Pnevmatologia ortodoxă în imnologia creștină

Atât în Sfânta Scriptură cât și în teologia patristică se evidențiază în chip cu totul deosebit adevărul despre Duhul Sfânt, fiind a treia persoană a Sfintei Treimi, precum și despre lucrarea tainică a Duhului în lume. Analizând conținutul textelor imnurilor cultice, constatăm că toate învățăturile Bisericii noastre legate de Duhul Sfânt sunt în conformitate cu aceste texte, de unde concluzia că toți imnografii în alcătuirile lor, au cunoscut și au ținut seamă de preceptele dreptei credințe, pe care le-au îmbrăcat în cuvinte și expresii alese.

Astfel în Vechiul Testament citim că : „ Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apei” (Geneză, 1,2), fiind împreună creator cu Tatăl și cu Fiul, pregătind „ firea apei spre rodire”¹. O stihire de la sfințirea apei, pe glas VIII, ne arată: „ Glasul Domnului peste ape strigă, grăind: veniți toți de luați Duhul înțelepciunii, Duhul înțelegerii, Duhul temerii de Dumnezeu...”².

Aflăm din imnurile cultice că Duhul este „ plinătate de viață”, este „ Duhul adevărului”, este „ Vistierul bunătăților”, „ dătător de viață”³. Duhul este plinătate de viață, El este Adevărul și plinătatea vieții de sfințenie. Viața în Duhul este plinătate și plinătatea nu poate fi altceva decât viață în Duhul.

Sălășluirea Duhului lui Dumnezeu în noi ne face să trăim în Duhul, să avem garanția nemuririi: „ Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morți locuiește în voi - spune Sfântul Apostol Pavel -, Cel care a înviat pe Hristos Iisus din morți, va face vii și trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuiește în voi” ( Romani, 8, 11). O altă cântare astfel glăsuiește. „ Duhul Sfânt era din veac, este și va fi, nici început având și nici sfârșit; ci pururi cu Tatăl și cu Fiul este unit și împreună socotit. Viață și de viață făcător, lumină și de lumină făcător; Binele însuși și izvor de bunătate...”⁴. Dar sălășluirea Duhului în noi se face îndată ce ne deschidem spre Duhul ca să-L primim, ne deschidem și spre cunoașterea duhovnicească și începem să știm și să distingem clar bogăția harului și darurilor lui Dumnezeu ( 1 Cor. 2, 12- 13 ). Între darurile lui Dumnezeu date omului, cel dintâi este viața ( Dătătorule de viață), nu ca fiind ruptă din Duhul Sfânt, ci se primește prin suflarea de viață dată lui Adam.” În Duhul Sfânt este începătoria vieții și cinstea; ne spune d o cântare, că pe toate cele zidite, ca un Dumnezeu ce este , le întărește...”⁵

Desigur că Duhul Sfânt rămâne dincolo de capacitatea noastră de pătrundere în misterul existenței Sfintei Treimi. Totuși lucrările Duhului Sfânt vizând desăvârșirea credincioșilor ne sunt cunoscute, „ lucrările sunt felurite dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți” ( 1 Cor. 2, 10). Duhul Sfânt sfințește viața noastră prin cele șapte daruri ale Duhului Sfânt ( Isaia 11, 2). În cei ce lucrează cu dreaptă credință poruncile lui Dumnezeu se arată și roadele Duhului, care după mărturia Sfântului Apostol Pavel, sunt acestea: „ dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor, înțelepciunea. ( Ioan, 15, 26). De aceea o stihire a antifoanelor de la glasul I zice: „ Sfântului Duh cinstire, închinare, slavă și putere se cuvine să-I aducem, ca și Tatălui și Fiului...”⁶. Altă cântarea ne arată că „ Prin Duhul Sfânt izvorăște toată înțelepciunea...”⁷.

Pecetea Duhului Sfânt este însemnul adevărului veșnic, al vieții în Dumnezeu, prin Duhul Sfânt dătător de viață. Căci așa cum râul poartă pecetea izvorului, tot așa și viața veșnică poartă pecetea vieții Duhului Sfânt. Nimeni nu poate fi viu fără a primi viață de la Duhul Sfânt, fiindcă Duhul face viu, El rodește viața în Cuvântul lui Dumnezeu primit și așezat în sufletul credinciosului. Se lasă însă o largă posibilitate ca fiecare să poate crește prin harul Duhului Sfânt, cum ne încredințează Sfântul Chiril al Ierusalimului în Cateheza a XVI- a, când zice: „Un singur izvor uda tot paradisul și una și aceeași ploaie se cobora peste toată zidirea, dar ajunge albă în crin, roșie în trandafir, porfirie în viorele și în zambile și felurită și variată în diferite feluri de plante, într-un fel în finic, în alt fel în vița de vie și cu totul diferită în toate celelalte, deși este de un singur fel și nu se deosebește în sine însăși. Ploaia nu-și schimbă natura sa; nu plouă azi într-un fel și mâine în alt fel, ci se acomodează structurii lucrurilor ce o primesc și dă fiecărui lucru ceea ce îi trebuie. Tot astfel și Duhul cel Sfânt este unul, un singur fel și neîmpărțit, totuși împărtășește fiecăruia harul după cum vrea”⁸. Un imn liturgic ne arată răspicat: „ Prin Duhul Sfânt este toată bogăția slavei, din care vine, dar și viață la toată zidirea...”⁹.

Duhul Sfânt este numit „ Duhul lui Dumnezeu”, nu pentru că ar fi doar o parte din Dumnezeu sau o însușire a lui Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu este „ Duh” ( Ioan 4, 24), este nematerial și nesemănător cu nimic din tot ce este material. Așadar Duhul Sfânt se manifestă întâi intratrinitar și apoi și înspre creație, ca temei al deschiderii spre dragoste, spre iubire, spre plinătate în diversitatea lucrării, spre multitudinea rodirii în cadrul aceleiași conlucrări mai presus de timp, de loc și de spațiu, cum se arată într-o cântare religioasă: „ Prin Duhul Sfânt este toată buna dăruire, căci cu Tatăl și cu Fiul împreună strălucește, întru care toate viază și se mișcă”¹⁰.

Sfântul Vasile cel Mare în tratatul său despre Duhul Sfânt, reliefează cele afirmate mai sus spunând: „ Căci se numește Duh al lui Dumnezeu, și Duh al adevărului, care de la Tatăl purcede, Duh drept, Duh al înțelepciunii, Duh călăuzitor, Duh Sfânt, numiri care sunt cu totul potrivite ca ceea ce este netrupesc și curat, nematerial și simplu. Pentru aceea și Domnul învățând pe cea îndrumată să se închine lui Dumnezeu, într-un singur loc zice: Duh este Dumnezeu; fiindcă netrupescul este necircumscribil. Deci când auzim spunându-se „ Duh”, nu ne putem duce cu gândul la natura limitată, supusă schimbărilor și modificărilor sau la ori ce altă asemănare cu făptura. Ci urcând cu gândul mai sus, te vezi silit să cugeți la o ființare spirituală, cu puteri nelimitate, neîngrădită în măreție, . Către El se îndreaptă toate câte au nevoie de sfințire, îl doresc toate câte viețuiesc după virtute, udate și ajutate cu suflarea Lui spre a-și împlini propriul destin și scopul lor potrivit firii. Este începătura sfințirii, lumină spirituală, este neajuns cu firea, dar cuprins datorită bunătății, se împărtășește numai celor vrednici, nu cu o măsură fixă, ci împărțind lucrarea Sa pe măsura credinței”¹¹. Această învățătură despre Duhul Sfânt, atât de bine formulată de către Sf. Vasile cel Mare, o putem descoperi în multe cântări cultice, formulată sub altă formă dar cu același conținut. Antifoanele de la glasul IV, ne spun că „ Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază și cu curăție se înalță, se luminează întru unimea Treimei, cu sfințenie de taină” sau „ Prin Sfântul Duh izvorăsc izvoarele harului, care adapă toată făptura spre rodire de viață”. Un alt stih din antifoane ne arată că : „Prin Duhul Sfânt este bogăția cunoașterii de Dumnezeu, a gândirii la cele înalte și a înțelepciunii, că întru Dânsul toate dogmele părintești le descoperă Cuvântul”¹².

Duhul Sfânt „este acela care pune laolaltă, spune Vasile cel Mare, întregește, potrivește, integrează, armonizează, înalță, înnobilează, sfințește și îndumnezeiește”¹³. Lucrarea Lui este prin excelență o lucrare de liniștire, de împăcare, de înțelegere și pace. Înțelepciunea lui, după cum se desprinde din cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, „este o înțelepciune a deschiderii reciproce, a conlucrării și îndeosebi a păcii”¹⁴. Imnologia creștină cuprinde multe din aceste însușiri ale Duhului Sfânt. Astfel o cântare de la Rusalii spune: „Duhul Sfânt era din veac, este și va fi, nici început având și nici sfârșit; ci pururi cu Tatăl și cu Fiul este unit și împreună socotit. Viață și de viață făcător, lumină și de lumină dătător; Binele însuși și izvor de bunătate; prin care Tatăl se cunoaște și Fiul se preamărește și de toți se știe: o putere, o unire și o închinare a Sfintei Treimi”¹⁵.

Sfântul Ioan Damaschin, cel care ne-a lăsat nenumărate imnuri cultice, insistă asupra strânsei legături dintre Duhul Sfânt și Fiul lui Dumnezeu, referindu-se la aceasta prin următoarea analogie de o finețe teologică înălțătoare: „Cuvântul trebuie să aibă și Duh, căci și cuvântul nostru nu este lipsit de duh. La noi însă duhul este străin ființei noastre. El este tragerea și darea afară a aerului, care intră și iese pentru menținerea vieții în corp. În timpul vorbirii, duhul ajunge glasul cuvântului, dând la iveală în el însuși puterea cuvântului. Dar cu privire la firea dumnezeiască cea simplă și necompusă, trebuie să mărturisim cu cucernicie existența Duhului lui Dumnezeu pentru ca să nu fie Cuvântul lui Dumnezeu inferior cuvântului nostru. Noi gândim că Duhul lui Dumnezeu este o putere substanțială, care există într-o ipostasă proprie ei însăși, care purcede din Tatăl și se odihnește în Fiul făcându-L cunoscut. Nu poate să se despartă de Dumnezeu, în care există , și de Cuvântul pe care-L însoțește și nici nu se pierde în neexistentă, ci există substanțial după asemănarea Cuvântului. Duhul Sfânt este viu, liber, de sine mișcător, activ, voiește totdeauna binele. Niciodată Cuvântul nu a lipsit Tatălui nici Duhul Cuvântului”¹⁶. Un stih al Antifoanelor gl. II, face următoarea precizare: „ Sfântului Duh a împărăți se cuvine, a sfinți și a mișca făptura, că Dumnezeu este de o ființă cu Tatăl și cu cuvântul”.O altă cântare cultică face referire la faptul că Duhul Sfânt este Dumnezeu : „ În Duhul Sfânt se vede toată sfințenia, înțelepciunea, că dă ființă la toată făptura, Acestuia să slujim, ca și Tatălui și Cuvântului, că Dumnezeu este”¹⁷.

La toți Sfinții Părinți aflăm că Duhul Sfânt este nedespărțit de Fiul în întreaga lucrare de mântuire a lumii și de propovăduire a Împărăției lui Dumnezeu. Pentru că propovăduirea Fiului este și mărturisirea dreaptă a credinței în Dumnezeu, Duhul Sfânt continuă, în Biserică și în lume, mărturisirea adevărului revelat și a dreptei credințe, prin sfinții și martirii Bisericii, prin trăitorii spiritualității adevărate și prin teologii pe care si-i alege ca instrumente ale harului, dar mai cu seamă prin cult, face cunoscut adevărul despre Sfântul Duh și îmbogățește viața credincioșilor prin împărtășirea darurilor Sfântului Duh, ca în stihira următoare. „ Duhul Sfânt este lumină și Viață și Izvor viu, înțeles cu mintea; Duhul înțelepciunii, Duhul înțelegerii, bun , drept, înțelegător, stăpânitor, curățitor de păcate; Dumnezeu și îndumnezeitor, foc și din foc purcezător, grăitor, lucrător, împărțitor de daruri, prin care toți proorocii și dumnezeieștii Apostoli dimpreună cu mucenicii s-au încununat”¹⁸.

Ca vestitor imediat al lui Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul recunoaște prin Duhul Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, Calea Adevărul și Viața lumii (Ioan, 14,6). De aceea și Duhul descoperitor și deschizător al ochilor omenești spre adevărul dumnezeiesc revelat deplin în Hristos este numit” Duhul adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți, că rămâne la voi și în voi fa fi”( Ioan, 14, 17). Duhul Sfânt mărturisește în lume despre Hristos, despre milostivirea Sa nemărginită și jertfelnică față de omul al cărui chip l-a primit spre a-l desăvârși. Iar mărturisirea despre Hristos este mărturisirea singurului adevăr revelat și deplin: „ Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” ( Ioan, 15, 26).

Duhul Sfânt pătrunde în viața credinciosului odată cu primele exorcisme dinaintea Sfântului Botez, sfințește apa, untdelemnul și primește pe cel botezat în numele Sfintei Treimi, punându-și asupra lui pecetea Sa” pecetea darului Duhului Sfânt, prin Taina Mirungerii. Este nu drum pe care Duhul îl deschide credinciosului către Hristos, pentru a-I cunoaște puterea și pentru a-l face părtaș Lui prin moarte și înviere, cum arată Sfântul Apostol Pavel: „ ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și să fiu primit părtaș la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui, ca doar să pot ajunge la învierea cea din morți” (Filip. 3, 10-11). O cântare cultică zice: „ Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază și cu curăție se înalță, se luminează întru unimea Treimei, cu sfințenie de taină”¹⁹.

Dreapta credință este expresia prezenței și a lucrării Duhului Sfânt în Biserică și în lume. Biserica trăiește de aceea prin Duhul Sfânt, respiră prin El, vede prin El și trece prin timp cu ajutorul Lui. Prin Duhul Sfânt „izvorăsc izvoarele harului, care adapă făptura spre rodire de viață”²⁰. O altă cântare ne spune: „ prin Duhul Sfânt ester bogăția cunoștinței de Dumnezeu, a gândirii la cele înalte și a înțelepciunii; că întru dânsul toate dogmele părintești le descoperă Cuvântul”²¹.

Ființa întreagă a credinciosului se simte angajată în conlucrarea cu Duhul Sfânt, dacă primește conștient și cu vrednicie pe Hristos. Primirea Trupului și Sângelui lui Hristos în trupul nostru are drept efect transformarea omului în „locaș al Duhului lui Dumnezeu”. Când Duhul se sălășluiește întru noi și noi ne sălășluim în „ casa Domnului”, deși această casă este chiar trupul nostru, devenim astfel oaspeți ai Duhului și fii ai lui Dumnezeu, fii născuți di „ apă și din Duh”. Fiindcă Duhul Sfânt sălășluiește și în alți credincioși care împărtășesc aceeași legătură cu Duhul lui Dumnezeu, legătura noastră intimă cu Duhul este în același timp legătură și cu semenii sau aproapele nostru, prin Duhul care este în noi toți. Imnologia traduce în cântare această idee astfel: „ Prin Duhul Sfânt este îndumnezeirea tuturor, bunăvoirea, înțelegerea, pacea și binecuvântarea; că întocmai lucrător este cu Tatăl și cu Cuvântul” sau „ În Sfântul Duh este începutul a toată mântuirea: de suflă spre cineva Acesta, după vrednicie curând îl ridică din cele de pe pământ, îl întraripează, îl crește și sus îl așează”²². Duhul Sfânt este legătura ontologică între noi și ceilalți prin Sfintele Taine și prin sălășluirea în noi, astfel încât formăm cu toții o unitate a dreptei credințe, un tot teandric în măsura în care Însuși Duhul lui Dumnezeu ne învrednicește să fim acest tot deplin. „²³Prin Duhul Sfânt izvorăsc izvoarele harului, care adapă toată făptura spre rodire de viață”.

Duhul Sfânt imprimă creației iubire prin harul dumnezeiesc și potolește tulburarea și neorânduiala după cum ne arată Isaac Sirul : „ Măsura și hotarul în viețuire luminează cugetarea și alungă zăpăceala. Pacea vine din buna rânduială și lumina se naște în suflet din pace. Căci din pace răsare văzduhul cel curat în cugetare. Și pe măsură ce inima se apropie de înțelepciunea Duhului prin înstrăinarea de lume, primește bucuria de la Dumnezeu și simte în suflet puterea lui de a deosebi înțelepciunea Duhului de înțelepciunea lumii, așa după cum lămurit ne arată o altă cântare liturgică: „ Prin Duhul Sfânt este bogăția cunoștinței de Dumnezeu, a gândirii la cele înalte și a înțelepciunii...” ²⁴. Înțelepciunea Duhului, ca înțelepciune spre pace, este apropiată de credincios și accesibilă lui în toate zilele vieții sale, atât la rugăciune cât și în lucrul său de fiecare zi. Înțelepciune deprinsă prin citirea celor sfinte sau prin deprinderea cântărilor religioase, rânduiește gândurile credinciosului astfel încât ele să corespundă lucrării Duhului. Atunci când credinciosul are nevoie de sprijin duhovnicesc și moral, el își readuce în minte trăirea „ Duhului lui Dumnezeu” și vede mai bine calea păcii pe care îl îndrumează Duhul . Deodată sufletul credinciosului se apropie mai mult de semeni, le înțelege viața lor și trăiește viața lui ca parte din viața Bisericii, la care participă și ceilalți. Pacea pe care o așterne Duhul lui Dumnezeu în sufletul credinciosului este pacea de care are nevoie nu numai el ci și semenul său. Pe măsură ce sufletele tuturor credincioșilor trăiesc pacea ca dar al Duhului, ei se îmbogățesc în iubirea Duhului și în iubirea lor unii fașă de alții. Aceasta pentru că pacea Duhului este iubire de oameni iar pacea credincioșilor este răspunsul lor la iubirea Duhului revărsată asupra lor ca dar de pace. Duhul lui Dumnezeu, „Duhul înțelepciunii”, așa cum este adesea numit în imnologia creștină, este Duh al păcii pentru că înțelepciunea este pace, o pace venită prin har care aduce strălucire în hărnicie, în cumpătare, în învățătură, în cinste, în dreptate în bunătate și în milostivire. Astfel zice o cântare. „ Sfântului Duh, teologhisind să-i zicem : Tu ești Dumnezeu, viața, dorirea, lumina, mintea, tu ești bunătatea, Tu împărățești în veci”²⁵. Cel ce lucrează astfel încât pacea Duhului Sfânt să vină peste semeni devine implicit un ucenic sau apostol al Duhului sfânt, al Duhului păcii și un mesager al Evangheliei Mântuitorului, un vestitor al dragostei Sfintei Treimi față de omul pa care l-a creat pentru a gusta fericirea alături de Dumnezeu. Cât de frumos surprinde acest lucru un imn bisericesc: „ Prin Duhul Sfânt este îndumnezeirea tuturor, bunăvoirea, înțelegerea, pacea și binecuvântarea; că întocmai lucrător este cu Tatăl și cu cuvântul”²⁶.

Duhul lui Dumnezeu este alături de credincios, „îl sfințește, îl crește , și sus îl așează” cum spune un imn religios, îl înalță până la vârsta plinătății, a maturității în Hristos. El poate să creeze în lume, prin cei pe care i-a sfințit, i-a crescut și i-a maturizat, un nou climat de frățietate umană, capabil să îndepărteze norii grei și amenințători. El poate alunga întunericul, el poate face să apară „lumina cea neînserată”, a milostivirii lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este duh de viață, El este temelia vieții Bisericii și a tuturor credincioșilor din care este alcătuită Biserica. Tot El ne învață dreapta credință, păstrează nealterată dreapta credință. Lipsa Lui înseamnă dezlipire de Duhul, viață în rătăcire. Duhul lui Dumnezeu este Duhul păcii și al iubirii, o pace plină de iubire față de semeni, față de toți oamenii din lume. Cel mai complet imn care cuprinde multele daruri pa care le revarsă Duhul Sfânt asupra celor care-L caută pe Dumnezeu este cel de la Laudele Rusaliilor: „ Duhul Sfânt este Lumină și Viață , Izvor viu, înțeles cu mintea. Duhul înțelepciunii, Duhul înțelegerii, bun, drept, înțelegător, stăpânitor, curățitor de păcate, Dumnezeu și îndumnezeitor, foc din foc purcezător, grăitor, lucrător, împărțitor de daruri; prin care toți proorocii și dumnezeieștii Apostoli, împreună cu mucenicii s-au încununat. Minunată auzire, neobișnuită priveliște, foc împărțindu-se spre dăruirea de daruri” ²⁷.

Din cele prezentate mai sus putem desprinde concluzia că învățătura Bisericii noastre cu privire la persoana a treia din Sfânta Treime, Duhul Sfânt, este bine ancorată și implementată în imnologia creștină, de unde rezultă și faptul că imnografii erau nu numai simpli făcători de inmuri, dar și redutabili teologi. Pe de altă parte, prin înălțarea imnurilor către Dumnezeu în cadrul cultului creștin, orice credincios poate pătrunde în învățătura Bisericii noastre prin intermediul cântărilor liturgice, ajungând, prin repetarea acestora, la deprinderea de - a traduce în viață toate îndemnurile și învățăturile desprinse din ele.

SUMMARY

The entire orthodox theology presents in a special way the truth about the Holy Spirit as the third person of the trinity and about Its misterious works in the world. Analysing the content of the cultic hymns one will finally conclude that all the hymn writers and their creations have known and carefully taken into account the orthodox coordinates which they have dressed in words and special expressions.

Of course that the Holy Spirit remains above our capacity of understanding the mistery of the existance of the Holy Trinity. However, the worsks of the Holy Spirit for our redemption are well known (1 Cor. 2, 10). He blesses our life through his seven Sacraments. In those working with strong faith the commandments of God show themselves and their fruit are: `love, joy, peace, patience, kindness, good deeds, faith, mildness, restraining the earnings, wisdome` ( Joan, 15, 26). The inhabitance of the Holy Spirit in us makes us live in the Spirit and have the guarantee of imrtaliy, as Saint Paul sais in Romans, 8, 11.

From those presented above we conclude that the teachings of our Church related to the third person of the Holy Bible are well enrooted in the christian hymnology resulting therefor that the hymn writers were also important theologists. On the other hand, through singing hymns to God during the Service anyone can understand the teachings of our Church and may reach – through repeating them – the pure christian way of life, the one of practising all the meanings and lessons revealed by hymnology.