Restricțiile impuse de ideologia comunistă asupra unei dezvoltări culturale depline au avut drept efect o limitare a cunoașterii în ceea ce privește fenomenele spirituale ale unei societăți. Un prim aspect al vieții spirituale este desigur confesionalismul. Banatul, ca provincie românească, întotdeauna s-a definit ca un spațiu multiplu ce-și află obârșia într-o predispoziție istorică spre o maximă permisivitate a diversității. Poziția geografică a înlesnit acestei teritorialități dacice un contact privilegiat cu lumea romană, care prin însăși esența ei era eterogenă. Creștinismul – expresia sublimată a religiozității – pătrunde în această geografie prin intermediul unor misionari.
Recenta carte a lui Petru Bona, structurată în cinci capitole: I. Considerații istorice și confesionale; II. Banatul în secolul XVIII; III. Etnie și Confesiune în granița româno-bănățeană; IV. Structura etnică și V. Structura confesională, are meritul de a oferi într-o lectură lejeră un caleidoscop al confesionalismului în Banat din cele mai îndepărtate timpuri până în acest moment.
Vitalitatea creștinismului în Banat se datorează atât îmbrățișării noii religii de către autohtoni cât și persecuțiilor împăraților Dioclețian și Liciniu, care au determinat fuga unor creștini în stânga Dunării. Autorul acordă o atenție deosebită factorului misionar, întrucât bisericile episcopale încă din perioada de dinainte de Constantin cel Mare se prezentau ca autentice susținătoare ale misionadei evanghelice (13). Misionarii erau clerici, călugări dar și laici. Episcopii erau responsabili cu coordonarea și controlul activității kerigmatice. Pe lângă misionarismul programatic s-a dezvoltat și un misionarism promovat mai ales de comunitățile locale având de regulă un caracter spontan ca rezultat al unor inițiative particulare. Succint, cartea înfățișează secvențele cele mai semnificative din diacronia vieții bisericești, implicit confesionale din Banat.
Secolul XVIII face ca obiectivele de natură religioasă să fie subordonate celor politice. Colonizările care au avut loc în urma aplicării politicii Curții din Viena intensifică viața bisericească în general, pentru că prin suplimentarea cu catolici și protestanți se întrețes raporturi noi și iau ființă realități confesionale ce conduc la o metamorfoză mentalitară. Iluminismul a indus o schimbare de atitudine: intoleranța devine toleranță (81).
Structura etnică a Banatului secolului XX și începutul secolului XXI este minuțios decelată. Fiecare etnie – românii, germanii, maghiarii, sârbii, ucrainenii, țiganii, slovacii, bulgarii, cehii, carașovenii, croații, turcii și evreii – este disecată pe secțiuni statistice, relevând faptul că românii au constituit întotdeauna elementul fundamental etnic al Banatului (117).
Ultima subdiviziune – Structura confesională – portretizează fiecare cult religios din Banat. Dacă creștinii ortodocși erau net superiori celorlalți credincioși aparținători altor culte creștine sau necreștine până în anul 1992, din anul 2002 se înregistrează o scădere îngrijorătoare (124).
Constituția liberală din 1923 și legea Cultelor din 1928 acordau Bisericii Greco-Catolice întâietate față de celelalte culte minoritare. Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 scoate în afara legii Biserica Română Unită cu Roma, dar Revoluția din 1989 o repune în drepturile sale istorice.
Înființarea în anul 1030 a Diocezei Catolice de Cenad și consacrarea ca episcop a călugărului benedictin Gerhardus de Sagredo, originar din Veneția, face ca în Banat să existe și catolici (138). La mijlocul secolului XVI, dioceza avea 450 de parohii organizate în pauru arhidiaconate, la care se adăugau șapte abații benedictine, două ale călugărilor cistercieni și 12 mănăstiri, fără a uita și cele patru prepozituri (139). Ocupația turcească 1526-1552 face ca această confesiune să dispară aproape complet din Banat. Stăpânirea habsburgică resuscită Biserica Romano-Catolică, care ajunge în 1992 să reprezinte al doilea cult în vestul României.
Banatul are și confesiuni ale Reformei – Biserica Calvină, Biserica Evanghelică. Confesiunea Augustană, Biserica Evanghelică Sinodo-Presbiteriană, Biserica Unitariană – care contribuie în mod esențial la conturarea unui mozaic confesional.
Cu numai 41 de credincioși în anul 2002, Biserica Armeană nu are în Banat nici un locaș de cult (149). O altă minoritate confesională este și Cultul creștin de rit vechi – 1285 la recensământul din 2002 (150).
Cultul mozaic mai are în Banat 707 reprezentanți, iar Cultul Musulman avea în 2002 un număr de 1121 credincioși (156). Trebuie menționat că Banatul mai cuprinde în nomenclatorul confesional și câteva culte neoprotestante, pe care autorul le inseră în economia cărții – Cultul Baptist, Cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică, Cultul Adventist de Ziua a Șaptea și Cultul Creștin după Evanghelie (156-163).
Cele șase anexe vin să întregească cele ce au făcut obiectul acestei cărți, care indiscutabil evidențiază nu numai aspectele strict istorice ale pluriconfesionalismului din Banat ci mai mult, redă un model al multiculturalității, ecumenismului practic și nu în cele din urmă jocul fericit al identităților și alterităților.