depărtat de Dumnezeu și-a văzut sufletul tot mai gol, iar el tot mai înstrăinat în lumea pe care vrea să o stăpânească tehnologic spre a-și găsi confortul și bunăstarea. Grija, necazurile și frământările de tot felul, sunt însă mai mult decât mult așteptata satisfacție a vieții. Conflictele și tensiunile sociale în competiția vieții, la care dacă se mai adugă și eșecurile familiare și profesionale, îl înconvoaie pe bietul pământean, făcând să-și târască de multe ori existența cu anxietate și angoase. Și fiindcă refuză să-și îndrepte ochii spre cer, pământul în care își pune toată nădejdea nu-i poate da mai mult decât materie. Aceiași materie și pentru liniștea sufletului său. Și astfel a apărut industria tranchilizantelor cu indicații psihoterapeutice cu contraindicații și mai ales cu efecte secundare... Iar pentru a-și alina durerile au apărut analgezicele... Dar în căutarea elixirului vieții, omul dorește ceva mai mult. Și astfel și-a găsit prăbușirea trupească și sufletească în toxicomanie.”³

În general, toxicomanii, în perioada de sevraj, nu mai au sentimente.⁴ Lovesc fără milă chiar în oamenii care au făcut sacrificii pentru ai ajuta într-o anumită perioadă a vieții. Sunt marginalizați și de neînțeles tocmai din cauza comportamentului lor. Multora dintre noi le este greu să-i accepte ca pe niște oameni bolnavi. Ei sunt considerați oameni de nimic, oameni pe care nu te poți baza niciodată. Sunt acceptați de anumite grupuri din milă, din obligație sau din interes, dar întotdeauna planează suspiciuni asupra lor. Simțind aceste lucruri, toxicomanii, în loc să lupte, cedează, întrocându-se în mijlocul vechilor „prieteni”, hotărâți la început să nu mai consume droguri. Odată întorși în mijlocul toxicomanilor, familia și cunoscuții încep să-i trateze din nou ca pe toxicomani. De regulă, acesta este momentul în care ei fac prima recădere. Au și o explicație pentru asta: „dacă tot credeți că mă droghez, o iau de la capăt”. E un fel de răzbunare asupra lor, asupra situației în care se află.

OMS definește dependența ca fiind starea fizică sau psihică ce rezultă din interacțiunea unui organism cu o substanță, caracterizată prin modificări de comportament și alte reacții, însoțite întotdeauna de nevoia de a lua substanța în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimți efectele psihice și pentru a evita suferințele.

Toate drogurile adictive au două lucruri în comun: ele produc inițial un efect de plăcere (“high”) urmat de un recul al unor efecte neplăcute. Acest lucru se întâmplă ca efect al supresiei producției normale al unor substanțe chimice în creier, care în mod normal produc efectul de “plăcere”. După suprimare, creierul intră într-o stare de depresie. El necesită din punct de vedere fizic mai mult drog ca să ajungă la normal și să se simtă bine din nou. Acest ciclu de plăcere/tensiune duce la o pierdere fizică a controlului asupra utilizării drogului.

Motive care duc la consumul de droguri :

• curiozitatea
• teribilismul
• presiunea grupului
• probleme (în familie, școală, cu prietenii)
• neintegrarea în colectivitate și societate

Consumul poate fi:

• excepțional, în scopul de a încerca odată sau de mai multe ori un drog, fără a continua însă
• ocazional, sub formă intermitentă, fără a ajunge la dependență
• episodic, într-o circumstanță determinată
• sistematic, caracterizându-se prin dependență

În toxicomanie, înclinația de a consuma droguri conduce la o stare de subordonare, de cele mai multe ori tiranică, a unui individ față de un drog, care îi condiționează comportamentul, existența, relațiile familiale și sociale.⁵

II) Toxicomania în fața științei

Drogurile sunt împărțite în mai multe clase:

a) Stimulente

Tinerii folosesc droguri stimulente pentru a se simți mai puternici, mai plini de energie și mai deciși.

Ca și alte droguri, câteva dintre drogurile stimulente sunt prescrise în mod curent de către medici pentru unele motive cum ar fi: tratamentul obezității, creșterea capacității la efort și narcolepsie.

Exemple de droguri stimulente sunt: amfetamine, metamfetamine, ritaline și preludine. Tot din această categorie face parte și cocaina⁶ sau crack-ul, care este o formă de cocaină. De asemenea, drog stimulent este și ice, un cristal translucid, o formă de metamfetamină care se fumează.

Dacă un tânăr folosește droguri stimulente, la început poate simți euforie, râs nestăpânit, hiperactivitate, pupile dilatate și lipsa apetitului.

Alte simptome ce pot să apară sunt: iritabilitate, anxietate, teamă și insomnie. Cocaina sau crack-ul produce starea de “high” pentru o perioadă mai mică de timp decât alte droguri stimulente. Totuși, ca și în cazul tuturor drogurilor, această stare depinde de puterea drogului și de intervalul de administrare.

• doze mari de droguri stimulente pot cauza sfărâmarea dinților, pierderea în greutate, senzație de atingere, de furnicături la nivelul feței și paranoia.
• o supradoză poate da amețeli, tremor, agitație, panică, ostilitate, crampe abdominale, dureri la nivelul pieptului și palpitații.
• o doză extremă poate cauza stop cardiac, accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic și moarte.
• dacă administrarea este discontinuă și de lungă durată, pot să apară fenomene de sevraj: depresie profundă, apatie, oboseală, perioade lungi de somn, dezorientare, anxietate, deteriorarea percepției.

Steroizii anabolizanți

Etimologic se pare ca dopingul vine din flamandul “to doop” așa cum apare în dicționare în secolul al XVIII – lea. Desigur că încercările de a stimula puterea, forța, dorința de a învinge pot fi găsite încă de la romani, care organizau luptele dintre gladiatori și unde învingătorul, care era adult, cauta prin toate mijloacele să câștige. Se pare că s-au găsit înscrisuri din care reiese că în diferite întreceri se absorbea o licoare (vin + miere), care le dădea o anumită putere, o anumită agresivitate.

Despre doping în accepțiunea de azi se poate vorbi cam din secolul XX. Astfel prin anii 1900 – 1936 în Japonia, sportivii foloseau înainte de competiții cardiotonice și nitriți (vasodilatatori coronarieni); cel de-al II – lea război mondial a consfințit efectele amfetaminelor (psihostimulante) asupra sistemului nervos, aviatorii germani, care executau bombardamente de noapte primind aceste substanțe înainte de plecare în misiune pentru întreținerea stării de vigilență și agresivitate. De aici și până la trecerea în sport nu a fost decât un pas. Postbelic, când viața sportivă și-a reluat cursul a aparut și utilizarea substanțelor dopante, amfetaminele, antidepresivele, simpaticomimeticele și analgezicele cardio – respiratorii fiind primele grupe de substanțe folosite de sportivi din proprie inițiativă sau la recomandarea unor cadre sportive (antrenori, medici, masori, etc.).

În vremea aceea regulamentele anti – doping erau inexistente iar lipsa unor laboratoare de specialitate facilita aceasta acțiune (dopaj), în mod neștiințific și plină de riscuri. Cine nu-și aminteste de ciclistul danez Olsem, care la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960 concurând în proba 100 km șosea echipe, pe o caldură înăbușitoare de 33° C își pierde viața iar la necropsie se evidențiază urme de amfetamine în corpul său. O primă acțiune concentrată la nivel european o reprezintă colocviul de la Ouriage – les – Bains din Franța cu care ocazie se dă o primă definiție dopajului (folosirea unor substanțe străine organismului, care pot aduce prejudiciu stării de sănătate și eticii sportive) și se stabilește o primă listă de substanțe dopante, care în principal cuprind: amphetamine și derivate antidepresive, analeptice cardio – respiratorii, alcaloizi excitanți ai sistemului nervos (exemplu: stricină, etc.). Dar dorința celor interesați să-și crească performanțele sportive pe căi artificiale apelează la alte droguri. Prin anii 1960 apare o nouă clasă, steroizii anabolizanți (derivați de testosteron) a cărei primă utilizare s-ar părea să fi avut loc în SUA cu punct de plecare culturiștii. La început tehnologiile de depistare erau ineficiente. Abia după apariția primelor laboratoare dotate cu sistemul gazocromatografe – spectrometru de masă (Koln – Prof. M. Donicke si Londra – Prof. A. Beckett) și reacția Federațiilor Internaționale Sportive, se introduce controlul antidoping obligatoriu la marile competiții și adaugă listei de mai sus și steroizi anabolizanți.

Pe plan olimpic primele controale oficiale au loc la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972 pentru așa-zisele substanțe convenționale; pentru steroizii anabolizanți primele controale oficiale au loc la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976.

Campania antidoping a luat proporții în special pe plan economic: sute de milioane de dolari se cheltuiesc anual pe glob pentru această acțiune. Merită, nu merită, este greu de răspuns în condițiile societații contemporane (milioane de oameni, inclusiv copii mor zilnic prin inaniție, boli, etc.).

În țara noastră ființează Comisia Natională Anti-doping, înființată în 1966 și reorganizată în 2001 de Ministerul Tineretului și Sportului, care își desfașoară activitatea în cooperare cu Laboratorul național de control doping, ce aparține Ministerului Tineretului și Sportului. Activitatea se desfășoară în conformitate cu prevederile Consiliului Europei (Grupul de monitorizare a Convenției anti-doping).

Efectele secundare negative, ca și cele pozitive, depind de doza administrată, de perioada de administrare, de administrări anterioare, de factori genetici și de alți factori cum ar fi administrarea concomitentă de alte medicamente, afecțiuni anterioare etc. Efectele secundare negative pot fi de la ușoare până la cele mai grave. Studiile au arătat că administrarea de steroizi a dus la o creștere a probabilității de moarte prematură și la scurtarea vieții.

a) Opiacee

Opiaceele reduc durerea și în doze mari induc somnul. Din această categorie fac parte opiul, morfina, codeina și heroina care este un narcotic derivat din morfină. Petidina și metadona sunt droguri sintetice care acționează asemănător morfinei.

Opiul se extrage din capsula macului opiaceu – Papaver somniferum. Consumul de opiu este cunoscut în Asia de mii de ani, dar fumatul de opiu a apărut în China numai după ce a fost introdus tutunul.

Morfina a fost izolată din opiu la începutul secolului al XIX-lea și a fost denumită după zeul grec al somnului - Morpheus.

Narcoticele și în mod special morfina s-au dovedit a fi foarte folositoare pentru efectele lor analgezice și anestezice. Oricum, un efect major negativ este acela că ele produc o dependență fizică intensă. Acest lucru duce la dorința de a utiliza drogul permanent.

Răspunsul fizic include încetinirea ritmului respirator, încălzirea tegumenteor, intensificarea transpirației, constipație gravă, vomă etc.

O supradoză poate duce la șoc, comă și moarte.

Heroina

⁷Cel mai periculos și care duce la dependență cea mai puternică dintre narcotice este heroina. Heroina a fost descoperită în 1874 , este produsă printr-o alterare chimică a morfinei și este de 2-3 ori mai puternică decât morfina. Ea constituie în multe țări o problemă majoră, nu numai pentru faptul că duce extrem de rapid la dependență și este foarte periculos, dar împreună cu cocaina și metamfetaminele deseori stau la baza unor acte criminale precum spargeri, jafuri, furturi, prostituție, pentru a-și întreține obiceiul.

Morfina

⁸Denumită în jargon M, morf, Emsel, domnul Melancolie este utilizată în medicină cel mai adesea în fazele terminale ale cancerului, pentru capacitatea ei de a suprima durerea.

Utilizarea repetată duce la dependență fizică și psihică; dezintoxicarea duce la iritabilitate, transpirații, ticuri nervoase, crampe musculare și abdominale, vomă, diaree, febră, hipertensiune arterială. Există riscul colapsului cardiovascular în cursul sevrajului.

Fortralul

Poate cauza relativ frecvent greață, vomă, amețeli, sedare, euforie, cefalee, sudorație; rareori anorexie, constipație sau diaree, tulburări de vedere, slăbiciune, coșmaruri, insomnie, iritabilitate, halucinații, hipotensiune, tahicardie, deprimare respiratorie, erupții cutanate alergice.

Determină rapid toleranță, putându-se ajunge până la 40 de fiole pe zi sau chiar mai mult. Cei care folosesc acest drog afirmă că după injectare simt un gust de mentă și o senzație de raceală în abdomen care cu timpul se transformă în senzație de greață.

Codeina este utilizată în medicină ca antitusiv, analgezic și antidiareic.

În doze mici, pe termen scurt, dă o ușoară senzație de euforie, amețeală, plutire, gură uscată, constipație, retenție urinară, greață. Dozele mari determină mîncărimi acute, piele iritată, amețeală, sedare, confuzie, greață, vomă; efectele pot merge până la deprimarea severă a respirației și stop respirator.

Perioada de depistare după utilizarea de codeină este apreciată la cca. una-două zile. Utilizarea frecventă ca antitusiv crește riscul de dependență.

b) Canabis

⁹Marijuana considerată ca și “drog de trecere”, împreună cu hașișul și uleiul de hașiș sunt diferite forme ale canabisului – o plantă cu frunze verzi, înaltă, ce crește în zonele însorite ale globului.

Este un drog care deprimă centrii nervoși. Marijuana este cel mai popular drog printre tineri, după alcool.

Este formată din frunzele, florile, tulpinile și semințele plantei cannabis, care este uscată și mărunțită. Marijuana poate fi găsită și în Sinsemilla (din spaniolă Sin semilla – fără semințe) - vârful inflorescent al plantei feminine nepolenizate a cannabisului.

Uzual i se mai spune iarbă, buruiană, pot. Marijuana este în mod obișnuit vândută și depozitată în pungi de plastici, folii de aluminiu și țigări mici rulate.

Marijuana de obicei se fumează în țigări făcute în mână numite joints care degajă un miros pătrunzător când este fumată. Când marijuana este parțial fumată, este adesea ținută cu o clemă de rufe sau pensetă. De asemenea frunzele pot fi fumate în pipe mici de lemn sau în pipe de apă, numite bongs. În final, marijuana poate fi introdusă în alimente, gătită și ingerată.

Efectele pe termen lung constau în afectarea:

• memoriei de scurtă durată,
• gândirii logice,
• abilităților de mișcare,
• capacității de a efectua sarcini complexe ca de exemplu șofatul, mânuirea diverselor aparate.

d) Halucinogene

Halucinogenele sunt printre cele mai vechi droguri, utilizate pentru abilitatea lor de a modifica percepția și dispoziția. De secole, multe dintre halucinogenele naturale, extrase din plante și ciuperci au fost folosite în scopuri medicale, sociale și religioase. Mai recent, au fost produse halucinogene sintetice, unele dintre ele fiind mai puternice decât cele naturale.

Efectele fiziologice sunt: creșterea frecvenței cardiace, a tensiunii arteriale și dilatarea pupilelor. Efectele senzoriale variază cu doza, contextul în care sunt consumate și dispoziția, determinând distorsiunea percepției. Efectele psihice includ tulburări ale gândirii asociate cu modificări ale perceperii timpului și spațiului. Timpul pare să stea în loc și formele și culorile pot să se schimbe și să primescă noi semnificații. Această experiență poate fi plăcută sau extrem de înfricoșătoare. Efectele halucinogenelor sunt imprevizibile de fiecare dată când sunt folosite.

Săptămâni sau chiar luni după consumul halucinogenelor, consumatorul poate experimenta flashback-uri – amintiri fragmentare din experiența trăită sub influența drogului, în absența acestuia. Apariția acestor flashback-uri este inprevizibilă, dar apare mai des în situații stresante și mai frecvent la tineri. Odată cu trecerea timpului, aceste episoade se răresc și devin mai puțin intense.

Cel mai frecvent pericol la care se expun consumatorii de halucinogene este judecata alterată, care deseori duce la luarea unor decizii pripite și accidente.

Printre halucinogene amintim: mescalina, psilocybina, dimetiltriptamina, LSD, ketamina tec.

III) Fumatul este o patimă?

¹⁰Indienii Huron din America de Nord au un mit despre originea tutunului.

Se spune că odată a fost o foamete mare și că întreg pamântul era neroditor. După multe rugăciuni, marele spirit a trimis o fecioară fără straie să facă pământul din nou roditor și să salveze oamenii. Ea a atins pamântul cu mâna stângă, și acolo au răsărit cartofii și pământul a devenit fertil. Apoi l-a atins cu mâna dreaptă și acesta a dat naștere vegetației și porumbului. S-a așezat, și pe tot pamântul rămas a încolțit tutunul.

Oricare i-ar fi fost originea, tutunul era extrem de folosit de către amerindieni la vremea la care sosea Columb. În secolul al XVI-lea doi capitani de vas au convins trei amerindieni să-i însoțească la Londra. Aceștia își facuseră rezerve serioase de tutun pentru perioada călatoriei, iar unii dintre marinari l-au încercat, le-a plăcut și au realizat că le este foarte greu să renunțe la el. Pentru a-și satisface propriile nevoi marinarii și exploratorii au plantat terenuri în Africa, Europa și America. Echipajul lui Magellan a lăsat semințe în porturile din Philippine, precum și în alte porturi. Nemții au adus tutunul de la hotentoti (bosimanii și populatia Bantu din Africa), iar portughezii l-au luat de la polinezieni.

Curând, oriunde mergeau navigatorii, tutunul îi aștepta, și pe la începutul secolului al XVII-lea micile parcele deveniseră mari plantații, extinse peste tot în lume. Navigatorii fumau oriunde ar fi crescut acesta, așa că plantațiile s-au extins și mai mult. Ca o boală contagioasă, fumatul s-a extins de la un numar mic de indivizi la întreaga populație. Consumatorii au înțeles rapid ceea ce amerindienii știau de generații: o dată ce ai început, este greu sa renunți.

Tutunul nu poate fi folosit doar la fumat; el se poate și mesteca sau poate fi transformat în pulbere și inhalat sub forma de „priză".

Tutunul a fost folosit în cele mai diferite timpuri pentru tratamentul durerilor de cap, al astmului, gutei, durerilor de urechi, travaliului, și chiar cancerului.

Fumatul este un mod convenabil pentru oameni de a-și regulariza starea sau sentimentele, și aduce unele beneficii în controlul asupra greutății. Nicotina are cu certitudine și efecte terapeutice, dar largul spectru de efecte dăunatoare asupra organismului ne face prevăzători în aprobarea ei în scopuri terapeutice.

În accepția sa de de medicament “auto-administrat” tutunul este foarte convenabil, este legal, relativ ieftin și ușor de găsit. Poate fi folosit aproape oriunde, cantitatea (doza) poate fi controlată cu ușurință, iar sistemul de administrare convenabil.

Este evident faptul că fumatorii folosesc tutunul pentru a-și controla stările și emoțiile. Este doar o aparență faptul că efectele fumatului sunt variate și că efectele pe termen scurt sunt benefice.

Pe termen lung fumatul este nociv pentru sănătate și scurtează șansele de viață.

Dependența de nicotină

Nicotina ajunge la creier mult mai rapid atunci când este inhalată, decât atunci când este administrată intravenos. Este foarte ușor absorbită prin membranele subțiri ale cavitații bucale și ale nasului, și este, de aceea la fel de eficientă când este folosită sub forma de tutun masticabil sau priza.

Ca și în cazul morfinei și heroinei aparența tolerare a substanței de către organism duce la folosirea ei crescândă, “doza” rămâne apoi stabilă pe o lungă perioadă de timp.

Oricum, multe droguri provoacă neplacere și discomfort în perioade de abstinență, iar nicotina nu face excepție. Studiile facute atat pe subiecți umani cât și pe animale au arătat că efectul pe care îl are nicotina asupra organismului este suficient pentru a determina un consum sustinut.

Efectele nicotinei asupra organismului

Când nicotina este inhalată în plămani, fluxul sangvin arterial preia această substanță și o transportă către creier într-un interval de zece secunde.

Atât în cazul femeilor cât și al barbaților, răspândirea tuturor afecțiunilor respiratorii cronice (bronșită, astm, afecțiuni respiratorii) este strans legată de nivelul fumatului.

Aproximativ 129.000 de oameni mor în fiecare an din cauza cancerului provocat de fumat. Numarul de cazuri de femei bolnave de cancer pulmonar este mult crescut de când și numărul fumătoarelor este în creștere.

Bolile pulmonare cronice se situează pe locul al cincilea în ierarhia cauzelor cazurilor de deces din Statele Unite. În anul 1980, 55.000 au murit din cauza afecțiunilor pulmonare.

Mai mult de șapte milioane de americani suferă în acest moment de bronșită cronică, și aproape trei milioane de enfizem pulmonar. Afecțiunile coronariene ale inimii reprezintă motivul principal al deceselor în Statele Unite, deținand o cotă de 750.000 decese pe an.

Copiii născuți de către mame fumătoare cântăresc în medie cu 300 de grame mai puțin decât cei ai unei nefumatoare. Acest fapt este unul foarte important, deoarece greutatea la naștere este determinantă pentru evoluția ulterioară a copilului. Se pare că această scadere a greutații este legată de cantitatea mai mică de oxigen pe care o primește fătul intrauterin.

Un alt efect este acela al măririi posibilitaților de avort spontan. De fapt, acest risc este dublu în cazul fumătoarelor.

Există, de asemenea, o mare varietate de complicații posibile în timpul sarcinii și al travaliului, risc de hemoragii și de declanșare prematură a nașterii.

De asemenea, există o legatură certă între fumat și cazurile de moarte infantilă.

Copiii nascuți din mame fumatoare se pot dezvolta mult mai încet, sunt predispuși disfuncțiilor cerebrale și o inteligență submedie. Fumatul este, în plus, un important factor de risc pentru stări de mare agitație la copii.¹¹

IV) Terapia toxicomaniei

Biserica va căuta să-i salveze prin metodele și formele specifice¹², impunându-se o adevărată lucrare de reeducare creștină a celor căzuți victime drogurilor.¹³

Rugăciunea ca dar al Duhului Sfânt este capabilă să aducă în suflet căința și puterea de regenerare duhovnicească alături de Sfintele Taine a Spovedaniei și Împărtășaniei, cu mărturisirea păcatelor. Acestea sunt elementele care oferă puteri duhovnicești și noi orientări celor care au căzut în acest păcat.

Pe de altă parte aprinderea necontrolată pentru acest păcat poate fi temperată, stăpânită și îndepărtată prin puterea conștiinței care are un rol esențial de înfrânare¹⁴, umanizând pornirile incoștiente. Un om de știință arată că „a te putea stăpâni este o dovadă de maturitate a sistemului nervos, un exemplu de model cum activitatea perfecționată a scoarței cerebrale poate domina funcțiile elementare ale centrilor inferiori. Funcția de înfrânare sau de inhibiție a reflexelor simple... va atinge un grad înalt, ea transformându-se într-o adevărată trăsătură de caracter, într-o capacitate de stăpânire care constă în a-și putea înfrâna unele reflexe, de a le domina cu rațiunea”.¹⁵

La acestea adăugăm ca mijloace esențiale de educare a firii căzute de aprinderea necontrolată a plăcerii pentru drog, puterea de convertire a rugăciunii, a cuvântului lui Dumnezeu și a harului Sfintelor Taine. Revărsându-se în suflet iubirea lui Dumnezeu, instinctul este pus sub instanța conștiinței, încât nesăbuita poftă se poate preface într-un dor spiritual după cele dumnezeiești, iar plăcerea oarbă poate fi luminată de bucuria curată a conlucrării de bunăvoie a minții cu darurile lui Dumnezeu.

Résumé

Dans la société sécularisée, où l’être humain trouve de plus en plus difficilement le sens et le but de son existence, “l’homme moderne refuse d’élever ses yeux vers le ciel, et la terre dans laquelle il met tout son espoir ne peut lui donner plus que de la matière”.

Cet article se propose de présenter la situation réelle de ceux qui, pour une raison ou autre, cherche leur refuge dans les drogues.